O nouă biserică pentru românii ortodocşi din Italia

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a sfinţit sâmbătă, 1 februarie, piatra de temelie a noii biserici de lemn a Parohiei Ortodoxe Româneşti „Sfântul Ierarh Ioan cel Nou de la Partoş” din Rieti, Italia, căreia i-a oferit şi hramul „Sfânta Mare Muceniță Varvara”. La slujba de sfinţire, ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din zona Lazio.

În cuvântul adresat celor prezenți la acest eveniment istoric din viața parohiei românești din Italia, Preasfințitul Părinte ­Episcop Siluan a amintit că atât prin slujba punerii pietrei de temelie, cât și prin slujba târnosirii bisericii finalizate, ceea ce a aparținut lumii se dăruiește lui Dumnezeu, se afieroseşte Lui. „Aici, în centrul Italiei, am pus piatra de temelie la o biserică tradiţională din lemn, în stil maramureşean, care ne leagă de tradiţiile noastre, de ţară şi de valorile pe care le purtăm în noi. Această nouă biserică, ce se va ridica în ­Parohia «Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș» și care o va avea ca ocrotitoare și pe Sfânta Muceniță Varvara, va fi nu doar locașul în care vom săvârși ­Dumnezeiasca Liturghie și celelalte slujbe ale Bisericii, ci va fi și locașul în care vor fi pomeniți cei 11 frați ai noștri de neam, alături de toți ceilalți care și-au pierdut viața în urma cutremurului din august 2016, de la Amatrice”, a spus Preasfinția Sa.

La final, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a mulţumit reprezentanţilor autorităților bisericești și civile, românești și italiene, ­prezente la eveniment, Monseniorului Domenico Pompili, Episcopul catolic de Rieti; Antonio Cicchetti, primarul localității Rieti; reprezentantului Ambasadei Române în Republica Italiană și tuturor clericilor și credincioșilor care ­s-au alăturat acestui moment de mare bucurie pentru comunitatea ortodoxă românească din Rieti.

Parohia Ortodoxă Română din Rieti a fost înfiinţată în anul 2013, prin grija Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan, atunci când părintelui paroh Gheorghe Holban, pe atunci slujitor la parohia din Civitavecchia, i s-a dat ascultarea organizării acesteia. Prin bunăvoinţa Monseniorului Delio ­Lucarelli, Episcopul Bisericii ­Catolice din Rieti, comunităţii ­ortodoxe româneşti i s-a pus la ­dispoziţie biserica Mănăstirii ­Santa Lucia din oraş, datând din secolul al XIII-lea, aici oficiindu-se prima Sfântă Liturghie în limba română la 20 octombrie 2013.

 

Prim-ministrul României a vizitat șantierul Așezământului Bisericesc din München

Prim-ministrul României, Ludovic Orban, însoțit de reprezentanți ai autorităților statului român, a vizitat sâmbătă, 15 februarie 2020, șantierul viitorului Așezământ Bisericesc Românesc din München-Aubing, Germania.

Delegația a fost întâmpinată pe șantier de Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, împreună cu inginerul Daniel Baicu, managerul de proiect al firmei constructoare, arhitectul Matei Stoean, reprezentant al grupului de arhitecți și proiectanți, precum și inginerul Radu Piturlea, vicepreședintele firmei constructoare.

Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a fost însoțit de Bogdan Aurescu, ministrul de externe al României, și de Ion Oprișor, consilier prezidențial. Din delegație au făcut parte și ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, și consulul general al României la München, Ramona Chiriac.

Prim-ministrul României a apreciat calitatea lucrării și a subliniat faptul că Așezământul Bisericesc Românesc din München-Aubing va avea un rol important în viața comunității românilor din München și din întreaga Germanie, se arată pe site-ul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei ­Centrale și de Nord, mitropolia-ro.de.

 

Un sfert de secol de la reînființarea așezământului monahal din Bivongi, Italia

În perioada 22-23 februarie 2020, la mănăstirea ortodoxă românească din Bivongi, Italia, au avut loc mai multe evenimente care au marcat împlinirea a 25 de ani de la reînființarea așezământului monahal. Cu această ocazie a avut loc și un simpozion în care a fost abordată tema reînființării mănăstirii prin alocuțiuni susținute de istorici, arheologi și teologi. La simpozion a participat și Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a transmis un cuvânt de binecuvântare din partea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei.

