Vizita Alteței Sale Regale Charles, Prinț de Wales, la Patriarhia Română

Nr. 525-526// în / de

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a primit joi, 30 martie 2017, la Palatul Patriarhiei, pe Alteța Sa Regală Charles, Prinț de Wales, aflat într-o vizită oficială în România.

 

Preafericirea Sa a exprimat bucuria pentru includerea în program a unei vizite la Patriarhia Română și a subliniat interesul deosebit pe care Alteța Sa Regală îl manifestă pentru frumusețile spirituale, culturale și naturale ale României, devenind astfel un prieten al țării și poporului român.

Patriarhul României a menționat că în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord locuiesc mulți credincioși ortodocși români, ca studenți sau angajați în diferite domenii de activitate ale societății britanice. Astfel, în prezent, există peste 45 de parohii ortodoxe românești, păstorite de un episcop-vicar și de 42 de clerici, parohii care se bucură de sprijinul Bisericii Angliei, inclusiv prin oferirea unor locașuri de cult.

În contextul în care Alteța Sa Regală a vorbit despre vizitele efectuate la unele organizații umanitare din România în care sunt implicate instituții britanice, Patriarhul României a prezentat programe sociale ale Patriarhiei Române, precum Alege școala!, destinat ajutorării copiilor expuși riscului abandonului școlar, Donează sânge! Salvează o viață! și Sănătate pentru sate, pentru sprijinirea persoanelor în vârstă și sărace din mediul rural.

Alteța Sa Regală Prințul de Wales a subliniat importanța moștenirii culturale românești și a apreciat receptivitatea României pentru conservarea acesteia. În acest context, a fost abordată posibilitatea unei cooperări între Patriarhia Română, Fundația Prințul de Wales și Fundația Pro Patrimonio, în vederea conservării și punerii în valoare a patrimoniului cultural și religios românesc.

Patriarhul României a primit cu bucurie această propunere, deoarece Biserica Ortodoxă Română are o preocupare permanentă în ceea ce privește conservarea patrimoniului național bisericesc.

La încheierea vizitei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit Alteței Sale Regale o icoană lucrată în tehnica mozaic, reprezentând pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Apoi, i-a mulțumit Alteței Sale Regale pentru vizită și a transmis Majestății Sale, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, urări de sănătate și binecuvântare.

Sărbătoarea Sfintelor Paști la Catedrala Patriarhală

Nr. 525-526// în / de

„Suntem în fața lui Dumnezeu Cel veșnic lumânări sau făclii de Înviere. Și după cum o făclie de Înviere arde încetul cu încetul, tot așa și viața noastră trece. Important este nu faptul că trecem prin lume, ci câtă lumină am adunat în sufletul nostru ca să devenim făclie de Înviere”, a subliniat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cuvântul de învățătură rostit duminică, 16 aprilie, cu prilejul Învierii Domnului, cel mai mare praznic al creștinătății.

 

Sfânta Lumină de la Ierusalim a fost adusă în România

Sfânta Lumină de la Ierusalim a fost adusă și anul acesta în țara noastră, conform tradiției de Sfintele Paști, în seara zilei de 15 aprilie, de o delegație a Patriarhiei Române, con­dusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepis­copiei Bucureștilor. Lumina Sfântă de la Biserica Sfân­tului Mormânt din Ierusalim a fost întâmpinată la Catedrala Patriarhală de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Împreună cu Patriarhul României, la Catedrala Patriarhală au întâmpi­nat Sfânta Lumină Prea­sfințitul Părinte Varlaam Ploieș­teanul, Epis­cop-vicar patriarhal, preoți slujitori ai catedralei, precum și credincioși. Din delegația Patriarhiei Române, condusă de Preasfin­țitul Părinte Timotei Prahoveanul, au mai făcut parte: pr. Ionuț Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal; protosinghel Joachim Bejenariu, consilier eparhial și director al Serviciului colportaj; protosinghel Lucian Bujor, inspector eparhial la Reședința Patriarhală, și arhid. Maxim Ţifui, directorul fabricii de lumânări „Făclia Sfinților Români”.

În salonul oficial al Aeroportului Internațional „Henri Coandă” din București s-au aflat sâmbătă seara delegați ai protopopiatelor din Arhiepiscopia Bucureștilor, dar și reprezentanți ai eparhiilor Patriarhiei Române, care au primit Lumina Sfântă spre a o duce preoților și cre­dincioșilor din toate zonele Româ­niei.

La Catedrala Patriarhală, Întâistătătorul Bisericii noastre a precizat în cuvântul de învăță­tură că Sfânta Lumină este un dar care aduce bucurie oamenilor care cred în Iisus Hristos. „Lumina pe care am primit-o din Mormântul Domnului, Lumina lumii, Cel care Se îmbracă cu lumina ca și cu o haină din veșnicie, este dovada adevăratei credințe a Ortodoxiei și, în același timp, mai presus de toate, este darul lui Dumnezeu pentru cei care cred în Hristos și Îl iubesc pe El și mărturisesc iubirea Lui sfântă, jertfelnică și mântuitoare. Aceas­tă Lumină care este trimisă în dar de Însuși Hristos Cel înviat din morți este o mângâiere, o bucurie și este un izvor de pace și de binecuvântare”, a evidențiat Preafericirea Sa. Părintele Patriarh Daniel a mai explicat că Sfân­ta Lumină este un dar al harului dumnezeiesc care ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos este Lumina cea neapusă. „Biserica însăși este lumină din lumina lui Hristos și merge spre lumină, spre lumina cea neînserată a Împărăției cerurilor. Această lumină nu este una produsă de soare, nu este produsă de ceva chimic, nu este produsă de o substanță, ci este un dar al harului dumnezeiesc, care ne arată că Hristos este Lumina cea neapusă și toți cei care s-au botezat în numele Sfintei Treimi s-au luminat cu lumina lui Hristos și au des­coperit calea spre împărăția luminii Sfintei Treimi”, a subliniat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Patriarhul României a oferit Lumina Sfântă la slujba de Înviere clericilor și credincioșilor prezenți la Catedrala Patriarhală.

 

Slujba Învierii Domnului pe Colina Bucuriei

Sărbătoarea Învierii Domnului sau Sfintele Paști a adunat la Catedrala Patriarhală, în comuniune de rugăciune și bucurie duhovnicească, numeroși credincioși, care au primit și anul acesta din partea Patriarhului României Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim. În cuvântul de învățătură, Întâistătătorul Bisericii noastre le-a vorbit celor prezenți despre semnificațiile celei mai mari sărbători a creștinătății, precum și despre importanța gesturilor liturgice făcute de cler și credincioși în timpul sfintelor slujbe. „De ce slujba de Înviere nu se săvârșește în interiorul bisericii? Nu doar pentru că nu ar fi spațiu pentru toată lumea. Proclamarea Învierii lui Iisus Hristos, ca și vestirea morții Sale, după Denia din Sfânta și Marea Vineri, ne arată că atât moartea pe Cruce a lui Hristos, cât și Învierea Sa nu s-au făcut pentru Sine, ci pentru viața și pentru mântuirea întregii lumi. De aceea, înconjurăm biserica la sfârșitul Deniei Prohodului Domnului și ieșim în afara bisericii în noaptea de Paști. Învierea Mântuitorului Iisus Hristos este începutul învierii tuturor oamenilor și privește pe toți oamenii din toate timpurile și din toate locurile. Și pe cei care cred în El, și pe cei care nu cred în El. Învierea lui Hristos este începutul învierii de obște sau începutul învierii universale. Învierea lui Hristos este pentru noi începutul viitorului ultim al nostru, pentru că omul nu a fost făcut pentru mormânt, ci pentru viață cerească veșnică. Învierea universală sau de obște, la sfârșitul veacurilor, va fi darul exclusiv al lui Dumnezeu pentru umanitate. Deci, învierea este un dar pentru toți oamenii. Fericirea sau nefericirea veșnică depinde de credința, pocăința și faptele noastre, bune sau rele”, a evidențiat ­Părintele Patriarh Daniel. Preafericirea Sa a precizat că în noaptea de Paști, deodată cu proclamarea Învierii Domnului, prevestim și învierea de obște, și Judecata de Apoi.

