Pomenirea eroilor din decembrie 1989 la Catedrala Patriarhală

Nr. 521-522// în / de

În toate bisericile și mănăstirile ortodoxe din țară și străinătate din cadrul Patriarhiei Române, după Sfânta Liturghie, a fost săvârșită joi, 22 decembrie 2016, o slujbă de pomenire a eroilor care s-au jertfit pentru libertatea, credința și demnitatea poporului român în decembrie 1989.

La Catedrala Patriarhală, slujba de pomenire a celor care s-au jertfit în decembrie 1989 a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de slujitori ai catedralei. În cuvântul de învățătură, Prea sfinția Sa a explicat că Biserica Ortodoxă Română îi pomenește pe cei care s-au jertfit în decembrie 1989 pentru credința ortodoxă, precum și pe cei din timpul regimului comunist, când foarte mulți preoți au fost întemnițați, monahiile și monahii au fost alungați din mănăstiri și foarte mulți oameni care au luptat pentru libertate și adevăr au fost închiși, unii dintre ei chiar murind acolo ca martiri.

Slujbe de pomenire a eroilor au mai fost săvârșite în zilele de 21, 22 și 23 decembrie la cimitirele, monumentele și troițele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga țară. În București, slujbe de pomenire a eroilor din decembrie 1989 au fost oficiate la troița din Ci­mitirul Eroilor Revoluției, la troițele de la Piața Universității, monumentul din Piața Revoluției, troițele de la Socie­ta­tea Română de Radiodifuziune și de la Televiziunea Română, Monumentul Eroilor căzuți la Revoluție de pe bulevar­dul Timișoara și la Monumentul Eroilor Jandarmi, de la Aeroportul Inter­na­țional „Henri Coandă” – Otopeni.

Anotimpul colindelor și al darurilor

Nr. 521-522// în / de

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, susținut la concertul de colinde „Răsăritul cel de Sus” al Patriarhiei Române, Palatul Patriarhiei, vineri, 16 decembrie 2016

 

Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este mai întâi de toate sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru lume. Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic S-a făcut Om, pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, după cum mărturisim în Crezul ortodox, adică pentru a dărui oamenilor, păcătoși și muritori, iertarea păcatelor și viața veșnică.

Taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu este taina iubirii milostive și smerite a lui Dumnezeu pentru oameni. De aceea, în timpul Postului Crăciunului sau al Postului Nașterii Domnului, creștinii se spovedesc mai des pentru a se împărtăși mai des cu Trupul și Sângele lui Hristos, primind astfel în ei iubirea milostivă și sfântă a lui Hristos. Postul Crăciunului este un post de pregătire duhovnicească, de curățire duhovnicească, ca să primim tainic în noi, în peștera trupului nostru și în ieslea sufletului nostru, pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care vine pe pământ și Se face om, pentru ca pe oameni să-i ridice la viața cerească și dumnezeiască.

Totodată, Postul Nașterii Domnului este în mod deosebit perioada sau anotimpul darurilor, care se arată în faptele noastre de milostenie și culminează cu darurile de Crăciun, ca simbol al răspunsului nostru la multele daruri duhovnicești pe care Dumnezeu Fiul ni le aduce prin întruparea Sa de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și prin Nașterea Sa ca om în peștera Betleemului.

Pe de altă parte, Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos în Betleem ne descoperă pe Dumnezeu ca fiind călător și colindător în lume. Hristos Domnul S-a născut într-o călătorie a Maicii Sale și a Dreptului Iosif la Betleem, arătând prin aceasta că Dumnezeu Cel milostiv este călător în lume și colindător la casa sufletului fiecărui om, ca să cheme pe oameni în Casa Tatălui Ceresc, al cărei pridvor este Biserica, întrucât Sfintele Taine săvârșite în ea sunt arvuna vieții veșnice din Împărăția lui Dumnezeu.