 

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a săvârșit Sfânta Liturghie la mănăstirea care și-a cinstit ocrotitorul spiritual și a sărbătorit împlinirea a 25 de ani de la reînființare. În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre impor­tanța milosteniei. La final, ierarhul l-a hirotesit întru protosinghel pe ieromonahul Iustin Miheț, starețul așeză­mântului monahal de la Bivongi. De ­asemenea, Vincenzo Valenti, primarul localității, și viceprimarul Francesco ­Passarelli au primit „Crucea Episcopală pentru mireni”, cea mai înaltă distincție a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, pentru implicarea în conservarea și ­promovarea patrimoniului bizantin ­existent pe teritoriul Italiei meridionale.

Tot programul dedicat sărbătoririi celor 25 de ani de la reînființarea ­mănăstirii s-a încheiat în sala de congrese a Primăriei Bivongi, unde Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox ­român al Italiei, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, și protosinghelul Iustin Miheț, starețul mănăstirii, au primit titlul de cetățean de onoare al localității Bivongi, se arată pe episcopia-italiei.it.

 

Mesaj de felicitare adresat Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic

Sanctităţii Sale Bartolomeu,
Arhiepiscopul Constantinopolului –
Noua Romă,
Patriarh Ecumenic

 

Sanctitatea Voastră,

Vă felicităm călduros cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 80 de ani, asigurându-Vă de fraterna noastră dragoste în Hristos şi de multa preţuire pentru bogata lucrare pastorală şi misionară a Sanctităţii Voastre.

Relaţiile frăţeşti dintre Patriarhia Română şi Patriarhia Ecumenică au cunoscut o dezvoltare deosebită în ultimii ani, prin continuarea lucrării înaintaşilor noştri, exprimându-ne, de nenumărate ori, preţuirea atât pentru dragostea şi prietenia pe care Sanctitatea Voastră le arată constant Bisericii noastre şi poporului român, cât şi pentru înţelepciunea şi dinamismul în mărturisirea Ortodoxiei. În acest context, sunt demne de reamintit vizitele Sanctităţii Voastre în România, şi, în mod deosebit, vizita pe care aţi făcut-o la Bucureşti, cu ­prilejul sfinţirii Catedralei ­Naţionale, în data de ­­25 noiembrie 2018. De asemenea, suntem deosebit de recunoscători pentru grija părintească pe care o acordaţi Comunităţii Ortodoxe Române din Istanbul, ­îmbisericită, prin bunăvoinţa Sanctităţii Voastre, în ctitoria Sfântului Domnitor Martir al Ţării Româneşti ­Constantin Brâncoveanu.

Sanctitatea Voastră, ca fidel şi activ lucrător al rugăciunii Domnului Hristos „ca toţi să fie una” (Ioan 17, 21), în îndelungata arhipăstorire, aţi evidenţiat rolul şi misiunea ­Ortodoxiei în context contemporan, prin manifestarea unităţii între libertate şi responsabilitate. În acelaşi timp, Sanctitatea Voastră nu aţi ignorat afirmarea identităţii şi libertăţii naţionale, precum şi solidaritatea şi întrajutorarea ortodoxă, care trebuie manifestate într-o măsură mult mai mare în lumea contemporană.

În această lumină a comuniunii fraterne şi a coresponsabilităţii pastorale pentru binele Ortodoxiei întregi, în numele membrilor Sfântului Sinod, al clerului, al credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române şi al nostru, personal, Vă adresăm calde şi fraterne urări de sănătate şi ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să reverse asupra Sanctităţii Voastre darurile Sale cele bogate!

Întru mulţi şi binecuvântaţi ani!

Cu aleasă preţuire şi frăţească dragoste în Hristos Domnul,

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

29 februarie 2020

Dialog interortodox frăţesc şi rugăciune pentru unitate

La Amman, capitala Regatului Haşemit al Iordaniei, a avut loc miercuri, 26 februarie, o reuniune interortodoxă la care au participat Întâistătători şi reprezentanţi din şase Biserici Ortodoxe Autocefale, invitaţi de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, informează orthodoxia.info. Delegaţiile sosite la Amman au discutat despre provocările cu care se confruntă Biserica Ortodoxă şi lumea contemporană.