În continuare, Patriarhul României a explicat troparul Sfintelor Paști: Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le. „Această cântare este concentrarea întregii învățături a Bisericii privind Învierea lui Hristos și învierea noastră la sfârșitul veacurilor. Acest tropar pe care-l vom cânta până la Înălțarea Domnului cuprinde trei părți: este o mărturisire de credință, «Hristos a înviat din morți», o tâlcuire, «cu moartea pe moarte călcând», și o profeție, «și celor din morminte viață dăruindu-le». Când cântăm Hristos a înviat din morți, mărturisim adevărul central al credinței noastre. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune: «Dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră și zadarnică este credința voastră». Fără Înviere, totul este absurd. Fără Înviere, creștinismul rămâne o simplă doctrină morală sau socială. Numai pentru că Hristos a înviat există un viitor ultim fericit pentru omenire și pentru întreg universul. Tâlcuirea «cu moartea pe moarte călcând» ne arată că Învierea lui Hristos nu este reanimarea unui cadavru. Hristos Cel înviat nu revine la viața pământească, amestecată cu suferința și moartea. Învierea lui Hristos se deosebește de învierea lui Lazăr, pentru că Hristos nu mai moare niciodată. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui”, a spus Preafericirea Sa.

Părintele Patriarh Daniel a mai explicat că Mântuitorul Hristos a biruit moartea nu fugind de ea, ci asumând-o, „a biruit-o din interiorul ei, a transformat-o în Paște, în trecere spre viața veșnică. De aceea, în noaptea de Paști, noi cântăm: «Să se veselească cele cerești și să se bucure cele pământești că a făcut biruință cu brațul Său Domnul». Cu alte cuvinte, ­Hristos, din interiorul morții, biruiește moartea, adică o desfiin­țează și arată că este posibil ca omul, suflet și trup, să trăiască veșnic. Hristos, cu moartea pe moarte călcând, ne dăruiește o altă viață, viața veșnică. De aceea, în noaptea de Paști cântăm în Canonul Învierii: prăznuim omorârea morții și începutul unei alte vieți, viața veșnică”, a evidențiat Patriarhul Bisericii noastre. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat apoi că ultima parte a troparului Învierii Domnului, și celor din morminte viață dăruindu-le, este profeția că toți vom învia în Hristos Iisus.

Preafericirea Sa a mai precizat că prin purtarea în mâini a lumânărilor și candelelor, cre­dincioșii reprezintă pe creștinii din toate locurile și din toate timpurile care au crezut în Hristos și care au cântat „Hristos a înviat din morți” de-a lungul secolelor. „Lumânarea sau candela din mână este însăși viața noastră. Noi suntem făclii de Înviere, începând cu Botezul nostru, care s-a numit și luminare, sfințire (…). Suntem chemați în aceste zile sfinte să răspândim lumină, pace și bucurie în familie, în societate, în jurul nostru, ca să ne bucurăm împreună cu sfinții proroci, apostoli, martiri, ierarhi, cu sfinții din toate timpurile și din toate locurile”, a spus Patriarhul României.

În încheierea cuvântului său, Întâistătătorul Bisericii noastre i-a îndemnat pe credincioși să nu-i uite în aceste zile de sărbătoare pe cei săraci, bolnavi, suferinzi, îndoliați și întristați.

A urmat apoi Sfânta Liturghie, care a fost săvârșită în Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un sobor de slujitori. La final, credincioșii au primit „Sfintele Paști”, Pastorala Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Învierea Domnului, precum și produse tradiționale de Paști.

„Taina Crucii, interiorizată în slava Învierii”

În prima zi de Paști, duminică, 16 aprilie, în toate bisericile din Patriarhia Română a fost săvârșită, începând cu ora 12:00, slujba Vecerniei speciale, numită și „A doua Înviere”. La Catedrala Patriarhală, aceasta a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de ­Erzurum, Preasfințitul Părinte ­Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar ­patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Conform tradiției, în cadrul slujbei a fost citită în 12 limbi pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul al 20-lea, versetele de la 19 la 25. Întâistătătorul Bisericii noastre a evidențiat în cuvântul de învățătură că Mântuitorul ­Iisus Hristos le-a dăruit Apostolilor Săi, după Învierea Sa din morți, darul păcii și al bucuriei. „Bucuria și pacea sunt cele dintâi roade, semne ale prezenței lui Hristos Cel înviat în viața oamenilor. Pacea pe care El o dă Sfinților Săi Ucenici este pace cerească, nu este pacea care rezultă din înțelegeri, din contracte, din tratate, din acorduri sau din convenții. Este pace din Izvorul păcii. Pentru că Hristos fiind plinătatea vieții, plinătatea iubirii, numai El poate dărui pace, ca plinătate de viață, de bucurie și de lumină pentru oameni”, a spus Preafericirea Sa.

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat de ce Domnul Iisus Hristos păstrează pentru eternitate semnele lăsate de cuie și suliță pe trupul Său înviat și înălțat apoi întru slavă. „El, care a vindecat orbi din naștere, totuși nu a dorit să facă să dispară rănile lăsate în corpul Lui de răstignire. Nici semnul coastei străpunse, nici semnul cuielor din mâini și din picioare nu au dispărut după Înviere din trupul lui Iisus. Sfânta Cruce sau taina Crucii este nedespărțită de Înviere. În Cruce s-a arătat iubirea Sa jertfelnică, smerită și ascultătoare de Dumnezeu până la moarte, iubire smerită și milostivă, care a vindecat păcatul neascultării proto­pă­rinților Adam și Eva (…). Deci avem taina Crucii interiorizată în slava Învierii lui Hristos. În iconografia ortodoxă și coborârea Mântuitorului la iad este însoțită de o cruce de lumină în fundal, care înseamnă că iubirea Lui jertfelnică, smerită și milostivă de pe cruce a ajuns și în iad, acolo unde este singurătate, izolare, tristețe și neputință de a iubi. Numai iubirea smerită creează comuniune. Numai iubirea jertfelnică dă­ruiește oamenilor bucuria comuniunii, a dialogului și a vieții celei adevărate. Hristos Domnul, după Învierea Sa din morți, poartă în trupul Său stigmatele, sau semnele crucii, arătându-ne prin aceasta că niciodată nu trebuie să despărțim Crucea de Înviere și Învierea de Cruce. Puterea Învierii este ascunsă în Cruce”, a precizat Părintele ­Patriarh Daniel.

Patriarhul României a explicat apoi semnificația citirii pericopei de la Ioan în 12 limbi. Totodată, Preafericirea Sa a arătat că Apostolii au primit acum un mare dar. „Toate popoarele de orice limbă, de orice etnie, sunt chemate să asculte Evanghelia, vestea cea bună a biruinței lui Hristos asupra morții, a iertării păcatelor și a luminii învierii celei de obște, care a fost inaugurată prin Învierea Sa din morți. Avem aici o icoană a propovăduirii Apostolilor la toate ­neamurile, pentru că sunt trimiși către toate popoarele, nu numai către poporul lui Israel. Mântuitorul Iisus Hristos le mai dăruiește ucenicilor Săi un mare dar, și anume, nu numai bucuria Învierii Sale, arătând Trupul Său cel răstignit care a înviat, ci și darul iertării păcatelor”, a spus Părintele Patriarh Daniel.

După slujba Vecerniei Învierii, Patriarhul României i-a primit la Reședința Patriarhală pe membrii Coralei „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române, pe care i-a felicitat pentru întreaga activitate și le-a oferit daruri.

Sfânta icoană a Maicii Domnului Iordănița în România

Nr. 525-526// în / de

Icoana Maicii Domnului Iordănița a fost prezentă în România în perioada 1-10 martie, cu prilejul evenimentelor închinate sărbătorii Duminica Ortodoxiei, organizate de Parohia Icoanei din Capitală. Totodată, sfânta icoană a fost dusă în pelerinaj la alte două biserici din Capitală, și anume „Acoperământul Maicii Domnului” din cartierul Titan, în ziua de marți, 7 martie, și „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din cartierul Drumul Taberei, miercuri, 8 martie.