În acest sens, creștinii ortodocși români văd pe colindătorii de Crăciun ca pe îngerii care vesteau Nașterea Pruncului Iisus la Betleem. Iar preoții care poartă icoana Nașterii Domnului și merg la casele oamenilor simbolizează pe păstorii de la Betleem, dar și pe Însuși Hristos-Domnul, Care vine la noi și ne aduce bucuria iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, așteptând ca și noi să răspundem, cu bucurie și iubire, la chemarea lui Dumnezeu.

Una dintre expresiile cele mai vii ale tradiției poporului român, prin care a exprimat poetic taina iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, se regăsește în colinde. Colindele și toate cântările liturgice ale Bisericii noastre din această perioadă de pregătire duhovnicească pentru marea sărbătoare a Nașterii Domnului ne îndeamnă să ne minunăm cu mintea și să ne bucurăm cu inima de înțelesul adânc al tainei Nașterii Pruncului Iisus, în Care se arată bunătatea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru lume. De aceea, „colindul sfânt și bun” ne îndeamnă mereu: „Și-acum te las, fii sănătos/ Și vesel de Crăciun,/Dar nu uita, când ești voios,/ Române, să fii bun”.

Mulțumim celor trei formații corale pentru acest deosebit concert de colinde: Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale pentru interpretarea cu iz psaltic a colindelor în deschiderea concertului din această seară, Coralei bărbătești ortodoxe „Te Deum Laudamus” pentru interpretarea colindelor corale din repertoriul tradițional românesc, dar și din repertoriul muzical al altor popoare, precum și grupului de colindători din satul Breb, comuna Ocna Șugatag, Maramureș, pentru colindele populare, pentru costumul popular și graiul românesc specific Maramureșului.

Totodată, felicităm pe ostenitorii Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române pentru organizarea concertului de colinde Răsăritul cel de Sus, binecuvântăm pe toți participanții la acest eveniment tradițional și vă dorim tuturor ca bucuria sfântă a sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos să vă aducă, în suflet și în casă, pace și sănătate, lumină și ajutor, pentru a trăi viața ca dar al lui Dumnezeu, întru mulți și binecuvântați ani!

 

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Primul simpozion al bibliștilor din România

Nr. 521-522// în / de

Profesori, conferențiari, lectori și asistenți ai disciplinelor Vechiul Testament și Noul Testament, de la aproape toate facultățile de teologie din țară, au participat în perioada 11-12 noiembrie 2016 la primul simpozion al bibliștilor ortodocși din România. Evenimentul s-a desfășurat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

Prima zi a simpozionului bibliștilor ortodocși din România a fost dedicată sesiunilor de prezentare a referatelor despre reperele hermeneuticii biblice ortodoxe de către profesorii și con­ferențiarii de teologie biblică din țară. În cadrul celei de-a doua sesiuni a primei zile, a avut loc și o ședință dedicată înființării Societății Bibliștilor Ortodocși Români (SBOR), statutul acestei societăți, membrii și condițiile de desfășurare. „Constituirea unei asemenea societăți este un lucru foarte necesar, pentru că avem proiecte, ezitări și căutări pe care le putem mult mai bine rezolva împreună.

Am avut o discuție cu caracter general despre principiile și părțile pe care trebuie să le cuprindă statutul și dorim ca această societate să funcționeze cu aprobarea Sfântului Sinod, ca să fie un organism la dispoziția Bisericii pentru promovarea vieții ortodoxe, care își are sursa și învățătura în Sfânta Scriptură”, a precizat pr. prof. dr. Vasile Mihoc, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu.

Ideea înființării unei astfel de societăți este din anul 1912, inițiator fiind profesorul Nicolae Bălan de la Institutul Teologic Pedagogic din Sibiu, mai târziu Mitropolit al Ardealului. Însă, din cauza vicisitudinilor istorice, această societate nu a mai fost înființată.

În a doua zi, 12 noiembrie, lucrările simpozionului au continuat cu sesiunile de prezentare ale lectorilor și asistenților bibliști din țară. Societatea Bibliștilor Ortodocși Români va avea o revistă și un site pentru promovarea obiectivelor.