 

La întâlnire au participat, pe ­lângă reprezentanţii Patriarhiei Ierusalimului, delegaţia ­Bisericii Ortodoxe Ruse, condusă de ­Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii; a Bisericii Ortodoxe Sârbe, condusă de Preafericitul Părinte Irineu, Arhiepiscop de Peć şi ­Patriarh al Serbiei; a Bisericii Ortodoxe Române, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei și Exarh patriarhal; a Bisericii Ortodoxe din Polonia, condusă de ­Înaltpreasfinţitul Părinte Abel, Arhiepiscop de Lublin; a Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, condusă de Preafericitul Părinte Mitropolit ­Rastislav. Tema întâlnirii a fost discutarea în spirit fratern a provocărilor cu care se confruntă Ortodoxia din întreaga lume, făcându-se apel la unitate prin intermediul dialogului frăţesc.

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon a declarat, pentru Radio TRINITAS, că „participarea Bisericii Ortodoxe ­Române la această reuniune de la Amman este motivată de faptul că toate Bisericile Ortodoxe Autocefale au responsabilitatea să lucreze şi să contribuie la apărarea şi promovarea unităţii dogmatice, canonice şi euharistice. Principiul fundamental care trebuie să călăuzească toate Bisericile este acela de a promova dialogul şi ­reconcilierea pentru rezolvarea oricăror probleme, fie că sunt de mai mică sau mai mare importanţă. Noi ştim că această criză, recunoscută ca atare, se datorează faptului că o parte din Biserica Ucrainei a dobândit autocefalie prin Tomosul ­patriarhal al Scaunului Ecumenic. La ­final s-a alcătuit un comunicat prin care noi susţinem cu tărie că problema Bisericii Ortodoxe din Ucraina trebuie rezolvată printr-un dialog frăţesc şi responsabil ­între Patriarhia Ecumenică şi Patriarhia Moscovei, după care autocefalia să poată fi validată de consensul panortodox”.

Delegatul Bisericii noastre a menționat şi discutarea solicitării Bisericii din ­Macedonia de Nord de a primi autocefalie, precum şi problemele cu care se confruntă ortodocşii din Muntenegru, conchizând că „atmosfera a fost favorabilă dialogului, mai ales că reuniunea s-a bucurat de ­ospitalitatea regelui Iordaniei, care este Protector al Locurilor Sfinte de la Ierusalim, atât cele creştine, cât şi cele musulmane”, iar comunicatul final a inclus mai multe detalii despre discuţiile purtate.

La finalul reuniunii, Preafericitul ­Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul ­Ierusalimului, i-a invitat pe Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe ­Autocefale sosiţi la Amman să participe împreună la o rugăciune pentru pacea în lume, încetarea bolilor şi a suferinţei pentru creştini, precum şi pentru unitatea Bisericii Ortodoxe. Rugăciunea a avut loc în Biserica Învierii de la Sfântul Mormânt din Ierusalim.

 

 

Agenda Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la finalul slujbei Aghesmei Mari săvârşită în faţa Reşedinţei Patriarhale, luni, 6 ianuarie

 

 

Miercuri, 1 ianuarie

În prima zi a Anului Nou 2020, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului şi pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală şi a rostit cuvânt de învăţătură. Împreună cu Preafericirea Sa au slujit Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjuraţi de soborul de preoți şi diaconi ai Catedralei Patriarhale.

După Sfânta Liturghie, Patriarhul României a asistat la slujba de Te Deum pentru începutul Anului Nou 2020, ­săvârşită de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul.

În continuare a avut loc proclamarea anului 2020 ca fiind „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” şi „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români” în Patriarhia Română.

Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a citit hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privitoare la Anul omagial şi comemorativ 2020.

În încheiere, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit cuvânt de învăţătură referitor la Anul omagial şi comemorativ 2020 şi a prezentat icoana Anului omagial 2020 (a Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana).

A adresat un mesaj de felicitare şi binecuvântare, intitulat: „Un profesor european erudit şi un istoric român patriot”, domnului academician Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, cu ocazia împlinirii a 65 de ani.

 

Joi, 2 ianuarie

A primit în audienţă pe preacuviosul părinte arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Locurile Sfinte.

 

Duminică, 5 ianuarie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul” din Reşedinţa Patriarhală.

A primit soborul Catedralei Patriarhale cu ajunul Bobotezei, la Reşedinţa Patriarhală.