 

Icoana Maicii Domnului Iordănița a fost adusă joi, 9 martie, la Catedrala Patriarhală, unde numeroși credincioși i-au adus cinstire. „Este o lucrare a Maicii Domnului și o lucrare a Sfântului Ioan Iacob prin care ei ne cheamă să revenim la biserica românească de pe Valea Iordanului, să o scoatem din părăsire, din uitare și din rănile pe care războiul le-a produs în corpul acestei frumoase clădiri”, a spus Patriarhul României în Reședința Patriarhală, cu prilejul încheierii pelerinajului cu icoana Maicii Domnului Iordănița în Capitală.

Icoana Maicii Domnului Iordănița, după pelerinajele la trei biserici din Capitală, a fost așezată spre cinstire la Catedrala Patriarhală, iar apoi la Reședința Patriarhală. După așezarea sfintei icoane în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală și intonarea troparului „Apărătoare Doamnă”, arhim. Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Sfintele Locuri și Superiorul Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Ierihon și Iordan, a mulțumit Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române pentru binecuvântarea de a aduce în România icoana Maicii Domnului Iordănița la evenimentele dedicate sărbătorii Duminica Ortodoxiei și organizate de Biserica Icoanei din Capitală. Apoi, Superiorul Așeză­mintelor Românești de la Ierusalim, Ierihon și Iordan a prezentat succint istoria icoanei Maicii Domnului Iordănița, de la Schitul Românesc de la Iordan; bombardamentele din timpul Războiului de șase zile din anul 1967, care au afectat grav biserica; salvarea icoanei Maicii Domnului Iordănița de călugării români și adăpostirea ei în biserica Așezământului Românesc de la Ierusalim; închiderea și minarea terenului încă din anul 1970 a zonei de la Iordan, cât și vestea bună privind aprobarea proiectului de deminare a terenului și posibilitatea restaurării Așezământului Românesc de la Iordan.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că sprijinirea lucrărilor de deminare a terenului și restaurarea bisericii românești de la Iordan reprezintă o datorie a credincioșilor români, iar Maica Domnului îndeamnă, prin prezența sfintei sale icoane în România, ca sfânta sa icoană să revină în biserica de la Iordan, în care a slujit Sfântul Ioan Iacob Românul între anii 1947 și 1952. „Este o lucrare a Maicii Domnului și o lucrare a Sfântului Ioan Iacob prin care ei ne cheamă să revenim la biserica românească de pe Valea Iordanului, să o scoatem din părăsire, din uitare și din rănile pe care războiul le-a produs în corpul acestei frumoase clădiri. Este o datorie a noastră de a ne îngriji, împreună cu celelalte șapte Biserici, ca terenul să fie eliberat de orice pericol de ordin militar, dar și de a reface ceea ce a fost distrus, cu atât mai mult cu cât este o minune a Maicii Domnului că icoana s-a păstrat și iată a ajuns și în România, unde a fost confecționată. Noi vă mulțumim și apreciem foarte mult că ați demarat această acțiune. Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții să putem să cinstim și memoria celor care în condiții grele au cumpărat acolo terenul de ­1 hectar, au construit Reprezentanța de la Ierusalim și biserica de la Iordan și, în mod deosebit, să cinstim pe Sfântul Ioan Iacob, care s-a rugat acolo și care a fost adesea în primejdii, păzind acest așezământ al Patriarhiei Române pe teritoriul Ţării Sfinte”, a spus Patriarhul României.

Preafericitul Părinte Patriarh ­Daniel a precizat că o copie a icoanei Maicii Domnului Iordănița va fi făcută la Atelierele Patriarhiei Române, ­întrucât icoana a fost realizată tocmai de profesorul care le-a învățat pe maicile de la Mănăstirea Pasărea tehnica cizelurii. În semn de recunoștință, arhim. Teofil Anăstăsoaie a dăruit Părintelui Patriarh Daniel o copie mai mică a icoanei Maicii Domnului Iordănița. La acest eveniment din Reședința Patriarhală au participat și membrii Permanenței Consiliului Național Bisericesc.

 

Suma necesară deminării zonei care aparține Bisericii Ortodoxe Române la Iordan este 500.000 de dolari, iar cei care doresc să susțină operațiunile de deminare a terenului și de reparare a bisericii de la Iordan pot trimite donațiile lor în conturile special deschise de Patriarhia Română, prin Administrația Patriarhală, la Banca Comercială Română, și anume USD (RO11RNCB008 2004­895030030 USD), RON (RO65­ RNCB008 2004895030028 RON) și EUR (RO38RNCB008 2004 8950 30029 EUR). Alte detalii suplimentare pot fi oferite de Reprezentanța Patriarhiei Române în Ţara Sfântă (e-mail reprezentant_jerusalem@patriarhia.ro).

Comemorarea a 40 de ani de la trecerea la cele veșnice a Patriarhului Justinian

Nr. 525-526// în / de

Evocare la Mănăstirea Radu-Vodă

Patriarhul Justinian Marina al României a fost evocat vineri, 24 martie, la Mănăstirea ­Radu-Vodă din Capitală. În cadrul unui simpozion organizat cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la mutarea la cele veșnice a celui de-al III-lea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, au prezentat comunicări ierarhi, profesori de teologie, monahi și monahii, preoți și personalități care l-au cunoscut pe vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina.

Simpozionul a fost deschis de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor, care a spus că Patriarhul Justinian Marina a avut un interes special pentru Mănăstirea Radu-Vodă și Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Capitală, pe care le-a redobândit cu multe eforturi de la autoritățile comuniste. „La 26 martie se împlinesc 40 de ani de când Patriarhul Justinian Marina s-a mutat la cele veșnice. Dintre numeroasele biserici pe care le-a cunoscut, pe care le-a rectitorit, înzestrat, vizitat și apreciat, el și-a ales, cu doar patru ani înainte de a trece pragul acestei lumi, ca loc de îngropare și odihnă tocmai biserica Mănăstirii Radu-Vodă. Au fost situații delicate prin care el și Biserica au trecut în acele vremuri tulburi. În 1951, Patriarhul Justinian era nevoit să ofere în schimbul bisericii Mănăstirii Curtea de Argeș, pe care o recăpătase, mănăstirea bucureșteană în care ne aflăm. Din 1951 până în 1969, Mănăstirea Radu-Vodă nu a mai fost a Bisericii, pentru că aici a funcționat o școală de partid, iar biserica centrală a fost transformată în magazie. După redobândire, Patriarhul Justinian poate fi considerat un nou ctitor al Mănăstirii Radu-Vodă și, dacă nu-și așeza aici mormântul, poate că biserica și mănăstirea nu ar mai fi fost astăzi”, a spus Preasfinția Sa.

În continuare, Înaltprea­sfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a vorbit despre Patriarhul Justinian ca autentic patriot român. „Ceea ce uimește este faptul că timpul lucrează în favoarea distinsului ierarh al Bisericii străbune. Mircea Eliade spunea despre orice operă care se macină în timp că doar după 30 de ani se vede ce mai rămâne din ea. Gândindu-ne la opera celebrului Patriarh Justinian, putem spune azi că, după patru decenii, lucrarea inimii sale – grija pentru Biserica lui Hristos – a fost una de excepție și ea a crescut în dinamică diamantină. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a pus și pune mare grijă în a se izvodi pentru toată lumea adevărata personalitate a patriarhilor Bisericii Ortodoxe Române, cei care au avut chemare de la Dumnezeu de a împlini binecuvântatele rosturi duhovnicești și administrative ale Bisericii lui Hristos din România pentru românii din lume. Desigur, anul acesta, specialiști, ierarhi și cei care au avut fericirea de a-l cunoaște personal pe Patriarhul Justinian au dragoste să evoce episoade emo­ționante, laturi ale personalității genialului pălmaș din via Domnului nostru Iisus Hristos”, a ­explicat Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.