Viitoarea întâlnire va avea loc la Mănăstirea Nicula în primăvara anului 2017. Simpozionul a fost organizat de pr. lect. dr. Marian Vild (prodecan), pr. asist. univ. dr. Cosmin Pricop și diac. lect. dr. Alexandru Mihăilă, toți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

Sinaxa monahală a Arhiepiscopiei Bucureștilor

Nr. 521-522// în / de

Stareți, starețe, egumeni și egumene de la mănăstiri și schituri din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au întrunit joi, 3 noiembrie, în sala muzeului Mănăstirii Pasărea din Brănești, Ilfov. Lucrările au fost prezidate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Sinaxa stareților, starețelor, egumenilor și egumenelor de la mănăstirile și schiturile Arhiepiscopiei Bucureștilor a cuprins pe ordinea de zi mai multe teme, între care importanța organizării arhivei și bibliotecii fiecărei mănăstiri.

În cuvântul de deschidere, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat responsabilitatea care revine starețelor și stareților în privința păstrării tuturor documentelor mănăstirii în arhivă și obligația de a îmbogăți biblioteca mănăstirii. De asemenea, Părintele Patriarh Daniel a evidențiat rolul monahiilor și monahilor de a contribui la sporirea vieții duhovnicești a credincioșilor, prin oferirea de spații de cazare și prin viața liturgică intensă și extinsă. Totodată, Preafericirea Sa a vorbit despre necesitatea sprijinirii lucrărilor începute sau care urmează să fie realizate de către așezămintele monahale. „Mulțu­mim Bunului Dumnezeu că numărul monahilor și monahiilor este în creștere și pentru activitățile desfășurate până acum. Toate mănăstirile sunt angajate în multe lucrări duhovnicești, culturale, misionare și social-filantropice, după posibilități. Dar, pentru a fi mai implicate, au nevoie să fie ajutate. Cu alte cuvinte, pentru a ajuta mai mult poporul, mănăstirile trebuie ele însele ajutate de Centrul eparhial, de sponsori, de autorități. Nu este suficient să ne mândrim cu faptul că România este «o țară a mănăstirilor», ci trebuie să le și ajutăm. Înainte ajutau mai mult voievozii. Acum, voievozii sunt de fapt oamenii milostivi”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Lucrările sinaxei monahale au continuat cu prezentarea arhim. Policarp Chițulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, despre digitizarea arhivei și bibliotecii mănăstirii, cu aplicație pe Biblioteca Sfântului Sinod.

Procesul de digitizare a colecțiilor mănăstirilor a apărut în contextul societății de azi, în care informațiile circulă rapid și în cantități mari. De aceea, a explicat arhim. Policarp Chițulescu, procesul de digitizare contribuie nu numai la păstrarea și punerea în valoare a colecțiilor muzeale din mănăstiri, ci și la misiunea Bisericii în societatea secularizată. „Cele mai mari beneficii ale digitizării sunt protejarea documentelor de uzura fizică și conservarea lor pentru o perioadă îndelungată de timp. Documentele se pot pierde și distruge în inundații, incendii etc. Copiile digitale asigură posibilitatea păstrării informațiilor în mai multe locuri în același timp, iar informațiile pot fi regăsite foarte ușor dacă sunt bine organizate. O arhivă și o bibliotecă digitală nu ocupă mult spațiu fizic, iar documentele și cărțile digitale pot fi multiplicate ușor. Desigur, există și neajunsuri specifice demersurilor de digitizare. Hardurile sau softurile se pot perima și, ca atare, ele au nevoie de verificări periodice din partea unui personal specializat. Păstrarea necorespunzătoare a aparatelor sau a hardurilor ori implicarea lor în unele accidente poate conduce la pierderea iremediabilă a informațiilor pe care acestea le conțin. Ca atare, păstrarea documentelor și cărților din arhivele și bibliotecile mănăstirilor reprezintă o datorie sfântă de respect și recunoștință față de înaintașii nevoitori din chinovii, dar și o responsabilitate contemporană pentru o bună organizare administrativă și duhovnicească”, a explicat directorul Bibliotecii Sfântului Sinod.