Luni, 6 ianuarie

În ziua praznicului Botezului Domnului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit Sfânta Liturghie în ­Catedrala Patriarhală şi a rostit cuvânt de învăţătură în care a explicat înţelesurile duhovniceşti ale Sfintei Evanghelii care se citeşte în această zi. Împreună cu Preafericirea Sa au slujit Preasfinţiţii Părinţi Varlaam Ploieşteanul şi Ieronim Sinaitul, Episcopi-vicari patriarhali.

Apoi, Întâistătătorul Bisericii noastre, împreună cu cei doi ierarhi, înconjuraţi de soborul Catedralei Patriarhale, a săvârşit slujba Aghesmei Mari în faţa Reşedinţei ­Patriarhale.

La final, Preafericirea Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre sărbătoarea Botezului Domnului şi despre Agheasma Mare.

 

Marţi, 7 ianuarie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Sâmbătă, 11 ianuarie

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal.

 

Duminică, 12 ianuarie                    

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul” din Reşedinţa Patriarhală.

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe participanţii ­la Consiliul Naţional al Asociaţiei Studenţilor ­
Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR)
, desfăşurat în ­perioada 11-12 ianuarie 2020, la Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Bucureşti. ­Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a felicitat şi ­încurajat pe tinerii din ASCOR şi pe reprezentanţii acestora, prezenţi la Reşedinţa Patriarhală, pentru ­activitatea „bogată şi dinamică” pe care o desfăşoară, iar în încheiere le-a oferit daruri.

Înainte de întâlnirea cu Patriarhul României, reprezentanţii ASCOR au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în Catedrala Patriarhală.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la întâlnirea cu reprezentanții ASCOR, Reședința Patriarhală,
duminică, 12 ianuarie

Luni, 13 ianuarie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Miercuri, 15 ianuarie

A participat la sesiunea ştiinţifică „Sincroniile europene ale culturii româneşti”, dedicată Zilei Culturii Naţionale. Evenimentul a fost organizat de Academia Română, la ­Ateneul Român.

Cu acest prilej, Patriarhul României a adresat ­cuvântul intitulat „Biserica promovează cultura dărniciei sau a generozității în viaţa poporului român”.

 

Joi, 16 ianuarie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

A primit, la Reşedinţa Patriarhală, pe domnul Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte.

 

Duminică, 19 ianuarie

A săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală şi a rostit cuvânt de învăţătură. Împreună cu Preafericirea Sa au slujit Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, şi soborul Catedralei ­Patriarhale.

 

Luni, 20 ianuarie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Miercuri, 22 ianuarie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

A acordat OrdinulCrucea Patriarhală” pentru clerici, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române, părintelui ­arhidiacon Jean Lupu, fondatorul şi dirijorul Corului de copii şi tineret „Symbol” al Patriarhiei Române. Evenimentul a avut loc în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei în prezenţa membrilor Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc.

În deschiderea evenimentului, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a citit cuvântul omagial intitulat „Părintele Jean Lupu – un muzician talentat şi un misionar consacrat”.

În încheiere, Întâistătătorul Bisericii noastre l-a felicitat pe părintele Jean Lupu pentru întreaga activitate misionară desfăşurată de-a lungul vieţii în slujba Bisericii, evidenţiind faptul că părintele Jean Lupu „este nu doar un muzician ­talentat, ci şi un misionar şi un patriot consacrat. Admirăm tenacitatea, seriozitatea şi perseverenţa preacucerniciei sale…”.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi părintele arhidiacon Jean Lupu, fondatorul şi dirijorul Corului de copii şi tineret „Symbol” al Patriarhiei Român , Palatul Patriarhiei, miercuri, 22 ianuarie

 

Joi, 23 ianuarie

Cu ocazia împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române şi comemorarea făuritorilor acesteia, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit slujba de Te Deum în Catedrala Patriarhală.

După slujba de Te Deum, Preafericirea Sa a participat la ceremonia depunerii coroanelor de flori la statuia ­Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de lângă Catedrala Patriarhală, din partea Patriarhiei Române şi a Academiei Române.

Evenimentele dedicate Unirii de la 1859 au continuat apoi în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, unde a avut loc sesiunea de comunicări ştiințifice „Unirea Principatelor Române: realizare, recunoaştere şi ­beneficii”, organizată de Patriarhia Română şi Academia Română.

În deschidere, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a rostit cuvântul cu titlul Biserica a promovat unitatea, libertatea şi demnitatea poporului român”.