În continuare, despre viața monahală din Arhiepiscopia Bucureștilor în vremea slujirii Patriarhului Justinian Marina a vorbit Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

Părintele profesor dr. Mihail Săsăujan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București a prezentat aspecte ale relațiilor interortodoxe și interbisericești pe care Biserica Ortodoxă Română le-a dezvoltat în timpul Patriarhului Justinian Marina. „Din documente și mărturii se poate înțelege greutatea acelor vremi, tensiunea inimaginabilă a timpurilor în care Patriarhul Justinian a căutat să găsească o soluție pentru Biserica sa, pentru preoții și credincioșii săi. Cam la fel a acționat și în domeniul relațiilor bise­ricești interortodoxe și al relațiilor interreligioase. S-a mers pe două principii fundamentale: nici o abdicare de la adevărul de credință al teologiei Bisericii Ortodoxe, iar pe de altă parte, ori de câte ori Biserica Ortodoxă Română mergea la o întâlnire ecumenică, trebuia să aibă un punct de vedere deja conturat și în acord cu celelalte Biserici Ortodoxe care participau la astfel de întâlniri”, a arătat părintele profesor Mihail Săsăujan.

Părintele arhimandrit Nectarie Șofelea, starețul Mănăstirii Radu-Vodă, a prezentat eforturile Patriarhului Justinian pe lângă autoritățile comuniste pentru redobândirea Mănăstirii Radu-Vodă, precum și lucrările de consolidare și restaurare a bisericii principale și a clădirilor din incinta așezământului.

În cadrul simpozionului de vineri, 24 martie, au mai vorbit: părintele Florin Șerbănescu, consilier patriarhal la Sectorul cultură și patrimoniu religios al Patriarhiei Române; preotul Ilie Geor­gescu; monahia Atanasia Văetiși; medicul ­George Stan, precum și alți invitați.

 

Slujba de pomenire

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, au săvârșit o slujbă de pomenire pentru vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina, la Mănăstirea Radu-Vodă din Capitală, sâmbătă, 25 martie. La slujba Parastasului, săvârșită în biserica acestei mănăstiri, unde se află și mormântul Patriarhului Justinian Marina, au participat și părintele arhimandrit Paisie Teodorescu, vicar patriarhal; părintele arhimandrit Dionisie Constantin, consilier patriarhal și directorul Atelierelor Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă; părintele arhimandrit Nectarie Șofelea, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor și starețul Mănăstirii Radu-Vodă, precum și alți stareți, protoierei și preoți din Arhiepiscopia Bucureștilor. După slujba de pomenire, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit cuvântul intitulat „Justinian Patriarhul Apărător al Bisericii în timpul perioadei comuniste” și a dăruit tuturor credincioșilor prezenți, în semn de binecuvântare și prețuire, iconițe cu chipul sărbătorii Bunei Vestiri. Sâmbătă, 25 martie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Mănăstirea Radu-Vodă din Capitală de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Potirul” al Mănăstirii Radu-Vodă.

 

Apărător al Bisericii în timpul perioadei comuniste

Nr. 525-526// în / de

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, rostit la slujba de pomenire a Patriarhului Justinian Marina, oficiată la Mănăstirea Radu-Vodă, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, 25 martie 2017

 

Anul acesta, 2017, a fost proclamat în Biserica Ortodoxă Română drept Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

De aceea, astăzi, când comemorăm împlinirea a 40 de ani de la trecerea din această viață a fericitului întru adormire Patri­arhul Justinian Marina († 26 martie 1977), am săvârșit slujba Parastasului la mormântul său, aflat în biserica Mănăstirii Radu-Vodă din București. Astfel aducem prinos de recunoștință memoriei acestui vrednic Arhipăstor al ­Ortodoxiei românești, care a iubit Biserica lui Hristos din poporul român cu dragoste nețărmurită și a reușit, cu înțelepciune și ­dăruire jertfelnică, să apere, să păstreze și să transmită valorile eterne ale credinței noastre strămoșești.

Lucrarea sa pastorală, misionară, duhovnicească, culturală și socială pentru binele Bisericii Ortodoxe Române reprezintă pentru noi, cei de astăzi, ierarhi, cler și credincioși, un model luminos și inspirator de fidelitate și slujire a Mântuitorului Iisus Hristos și a Bisericii Sale.

Patriarhul Justinian Marina a fost Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române timp de aproape trei decenii (24 mai 1948 – † 26 martie 1977), în perioada celei mai aprige prigoniri a Bisericii de către regimul comunist ateu, instalat la putere în România după luna martie 1945. Cu mult curaj și echilibru, diplomație și tenacitate, el a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale puterii politice, alegând calea unei dârze rezistențe camuflate uneori sub un discurs „favorabil” pentru liderii comuniști. S-a opus din răsputeri abuzurilor și ingerințelor partidului-stat în viața Bisericii și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție neputincioasă, tolerată și discreditată, în același timp, cu un rol nesemnificativ în societate.

 

Eforturi pentru educația religioasă

Cunoscând tragedia altor Biserici Ortodoxe care s-au opus fățiș comunismului, Patriarhul Justinian a depus mari eforturi pentru a asigura continuitatea vieții liturgice și a Bisericii ca instituție, pentru ca aceasta din urmă să slujească și să lumineze în continuare un popor oprimat de regimul politic. Este semnificativă în acest sens încercarea sa de a contracara propaganda ateistă lansată imediat după impunerea regimului comunist prin interzicerea educației religioase în școală și naționalizarea școlilor confesionale (Decretul nr. 177/4 august 1948), dar și agresiuni ale regimului politic ateu asupra credinței creștine ortodoxe însoțite de îndepărtarea ostentativă din școli a icoanelor și a oricărui simbol religios. Pentru ca iubirea lui Hristos să fie în continuare împărtășită copiilor, la inițiativa Patriarhului Justinian, Sfântul Sinod, profitând de echivocul legii cultelor, care nu conținea vreo prevedere despre cursurile de catehizare, și de refuzul Ministerului Cultelor de a se pronunța, a aprobat desfășurarea acestora (oct. 1950).

În condițiile restrictive impuse de noul regim politic, când noua legislație permitea amestecul abuziv al Statului comunist în viața cultelor religioase, Biserica a fost nevoită să-și organizeze singură un sistem propriu de învățământ teologic.

Astfel, Patriarhul Justinian a reușit să înființeze trei tipuri de școli teologice: Școli de cântăreți bisericești, Seminarii Teologice și Institute Teologice de Grad Universitar. Prin urmare, Biserica noastră a organizat șase Seminarii Teologice, cu cinci ani de studii, la București, Buzău, Mănăstirea Neamț, Cluj-Napoca, Craiova și Caran­se­beș. De asemenea, a organizat, sub directa în­drumare a Bisericii, două Institute Teolo­gice de Grad Universitar, la București și Sibiu1. În toate aceste școli, Biserica a reușit să mențină un standard ridicat al învățământului teologic, pe care l-a pus sub directa oblăduire a Sfântului Sinod, și a căutat să păstreze și să promoveze pe marii profesori de teologie din perioada interbelică: Dumitru Stăniloae, Teodor M. Popescu, Petre Vintilescu, Benedict Ghiuș, precum și alți intelectuali mireni, consi­derați „indezirabili” pentru regimul comunist.

Deși autoritățile înăspriseră cenzura, totuși Patriarhul Justinian a impulsionat publicarea unui număr impresionant de cărți religioase. La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă au fost imprimate două ediții sinodale ale Sfintei Scripturi (1968, 1975), cu tiraje foarte mari, ediții multiple ale majorității cărților de cult, dar și scrieri teologice și duhovnicești, cărți de rugăciune și de învățătură creștină. Periodicele centrale bisericești, ca Biserica Ortodoxă Română și Studii Teologice, la care s-a adăugat apariția a cinci reviste mitropolitane și a uneia centrale, Ortodoxia, au găzduit în paginile lor și studii sau articole ale unor intelectuali interziși în publicațiile academice de stat. Calitatea publicațiilor teologice românești era apreciată în întreg spațiul ortodox.