Arhim. Policarp Chițulescu a mai propus câteva măsuri pen tru o bună organizare a arhivei și bibliotecii fiecărei mănăstiri, precum obligativitatea conservării în condiții optime a documentelor și cărților originale, numerotarea cronologică și tematică, inițierea unor cursuri pentru formarea arhiviștilor și bibliotecarilor mănăstirilor, inclusiv pentru centrele eparhiale care dețin importante colecții de carte și documente neorganizate științific și păstrate în condiții nepotrivite.

După susținerea referatului, stareții și starețele au prezentat starea arhivelor și bibliotecilor din mănăstiri. Apoi, arhim. Nectarie Șofelea, exarh administrativ, a prezentat rezumatul diagramelor monahale trimise de către mănăstiri și schituri pentru anul 2016, în care se arată starea monahismului din mănăstirile și schiturile Arhiepiscopiei Bucureștilor. Sinaxa monahală a Arhiepiscopiei Bucureștilor s-a încheiat cu vizita la Atelierele Patriarhiei, care se află la Mănăstirea Pasărea.

Lucrările sinaxei au fost precedate de Sfânta Liturghie, săvârșită de Preasfin­țitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit diacon pe teologul Constantin Andrei, inspector la Sectorul teolo gic-educațional al Patriarhiei Române, pe seama bisericii Parohiei Parcul Rahova I, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, Protoieria Sector 5 Capitală.

Sfântul Antim Ivireanul – tipograf misionar și mitropolit jertfelnic

Nr. 521-522// în / de

Cuvânt rostit la deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, Palatul Patriarhiei, luni, 7 noiembrie 2016

 

Prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, anul 2016 a fost închinat comemorării Sfân tului Ierarh Martir Antim Ivireanul și tipografilor bi se ri cești în Patriarhia Română.

Georgian de origine, Antim Ivireanul și-a găsit în Ţara Românească familia, casa și turma sa duhovnicească pe care a păstorit-o cu dăruire exemplară, fiind un mărturisitor devotat al credinței creștine ortodoxe prin întreaga sa activitate culturală și bisericească desfășurată în slujba neamului românesc. Pelerin smerit, prin rânduiala lui Dumnezeu, Antim Ivireanul a făcut din patria sa de adopție locul misiunii sale; a iubit nea mul românesc, pe care l-a slujit cu credință, și s-a identificat cu aspirațiile lui, primind pentru aceasta pătimiri și moarte martirică. Venirea sa în Ţara Românească era considerată de Sfântul Antim o lucrare a pro videnței dumnezeiești. Nu l-au adus în țara noastră lipsurile materiale sau dorința de parvenire, ci a urmat chemarea lui Dumnezeu de a sluji Biserica și neamul românesc atât în calitate de meșter tipograf, cât și în cea de ierarh.

După o ședere la Patriarhia Ierusalimului, a fost adus de Patriarhul Dositei Notara la tipografia de la Mănăstirea Cetățuia, de lângă Iași, iar apoi a ajuns conducătorul Tipografiei Mitropoliei din București, în anul 1691. În luna mai 1694, a devenit egumen al Mănăstirii Snagov, unde a întemeiat o nouă tipografie și a desfășurat o bogată activitate timp de cinci ani (1696-1701). Și-a continuat opera tipografică în București, între anii 1701 și 1705. La 16 martie 1705, a fost ales Episcop al Râmnicului. În anul 1708 a devenit Mitropolit al Ţării Românești, după trecerea la Domnul a Mitropolitului Teodosie (1668-1672, 1679-1708), ceremonia înscăunării având loc la 22 februarie 1708. A păstorit credincioșii români până la moar tea sa martirică din anul 1716.

A fost un zelos misionar care a înțeles binefacerile meșteșu gului tiparului, un nou mijloc de comunicare ce făcea posibilă o difuzare mult mai amplă și o asimilare mai eficientă a hranei duhovnicești pe care o oferea cititorilor. Din anul 1691, când tipărea la București lucrarea Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său, Leon, și până în anul 1716, când viața sa sfântă a fost curmată, tipărirea de cărți a rămas o constantă a activității sale cărturărești.