În cadrul sesiunii au susţinut alocuţiuni domnul academician Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, domnii academicieni Răzvan Theodorescu, Victor Spinei şi Eugen Simion.

 

Vineri, 24 ianuarie

A primit în audienţă pe Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.

 

Sâmbătă, 25 ianuarie

A săvârşit slujba de sfinţire a iconostasului bisericii cu ­hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Grigorie Teologul” de la Parohia Militari I, Protopopiatul Sector 6 Capitală.

În cuvântul de învăţătură rostit cu această ocazie, ­Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat rolul ­liturgic al catapetesmei sau iconostasului într-o biserică ortodoxă, arătând că iconostasul nu este doar o podoabă în biserică, ci el este o icoană a Împărăţiei cerurilor, o Evanghelie pictată.

La final, Patriarhul României a oferit Ordinul „Sfinţii Martiri Brâncoveni” pentru clerici părintelui paroh Ştefan Buchiu, iar persoanelor care au contribuit în mod deosebit la realizarea amplelor lucrări de restaurare şi reînnoire la Parohia Militari I le-a oferit Diploma de onoare „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”.

Pentru biserică, Preafericirea Sa a oferit o cruce de binecuvântare cu emailuri, tămâie de Oman şi mai multe cărţi liturgice.

 

Duminică, 26 ianuarie                    

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de ­învăţătură în Paraclisul „Sfântul Ierarh Grigorie
Luminătorul”
din Reşedinţa Patriarhală.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la slujba de sfinţire a iconostasului bisericii Parohiei Militari I, duminică, 26 ianuarie

 

Luni, 27 ianuarie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Miercuri, 29 ianuarie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

 

Joi, 30 ianuarie

În ziua pomenirii Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul” din Reşedinţa Patriarhală.

 

 

Sâmbătă, 1 februarie

A prezidat şedinţa de lucru a Adunării eparhiale a ­Arhiepiscopiei Bucureştilor, în Sala Sfântului Sinod din Reşedinţa Patriarhală.

În deschiderea şedinţei, Preafericirea Sa a prezentat raportul-sinteză, intitulat: „Valori perene şi probleme prezente ale satului românesc”, privitor la activitatea Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor în anul 2019.

În timpul lucrărilor pe comisii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a avut o şedinţă de lucru cu părinţii protopopi care au prezentat un scurt raport cu propuneri de proiecte și programe pentru anul 2020, în conformitate cu tematica Anului omagial al pastorației părinților și copiilor și Anului comemorativ al filantropilor ortodocși români. La această şedinţă au participat şi părinţii exarhi de zonă.

 

Duminică, 2 februarie

În ziua praznicului Întâmpinarea Domnului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Catedrala Patriarhală. ­Împreună cu Preafericirea Sa, au slujit Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei ­Bucureştilor, înconjuraţi de soborul ­Catedralei Patriarhale.

 

Luni, 3 februarie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Miercuri, 5 februarie

A primit la Reşedinţa Patriarhală, în vizită de prezentare, pe Excelenţa Sa Arthur Mattli, noul ambasador al Elveției în România.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi Excelenţa Sa Arthur Mattli, noul ambasador al Elveției în România, Reşedinţa Patriarhală, miercuri, 5 februarie

 

Joi, 6 februarie

A primit la Reşedinţa Patriarhală, în vizită de prezentare, pe Excelenţa Sa Sufyan Qudah, noul ambasador ­extraordinar şi plenipotenţiar al Regatului Haşemit al Iordaniei în România.

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

A participat la vernisarea expoziţiei de fotografii File de album cotidian: Ziarul Lumina (2005-2020), organizată în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei, la ­împlinirea a 15 ani de la apariţia primului număr al Ziarului Lumina.

Cu această ocazie, Patriarhul României a rostit cuvântul intitulat: „Ziarul Lumina, 15 ani de jurnalism creştin în slujirea Bisericii şi a societăţii de azi”.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în timpul întrevederii cu Excelenţa Sa Sufyan S. Qudah, noul ambasador al Regatului Haşemit al Iordaniei în România, Reşedinţa Patriarhală, joi, 6 februarie

 

Duminică, 9 februarie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de ­învăţătură în Paraclisul „Sfântul Ierarh Grigorie ­Luminătorul” din Reşedința Patriarhală.