 

Apărător al clerului

Patriarhul Justinian a încercat să limiteze efectele epurărilor clerului și a intervenit în favoarea multor clerici arestați, de cele mai multe ori considerați ca fiind potrivnici ai noului regim și „vinovați” doar pentru a fi împărtășit alte valori decât cele impuse de ateismul materialist. Sunt foarte numeroase mărturiile despre inter­vențiile sale în favoarea eliberării preoților tri­miși în lagăre de muncă forțată, in­ter­venții care au provocat iritarea organelor Se­curității. Când, între anii 1958 și 1959, s-a produs un nou val de represiune asupra clericilor, Patriarhul Justinian nu a mai reușit să împiedice arestarea unor colabo­ratori apropiați, a unor duhovnici apreciați și a unor străluciți profesori de teologie, ceea ce arată limitele demersurilor sale de a reduce amploarea persecuțiilor. Însă, după eliberarea din închisoare, mulți dintre supraviețuitorii lagărelor comuniste, lipsiți complet de mijloace de subzistență, au fost reintegrați în preoție sau încadrați în structurile administrative și în insti­tu­țiile de învățământ ale Bisericii (de pildă, cazul părintelui profesor Dumitru Stăniloae și al profesorului Teodor M. Popescu).

 

Apărător al monahismului românesc

Un alt aspect important care a marcat activitatea Patriarhului Justinian a fost respectul său pentru monahismul ortodox, deși el fusese la început preot căsătorit și apoi văduv prin decesul soției. Contribuția monahismului ortodox românesc la cultivarea celor mai importante repere identitare ale poporului român: limba, credința și cultura, împreună cu aportul substanțial al mănăstirilor la opera social-filantropică a Bisericii, exprima rolul considerabil al monahismului în viața poporului român.

Patriarhul Justinian a apărat monahismul ortodox românesc și a încercat să tempereze agresiunile puterii totalitare la adresa mănăstirilor, acestea fiind bastioane ale luptei spirituale împotriva comunismului. După deposedarea mănăstirilor (în martie 1949) de o mare parte a bunurilor materiale (terenuri agricole și forestiere, edificii etc.), Patriarhul Justinian a fost preocupat să găsească surse de finanțare care să permită așeză­mintelor monahale să supraviețuiască în vremurile vitrege care se întrezăreau. Cu multă chibzuință, el a susținut înfiin­țarea în incinta mănăstirilor a unor ateliere meș­teșugărești care să execute comenzi ale unităților de stat, viețuitorii mănăstirilor asigu­rându-și astfel veniturile necesare vieții zilnice. Astfel, monahii și monahiile care au rămas în mănăstiri au salvat aceste mănăstiri, arătând utilitatea unirii rugăciunii cu munca.

Patriarhul Justinian s-a opus cu vehemență proiectului de așa-zisă „reformă” a mănăstirilor, obligând astfel regimul politic comunist să-și asume singur promulgarea Decretului 410 (28 octombrie 1959), care a fost o lovitură fără precedent a autorităților de stat comuniste și ateiste față de monahismul românesc. Urmare Decretului 410 din anul 1959, au fost scoși forțat din mănăstiri aproximativ 5.000  de viețuitori, îndeosebi maici și frați tineri, fiind „obligați să aibă domiciliul forțat în satele natale, să intre cu totul în viața civilă, să primească serviciu (loc de muncă), să nu mai slujească cele sfinte și să fie permanent sub controlul poliției locale”2. În aceste condiții, un număr mare de mănăstiri și schituri au fost transformate forțat în biserici de parohie, altele au devenit muzee sau locuri turistice, iar unele chiar „au rămas în paragină sau au fost distruse și profanate”3. Deși nu a reușit să oprească aplicarea decretului nefast, Patriarhul Justinian a încercat totuși să-i atenueze efectele. Interpretând legea ostilă monahismului ca având un caracter temporar, el a încurajat călugării să nu plece din mănăstiri sau să revină în ele, ajutând astfel ca după trecerea acestei furtuni devastatoare abătute asupra Bisericii, începând cu anul 1964, monahismul românesc să cunoască o anumită revigorare, prin restaurări și consolidări de biserici și chilii monumente istorice, dar și prin misiunea duhovnicească desfă­șurată de unii duhovnici îmbunătățiți, așa cum a fost cazul părintelui arhimandrit Cleopa Ilie, care, la îndemnul Patriarhului Justinian, a reînviat viața monahală a unor mănăstiri din Moldova, Muntenia și Banat. În perioada zbuciumată a prigoanei împotriva Bisericii, părintele arhimandrit Cleopa Ilie a fost chemat la București, locuind câteva luni chiar în Reședința Patriarhală, unde s-au pus bazele unui amplu program misionar, pe care ulterior părintele Cleopa l-a desfășurat, ostenindu-se pentru îndrumarea vieții monahale românești pe calea Sfintei Tradiții a Bisericii noastre Ortodoxe și aducând încurajare și bucurie în obștile monahale pe care le-a povățuit părintește.

Datorită eforturilor Patriarhului Justinian, au fost restaurate numeroase biserici și mănăstiri. El a acordat o atenție deosebită așezămintelor monahale din Arhiepiscopia Bucureștilor, fiind astăzi cinstit între ctitorii mănăstirilor Radu Vodă din București, Ghighiu, Ciorogârla și Zamfira, dar și ctitor al schiturilor Techirghiol, Dragoslavele și Cricov – Jercălăi. De asemenea, i se datorează restaurarea Catedralei Patriarhale, a Paraclisului și Reședinței Patriarhale, a Palatului Cancelariei Sfântului Sinod, precum și înființarea Bibliotecii Sfântului Sinod din incinta Mănăstirii Antim. În multe mănăstiri au fost organizate muzee de artă religioasă, ateliere de pictură și ateliere de țesut covoare. La acestea se adaugă atelierele de veșminte bise­ricești de la Mănăstirea Pasărea sau Ghighiu, precum și atelierele de obiecte bisericești de la Schitul Maicilor și de la Mănăstirea Plumbuita din București.

El a elaborat nu numai un program local de salvare a bisericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, ci mai cu seamă el a fost ctitorul unui adevărat program național de salvare, în primul rând de restaurare a bisericilor-monumente istorice, a locașurilor de cult aflate în degradare, precum și a unui program de zidire de noi biserici în locul unor biserici mici sau ruinate. În acest sens, el a înființat, cu aprobarea Sfântului Sinod, Fondul Central Misionar, realizat din colecta generală pe țară, din care se acordau ajutoare financiare pentru repararea, restaurarea și chiar construcția de noi biserici4.

De asemenea, pe durata patriarhatului său, s-au înregistrat unele împliniri care au ridicat prestigiul Bisericii noastre. În acest sens, la 28 februarie 1950, în plin regim stalinist, din inițiativa Patriarhului Justinian, Sfântul Sinod a hotărât trecerea în rândul sfinților din calendar a mai multor ierarhi, cuvioși, martiri și mărturisitori români, precum și generalizarea cultului unor sfinți ale căror moaște se păstrează în țara noastră. Acest mare act de cinstire a sfinților din neamul românesc nu a fost realizat din orgoliu, ci pentru că spovedindu-se la cunoscutul duhovnic părintele Cleopa Ilie, acesta, între altele, l-a întrebat: În calitate de patriarh v-ați îngrijit ca sfinții din neamul românesc să capete cinstirea ce li se cuvine? Iar el cu sfială a răspuns: Nu m-am îngrijit. Atunci părintele Cleopa a adăugat: Să vă îngrijiți, că asta face parte din datoria unui ierarh5. Dragostea Patriarhului Justinian față de Biserica lui Hristos i-a dat curajul să înfrunte regimul politic în pofida tuturor ame­nințărilor și să fie un apărător înțelept al Ortodoxiei în timpul comunismului.Apărător al unor personalități de mare valoare intelectuală sau artistică

Sunt nenumărate mărturii despre intervențiile Patriarhului Justinian în favoarea unor personalități ale vieții bisericești sau sociale din acea perioadă, intervenții care de multe ori au trezit suspiciunea autorităților comuniste.

A încurajat cercetările teologilor români, atât ale celor pe care regimul comunist îi considera „reacționari”, cât și ale tinerilor din noua generație, oferindu-le posibilitatea de a publica în revistele bisericești studii și articole de o mare valoare academică, apreciate și în zilele noastre. A păstrat în cercul său profesori de valoare ca: Dumitru Stăniloae, Ioan G. Coman, Nicolae Chițescu, Ioan Rămureanu, Ene Braniște, Liviu Stan, Nicolae Lungu și mulți alții. De asemenea, el a „recuperat” oameni erudiți, dar obstruc­ționați de regimul comunist, cum a fost cazul marelui bizantinolog academicianul Alexandru Elian.

În același timp, pentru restaurarea sau consolidarea unor importante biserici sau mănăstiri, Patriarhul Justinian a cooperat cu unii dintre cei mai de seamă arhitecți ai vremii: Ioan Mincu, Ștefan Berechet, Ștefan Balș, ori cercetători ca Vasile Brătulescu și Vasile Drăguț, pictorul Costin Petrescu, sculptorul Grigorie Dumitrescu, scriitoarea și artista în pictură Olga Greceanu, specialista în artă plastică Ottilia Oteteleșanu, pe care Patriarhul Justinian a numit-o consilier artistic al Patriarhiei Române și care a realizat, între multe altele, icoanele împărătești din Catedrala Patriarhală, lucrate în tehnica email la atelierele Patriarhiei Române.

 

Promotor al relațiilor Bisericii Ortodoxe Române cu Biserici Ortodoxe surori și cu alte
confesiuni creștine

Paralel cu bogata sa activitate administrativă, edilitară și cultural-misionară, într-o vreme de dictatură comunistă plină de restricții și presiuni asupra vieții Bisericii, Patriarhul Justinian a reușit, cu răbdare constantă și înțelepciune practică, să dezvolte legături apropiate cu celelalte Biserici Ortodoxe surori și cu alte confesiuni creștine. A reprezentat, cu demnitate și înțelepciune, Biserica Ortodoxă Română pe plan internațional, la întruniri panortodoxe și interortodoxe sau la întruniri intercreștine.

Foarte semnificativă a fost vizita reprezentanților majorității țărilor ortodoxe la București, în 28 februarie 1955, la festivitatea solemnă de proclamare a cano­nizării unor sfinți români, programată de Patriarhul Justinian odată cu împlinirea a 70 de ani de la recunoașterea Autocefaliei Bisericii noastre și a 30 de ani de la ridicarea ei la rang de Patriarhie. Un motiv în plus de a arăta regimului comunist că Patriarhul, împreună cu Biserica sa, este susținut din exterior la cele mai importante evenimente ale Bisericii6.

Dumnezeu l-a inspirat pe Patriarhul Justinian ca, în ultimii ani ai vieții, să-și pregătească locul de veci aici, la Mănăstirea Radu-Vodă din București, pe care el a salvat-o de la un destin tragic, a consolidat-o și a restaurat-o între anii 1968 și 1973, redându-i măreția și frumusețea de altădată. Pe crucea mormântului său, încastrată în zid, a cerut meșterului să scrie: „M-am luptat lupta cea bună! Credința am păzit! Am ajuns la capătul drumului vieții. De acum încolo, mă așteaptă răsplata dreptății, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul Cel drept, în ziua aceea” (cf. 2 Timotei 4, 7-8). Cununa dreptății, ca preț al luptei celei bune în viața pământească, i-a pregătit-o Însuși Hristos Domnul, Arhiereul Cel veșnic, în Împărăția cerurilor!

Întrucât simțim astăzi că, prin lumina vieții și a faptelor sale pilduitoare, Părintele Patriarh Justinian este tainic prezent în Biserica noastră ca o lumină peste timp și ca o călăuză spirituală, ne rugăm Domnului Iisus Hristos să așeze sufletul lui în locașurile sfinților Săi slujitori, în ­bucuria îngerilor, în lumina și iubirea Preasfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire, din neam în ­neam!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Note:

1 Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, „Cultura Teologică Românească”, Editura BASILICA, București, 2011, p. 284.

2 Arhimandrit Cleopa Ilie, arhimandrit Ioanichie Bălan, Viața monahală ieri și azi, în „Autocefalie, Patriarhie, slujire sfântă”, București, 1995, p. 392.

3 Ibidem, p. 393.

4 Pr. Pârvu Constantin, „Patriarhul ­Justinian – mărturii, fapte și adevăr”, EIBMBOR, București, 2005, p. 228.

5 Cf. Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului, „Amintiri despre Patriarhul Justinian”, în volumul „Biserica în misiune”, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2005, p. 548.

6 Pr. Constantin Tudosă, „Patriarhul Justinian Marina (1948-1977)”, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2016, p. 176.

 

Patriarhia Română și Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității au încheiat un acord de cooperare

Nr. 525-526// în / de

În contextul Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, Patriarhia Română și Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității au încheiat marți, 28 martie 2017, un acord de cooperare.

Obiectul acestui acord îl reprezintă studierea trecutului recent al Bisericii Ortodoxe Române și prezentarea acestuia în lucrări științifice și materiale audio-video.

Din partea Patriarhiei Române, acordul a fost semnat de către Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal și Secretarul Sfântului Sinod, iar din partea CNSAS a semnat domnul Dragoș Petrescu, președintele colegiului.

Distincții bisericești oferite de Patriarhul României pentru cooperare în educație

Nr. 525-526// în / de

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit joi, 6 aprilie, Diploma omagială „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul” cu medalie doamnei Luminița Matei, director general – Direcția Generală Relații Internaționale și Afaceri Europene din cadrul Ministerului Educației Na­ționale, și prof. dr. Iordan Petrescu, președintele Agenției Române pentru Asigurarea Calității Învățământului Superior (ARACIS). Aceste persoane au ajutat în mod deosebit la înființarea unei extensii universitare a Facul­tății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, la Roma, Italia, pentru nivelul de licență, specializarea Teologie Pastorală, forma cu frecvență (în sistem modular).

Evenimentul a avut loc în Salonul Sfin­ților Români al Re­șe­dinței Patriar­hale, în prezența membrilor Per­manenței Consiliului Națio­nal Bisericesc. Întâistătătorul Bisericii noastre i-a felicitat pe cei implicați în acest proiect academic și le-a vorbit celor prezenți despre impor­tanța comuniunii frățești românești, care trebuie să se manifeste în comunitățile ortodoxe din diasporă. Preafericirea Sa a apreciat proiectul ca fiind unul remarcabil, mai ales în ceea ce privește formarea preoților ortodocși din Italia, care vor avea posibilitatea formării teologice și susținerii examenelor în țara în care își desfășoară activitatea pastoral-misionară. „Este un mare dar să pri­mești un sfat bun la timpul potrivit. De aceea, formarea preoților care păstoresc parohii ortodoxe româ­nești din străinătate este esențială. Până acum, mulți dintre ei veneau, parcurgând distanțe imense, să-și susțină examenele la diferite facultăți din țară. Acum vor merge profesorii spre ei, și acolo, în Italia, la Roma, vor avea ocazia să-și continue studiile, alții să înceapă studii mai aprofundate și astfel să definitiveze formarea lor teologică și social-misionară. Este semnificativ faptul că tocmai în Anul comemorativ Justinian Patriarhul s-a putut realiza această extensie, pentru că nu numai Facultatea de Teologie de la București îi poartă numele, ci și diaspora noastră, ca o diasporă organizată în parohii ortodoxe româ­nești, a început să fie una în grija Sinodului general, dar în special a Patriarhului ­Justinian, care în vremuri grele a reușit să trimită preoți pentru unele comunități ortodoxe românești, spre a-și păstra identitatea lor confesională și etnică”, a evidențiat Părintele Patriarh Daniel.

La eveniment a fost prezent și pr. prof. dr. Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucu­rești. „În acest moment avem toate aprobările și de aceea vom începe pregătirea examenului de admitere, care va avea loc în luna septembrie. Ulterior, candidații vor fi înmatriculați la Universitatea din București și odată cu începerea anului universitar 2017-2018, la 1 octombrie, profesori de la facultatea noastră vor merge în mod modular și vor preda la Roma. S-au solicitat 50 de locuri pentru prima promoție și sperăm să fie interes și în continuare”, a spus pr. prof. dr. Ștefan Buchiu.

Prin înființarea acestei extensii universitare, Biserica Ortodoxă Română își propune să vină mai mult în sprijinul românilor aflați la muncă în străinătate.

Precizări privind prezența orelor de religie în școli

Nr. 525-526// în / de

Referitor la critica relansată în spațiul media cu privire la prezența orelor de religie în școli, Patriarhia Română reafirmă următoarele:

Constituția României garantează libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult, Curtea Constituțională a României interpretând în mod constant că predarea religiei în școli are ca temei articolul 32 alineatul 7 din Constituție.