 

Marţi, 11 februarie

A prezidat şedinţa anuală de lucru a Consiliului Naţional Bisericesc, în Sala Sfântului Sinod din Reşedinţa ­Patriarhală.

În deschiderea şedinţei, Preafericitul Părinte Patriarh ­Daniel a prezentat raportul-sinteză, intitulat Omagierea satului românesc şi evocarea patriarhilor cărturari, în care a evidenţiat activitatea internă şi externă a Bisericii Ortodoxe Române din punct de vedere pastoral-liturgic şi administrativ, cultural-misionar şi social-filantropic, în anul 2019, proclamat în Patriarhia Română „Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)” şi „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti”.

 

Miercuri, 12 februarie

A participat, în Catedrala Patriarhală, la slujba de Te Deum pentru deschiderea lucrărilor Adunării Naţionale Bisericești.

A prezidat şedinţa anuală de lucru a Adunării Naţionale Bisericești, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi membri Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei, miercuri, 12 februarie

 

Joi, 13 februarie

A participat, în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală, la slujba de Te Deum pentru deschiderea lucrărilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

A prezidat şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în Sala Sfântului Sinod din Reşedinţa Patriarhală.

 

Vineri, 14 februarie

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe domnul Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte.

 

Sâmbătă, 15 februarie           

A adresat un mesaj de binecuvântare, intitulat: „Un ­general credincios şi un român patriot”, la slujba de înmormântare a domnului general veteran de război Marin Dragnea (1923-2020), preşedintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război.

 

Duminică, 16 februarie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Ierarh Grigorie ­Luminătorul” din Reşedința Patriarhală.

 

Luni, 17 februarie

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe Înaltpreasfinţitul Părinte Emanuel, Mitropolitul Ortodox al Franţei, ­Patriarhia Ecumenică.

 

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Marţi, 18 februarie

A primit la Reşedinţa Patriarhală vizita Excelenţei Sale domnul Klaus Iohannis, Preşedintele României.

 

Miercuri, 19 februarie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

 

Joi, 20 februarie

A primit în audienţă pe pcuv. arhim. Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

 

Duminică, 23 februarie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit şi cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Ierarh Grigorie ­Luminătorul” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Luni, 24 februarie

A primit la Reşedinţa Patriarhală vizita Monseniorului Aurel Percă, Arhiepiscopul romano-catolic de Bucureşti.

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Marţi, 25 februarie

A hirotesit un arhimandrit, optsprezece iconomi stavrofori, douăzeci iconomi şi unsprezece sachelari, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la finalul slujbei de hirotesire, Reşedinţa Patriarhală, marţi, 25 februarie

 

Miercuri, 26 februarie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

 

Vineri, 28 februarie

A adresat tuturor slujitorilor Sfintelor Altare şi tuturor credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române unCuvânt pastoral pentru întărirea în credinţă şi în comuniune euharistică”, în contextul apariţiei în spaţiul public a unor polarizări şi polemici privind modalitatea de împărtăşire euharistică în perioada pandemiei ­provocată de noul coronavirus (Covid-19). Preafericitul Părinte Patriarh a evidenţiat faptul că „Sfânta Euharistie nu este şi nu poate fi niciodată izvor de ­îmbolnăvire şi de moarte, ci izvor de viaţă nouă în Hristos, de iertare a păcatelor, de vindecare a sufletului şi a trupului. De aceea, la strană se cântă în timpul împărtăşirii credincioşilor: Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi. Prin ­urmare, regula împărtăşirii clericilor şi credincioşilor din acelaşi Sfânt Potir rămâne neschimbată, iar preoţii vor explica tuturor credincioşilor că această împărtăşire nu a fost vreodată pentru ­cineva şi nici pentru ei nu va fi un pericol. Iar ­credincioşii, care au totuşi teamă de a se împărtăşi din acelaşi Sfânt Potir cu aceeaşi linguriţă, vor cere sfatul preotului duhovnic spre a se întări în credinţă şi a spori în comuniune bisericească.

 

Sâmbătă, 29 februarie           

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a adresat Sanctităţii Sale Bartolomeu, ­Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă şi Patriarh Ecumenic, un mesaj frăţesc de felicitare la împlinirea vârstei de 80 de ani.

 

A consemnat:

Arhimandrit Andrei Anghel

Consilier patriarhal, Cabinetul Patriarhal