Religia predată confesional reprezintă regula în majoritatea statelor europene. Astfel, în argumentarea deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), din 29 iunie 2007, în cazul „Folgero contra Norvegiei”, se precizează că statele au dreptul de a difuza prin învă­țământ sau educație informații sau cunoștințe având, direct sau indirect, caracter religios sau filosofic (paragraful 84).

De asemenea, CEDO nu consideră o problemă caracterul confesional al orei de religie, constatând faptul că „în Europa, învățământul religios este profund legat de învăță­mântul secular”. Dintre cele 46 de state membre ale Consiliului Europei (în anul 2007) doar în trei state religia nu este predată în școlile publice (Franța, Albania și Macedonia); ora de religie este obligatorie în 25 de state, în restul fiind facultativă sau opțională (conform celor reținute de CEDO în 9 octombrie 2007, cu ocazia judecării cauzei „Hasanși Eylem Zengin contra Turciei”, paragraful 30); iar în majoritatea statelor predarea religiei are caracter confesional (paragraful 31).

Majoritatea elevilor europeni au în programa școlară o oră de religie pe săptămână, însă în țări precum Germania, Austria, Irlanda, Cipru, Grecia, Italia și Croația au câte două ore, iar în Belgia au trei ore pe săptămână. În Germania, spre exemplu, materia religie nu este doar parte din trunchiul comun, ci este chiar obligatorie, organizată de către culte și finanțată de către stat. Pre­darea este confesională. Situa­ția este similară în Austria, Belgia, Cipru, Spania și Grecia.

Pe de altă parte, nu trebuie așe­zate în opoziție orele de religie cu cele de istoria religiilor. Dimpotrivă, ele trebuie să rămână distincte, pentru că sunt deopotrivă im­portante. Cu­noaș­te­rea propriei culturi religioase este o etapă absolut necesară pentru înțe­le­ge­rea celorlalte religii. Pentru a cunoaște specificul altor culturi este nevoie întâi de educarea în propria cultură și tradiție, altfel învă­ță­mân­tul devine doar o sursă de relativism sincretist și confuzie. Este ca și cum în școlile ro­mâ­nești s-ar învăța literatură universală sau istorie universală, fără studiul prealabil al literaturii și istoriei României. Elevii în­scriși la ora de religie au posibilitatea de a se înscrie, în liceu, și la cursul opțional de istoria religiei.

Manifestarea unui comportament moral în acord cu valorile religioase, unul dintre obiectivele predării religiei, este contestată în câteva articole recente de presă prin care se respinge, de fapt, ideea de morală publică, noțiune considerată în teoria generală a dreptului a fi unul dintre fundamentele dreptului.

De asemenea, este incorectă și injustă jignirea generalizată a unei categorii didactice pro­fe­sio­na­le, și anume totalitatea profesoarelor și profesorilor de religie. Aceste persoane realizează educa­rea religioasă a copiilor în școli din încredin­ța­rea a peste 2.000.000 de părinți care și-au înscris copiii la ora de religie (peste 90% dintre copii).

Academia și Biserica la ceas aniversar

Nr. 525-526// în / de

Cuvântul rostit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, cu prilejul Adunării Generale solemne a Academiei Române, dedicată împlinirii a 150 de ani de la semnarea de către Domnitorul Carol I a decretului privind convocarea ședinței inaugurale a Societății Academice Române, devenită ulterior Academia Română, și 150 de ani de la înființarea Bibliotecii Academiei Române, luni, 3 aprilie 2017

 

Împlinirea a 150 de ani de la semnarea de către Domnitorul Carol I a decretului privind con­vocarea ședinței inaugurale a So­cietății Academice Române (1/13 august 1867) și a 150 de ani de la înfiin­țarea Bibliotecii Aca­demiei Române reprezintă pentru poporul român un strălucit jubileu, având în vedere contribuția majoră a acestei nobile instituții la cultivarea limbii, culturii, artei, științei și spiri­tua­lității ro­mâ­nești, precum și la afirmarea și promo­varea acestora în Europa și în lume.

Permanent alături de popor, așa cum au subliniat în operele lor marii istorici ai neamului, Biserica Ortodoxă Română a binecuvântat și susținut încă de la început acest proiect național, care, cu jumătate de secol înainte de realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, a adunat în comuniune de cuget și simțire cele mai strălucite personalități din toate provinciile românești: din „România de peste Milcov” (trei membri), din „România de dincoace de Milcov” (patru mem­bri), din Transilvania (trei mem­bri), din Banat (doi membri), din Maramureș (doi membri), din Bucovina (doi membri), din Basarabia (trei membri) și din Macedonia (doi membri).

La numai un an de la începutul activității sale, Societatea Academică Română a primit în rândurile sale, la 15 septembrie 1868, pe Episcopul cărturar Dionisie Romano al Buzăului, în anul următor, la 15 septembrie 1869, a fost ales în înaltul for aca­demic preotul și profesorul Sava Popovici-Barcianu, revolu­țio­narul de la 1848, iar la 7 septembrie 1871 – după patru ani de la ședința inaugurală a Societății Academice Române, Mitropolitul Andrei Șaguna, „Mesia” sau „Apostolul Ardealului”, a fost cinstit cu titlul de membru de onoare al Societății Academice Române, devenită apoi, la 29 martie/10 aprilie 1879, „Academia Română”.

Acestor personalități, deopotrivă slujitori ai Bisericii și ai Academiei, le-au urmat cu timpul numeroși alți ierarhi, preoți și teologi, care prin lucrarea lor pastorală, culturală, științifică sau patriotică au ridicat prestigiul ambelor instituții, contribuind la consolidarea cooperării dintre ele, spre binele și propă­șirea națiunii române.

Sărbătorind acum 150 de ani de la fondarea Bibliotecii Academiei Române, amintim contri­buția Bisericii Ortodoxe Române la dezvoltarea acesteia și a Colec­țiilor Academiei. Mitropoliții Iosif Naniescu și Iosif Gheorghian, episcopii Melchisedec Ștefănescu și Dionisie Romano, împreună cu alți ierarhi, precum și o mul­țime de stareți și preoți cărturari au dăruit acestei Biblioteci o mulțime de manuscrise de o valoare unică, multe împodobite cu miniaturi prețioase, numeroase tipărituri, vechi și noi, ieșite de sub teascurile tipografiilor bisericești vreme de peste patru veacuri, documente istorice de o importanță deosebită pentru reconstituirea istoriei naționale, piese arheologice, monede vechi, diverse obiecte de artă bisericească.

Însă, din nefericire, această cooperare benefică dintre Biserică și Academie, bazată pe încredere și stimă reciprocă, a fost în mod dramatic curmată de decretul din 9 iunie 1948, prin care prestigioasa Academie Română a fost transformată în Academia Republicii Populare Române, iar cei mai mulți dintre membrii ei, 114, considerați „indezirabili” de către regimul comunist, printre care și ierarhi, preoți și teologi ai Bisericii Ortodoxe Române, au fost excluși, izolați, iar unii chiar supuși pentru o lungă perioadă de timp unui crunt proces de „reeducare”. De reținut este faptul că au fost menținuți ca membri ai Academiei Republicii Populare Române numai 19 membri titulari și 15 membri de onoare.

Anul acesta, 2017, fiind Anul comemorativ al Patriarhului Justinian Marina și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, trebuie să mărturisim faptul că, în pofida noilor condiții istorice și politice de după anul 1948, mulți dintre membrii Academiei au rămas într-un fel sau altul alături de Biserică, unii chiar au elaborat și tipărit, în Editura Academiei sau în periodicele Academiei, studii și articole de mare importanță pentru cunoașterea trecutului și contribuției Bisericii Ortodoxe Române la formarea limbii române și la cultivarea unității naționale, la dezvoltarea artelor creștine, a culturii bisericești și laice, la apariția și dezvoltarea tiparului, la promovarea literaturii române, a învățămân­tului românesc, dar și la apariția celor dintâi așezăminte sociale și medicale etc.

În același timp, Biserica noastră a publicat în revistele ei, semnate cu pseudonim sau chiar cu numele adevărat, numeroase studii elaborate de foști membri ai Academiei, care nu mai aveau voie să publice în revistele de stat sau erau urmăriți de cenzura comunistă. În acest sens, Patriarhul de vrednică memorie Justinian Marina (1948-1977) a ocrotit mai mulți academicieni persecutați de regimul comunist sau a ajutat familiile acestora. Menționăm aici doar situația dramatică a academicianului Constantin C. Giurescu, al cărui fiu, prof. Dinu C. Giurescu, vice­președinte al Academiei Române, își amintește într-un interviu faptul că în timpul detenției tatălui său, după ce casa și bunurile familiei au fost confiscate, familia sa a fost găzduită, cu aprobarea Patriarhului Justinian, pentru o vreme, între anii 1951 și 1953, în casa parohială a ­Bisericii „Sfânta Maria“, din apropierea cimitirului „Sfânta Vineri”, de către preotul profesor de istorie Niculae Șerbănescu, iar după anul 1953, în casa parohială a Bisericii Mavrogheni, „având sprijinul statornic al părintelui Grigore Burlușeanu”.

În aceeași casă de la Mavrogheni, în aceeași perioadă și cu aprobarea aceluiași Patriarh Justinian, locuia și renumitul aca­­demician, din nefericire atunci proscris de regimul comunist, Simion Mehedinți, savant geograf și pedagog creștin, fost absolvent al seminariilor teologice de la Roman și București.

După anul 1989, odată cu izbăvirea de regimul comunist, au fost reabilitate raporturile firești tradi­ționale dintre Biserică și Academie. Astfel, în anul 1990, noua conducere a Academiei Române a reabilitat memoria ierarhilor, preoților și teologilor ortodocși excluși din Academie în anul 1948 de către regimul totalitar, iar, în anii care au urmat, noi slujitori ai Bisericii au fost primiți în cel mai important for al excelenței științifice și culturale românești.

În această ultimă perioadă, Academia Română și Patriarhia Română au inițiat mai multe programe comune, dintre care cel mai important este elaborarea Istoriei monahismului românesc în trei tomuri masive și valoroase, iar bunele relații, cultivate cu respect reciproc de ambele instituții, ne îndreptățesc să sperăm la o permanentă cooperare fructuoasă pentru binele poporului român.

La acest moment jubiliar binecuvântat, felicităm pe domnul Ionel Valentin Vlad, președintele Academiei Române, pe domnii vice­pre­ședinți și pe toți membrii Academiei Române, precum și pe toți ostenitorii Bibliotecii Academiei Române. Totodată, ne rugăm Milostivului Dumnezeu să le dăruiască tuturor sănătate și fericire, precum și mult ajutor în activitatea lor academică, iar apropiatele sărbători ale Sfintelor Paști să le aducă tuturor lumină, pace și multă bucurie!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Distincții pentru jurnaliști creștini

Nr. 525-526// în / de

În cea de-a doua jumătate a lunii martie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat Diploma Omagială „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”, cu medalie, unor jurnaliști ca semn de prețuire, binecuvântare și recunoștință pentru promovarea spiritualității creștine, a istoriei, educației morale și culturii românești.

Realizatorii emisiunii „Universul cre­din­ței” (difuzată de Televiziunea Română duminica, de la ora 8:10) au primit joi, 16 martie 2017, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Diploma Omagială „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”, cu medalie, în cadrul unei întâlniri desfășurate în Salonul „Sfinții Români“ al Reședinței Patriarhale. La eveniment au participat și membrii Permanenței Consiliului Na­țional Bisericesc.

Întâistătătorul Bisericii noastre i-a felicitat pe realizatorii emisiunii „Universul credinței” și a apreciat lucrarea acestora ca fiind una misionară, pastorală, culturală și patriotică. „Deși nu dispune de multe resurse, emisiunea dumneavoastră are rezultate frumoase și o cooperare fructuoasă cu Patriarhia Română. Sperăm ca și anul acesta, dar și în anii următori, să intensificăm lucrarea aceasta, pentru că Televiziunea Română are acces și la sate, unde noi avem uneori parohii îmbătrânite. De aceea, trebuie să ne gândim și la cei care pot să primească mesajul credinței în casele lor. De asemenea, suntem bucuroși să scoatem în evidență ceea ce a fost până acum memorial al celor care au pătimit în timpul comunismului și vrednicia celor care au mărturisit credința în vremuri grele. Am observat că Televiziunea Română a făcut în acest sens un film pe care noi vrem să-l difuzăm mai des la Televiziunea TRINITAS a Patriarhiei Române și să scoatem în evidență dragostea de neam și de Biserică a celor care în vremuri grele au fost fideli idealului credinței, dar și iden­tității noastre româ­nești”, a evidențiat Preafericirea Sa. La final, Patriarhul României i-a îndemnat pe cei prezenți să contribuie în continuare la edificarea spirituală a poporului român.

„Pentru noi, această dis­tincție reprezintă o formă de recunoaștere a muncii pe care am depus-o și ne dovedește faptul că ne aflăm pe drumul cel bun, că nu am rătăcit cărarea din 1990, de când s-a înființat această redacție și până astăzi. Este recunoașterea unei munci de echipă. De asemenea, întâlnirea de astăzi cu Preafericirea Sa înseamnă pentru noi și o încurajare să mergem pe același drum”, ne-a declarat Cristina Andrei, producător al emisiunii „Universul credinței”.

Din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, realizatorii emisiunii „Universul credinței” au primit și trei volume apărute la Editurile Patriarhiei Române: „Evanghelia slavei lui Hristos. Predici la Duminicile de peste an”, lucrare semnată de Preafericirea Sa, apărută la Editura BASILICA a Patriarhiei Române; „Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist”, reeditare 2017, apărută la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, și „Bucuria comuniunii și dinamica misiunii creștine. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2016”, apărută la Editura BASILICA a ­Patriarhiei Române.

Următoarea ceremonie s-a desfășurat tot în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală, joi, 30 martie, când alți trei jurnaliști creștini au primit Diploma omagială „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul”, cu medalie. Jurnaliștii care au primit distincții din par­tea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel au fost Remus Rădulescu și Cris­tian Curte, de la Societatea Română de Radiodifuziune, respectiv ­George Grigoriu, de la Realitatea TV. În cuvântul de felicitare, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a reliefat rolul mijloacelor de comunicare în formarea caracterelor, eviden­țierea talentelor și virtuților, precum și în mobilizarea oamenilor pentru rezolvarea multora dintre problemele reale cu care se confruntă societatea noastră. „Nu considerăm că mijloacele de comunicare în masă sunt doar mijloace de a produce senzație sau rating, de a produce pal­pitații și de a impresiona pe moment, ci mijloace de elevație, de întărire și de promovare a valorilor spirituale, a demni­tății umane, a comuniunii și a soli­darității în fiecare comunitate și societate, în general. De asemenea, au un aport deosebit în ceea ce privește transmiterea valorilor spirituale, artistice și culturale, inspirate de credință, de frumusețile sărbătorilor, slujbelor noastre, pelerinajelor și tradiției creștine bimilenare românești. Sunt frumuseți și bogății, în același timp, bazate pe credință și pe creativitatea poporului român. Lucrarea este mare, apostolică, benefică și foarte necesară pentru a contribui la cultura spirituală, la îmbogățirea demnității noastre ca popor creștin european”, a explicat Patriarhul României.

2017, „Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, a precizat Prea­fericitul Părinte Patriarh Daniel, este un prilej de îm­preună-lu­crare pentru eviden­țierea mărturisirii credinței și a jertfelniciei oamenilor în vremuri grele, adesea cu prețul vieții lor. „Bucuria aceasta a îm­preună-lucrării sau a cooperării este una roditoare, care ne îndeamnă să respectăm pe ­îna­intași, dar și să învățăm din lumina mărturisirii lor ceea ce este necesar pentru creșterea noastră spirituală. Este vorba de o lucrare care nu este doar re­cunoștință, ci este și îmbo­gățire spirituală, și întărire sufletească pentru a fi și noi mărturisitori, apărători ai valorilor, dar și transmițători generației prezente și viitoare a acestor lumini ale Învierii”, a îndemnat Prea­fericitul Părinte Patriarh Daniel.