Sfântul Antim a considerat tipăriturile daruri duhovnicești făcute păstoriților săi spre zidirea lor sufletească și spre luminare culturală. În repetate rân duri, „preasmeritul întru monahi” Antim își mărturisea convingerea că osteneala tipografului de a imprima „cărți de suflet folositoare și mântuitoare” este o expresie a iubirii și a slujirii aproapelui: „Eu, fiindcă nu am și altă putere spre ajutorul aproapelui decât ocupațiunea tipografiei, n-am lipsit și nu voi lipsi vreodată ca să folosesc, după putința mea, pe frații în Hristos ai mei, tipărind deosebite cărți de suflet folositoare și mântuitoare” („Dedicația din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în grecește la Snagov, în anul 1701”, în: Antim Ivireanul, Opere, ediție critică și studiu introductiv de Gabriel Ștrempel, București, Ed. Minerva, 1972, p. 405). Prin fiecare carte și omilie, Sfântul Antim a invitat păstoriții la un ospăț duhovnicesc în care cuvântul lui Dumnezeu a devenit hrană în locul aleselor bucate și băuturi materiale: „Aș pohti însă aceste cuvinte să le întind ca o masă desfătată înaintea dragostei voastre și să vă fac un ospăț sufletesc, după putință, puind în loc de bucate, cu multe feliuri de bunătăți drese, cuvântul cel de bună vestire și, în loc de băutură veselitoare, să dreg în paharul preaînțeleptelor capetelor voastre cuvântul cel de mare bucurie, pentru care cerem putere de la Hristos, Carele înțelepțește pre cei neînvățați, ca să ne lumineze mintea și să ne dea ajutor ca să putem îndulci cu ospățul vorbelor inimile și auzurile celor ce vor ospăta sufletește” („Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos”, în: Antim Ivireanul, Opere, p. 194).

Grație rodnicei sale acti vități tipografice, Biserica noastră a fost înzestrată cu principalele cărți de cult în limba română, cu lucrări apologetico-polemice pentru combaterea prozelitismului catolic, dar și cu valoroase lucrări pastoral-misionare pentru cler și popor.

Alături de Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncovea nu, Sfântul Antim a încercat să combată atragerea românilor transilvăneni la catolicism, stră   duindu-se să-i întărească în credință prin oferirea de cărți autentic ortodoxe. Ucenicul mitropolitului, transilvăneanul Mihail Iștvanovici, era trimis în 1698 la Alba Iulia cu o ti par niță în care s-au tipărit în anul următor: o carte de predici (Chiriacodromion sau Evanghelie învățătoare) și o Bucoavnă (Abecedar).

Prin ostenelile sale tipografice, Sfântul Antim a sprijinit, de asemenea, Ortodoxia de expresie arabă și georgiană. Tipărirea cărților de cult ortodoxe în limba arabă își datorează începuturile Sfântului Mitropolit Antim, care, împreună cu ierarhul antiohian Atanasie Dabbās, a tipărit primele cărți de cult ortodoxe în limba arabă, cu litere arabe: Liturghierul greco-arab, în 1701, la Snagov, și Ceaslovul greco-arab, în 1702, la București. Apoi a dăruit materialul tipografic necesar întemeierii la Alep, în Siria, a primei tiparnițe arabe din Orient. În Georgia natală, Sfântul Antim, prin ucenicul său Mihail Iștvanovici, a pus bazele unei tipografii în care s-au imprimat în decursul a patru ani (1709-1712) zece cărți de cult în limba georgiană.

A fost, totodată, un mare ierarh și un păstor cu un profund sentiment al res   pon sa bilității față de fiii săi duhovnicești, un părinte iubitor și un învățător sensibil, dar și ferm atunci când încerca să îndrepte scăderile morale ale acestora. În cuvântarea rostită la înscăunarea sa ca Mitropolit al Ţării Românești (22 februarie 1708), Sfântul Antim dezvăluia celor prezenți modul în care înțelegea să-și îndeplinească slujirea: Dumnezeu „m-au trimis la dumneavoastră să vă fiu păstor, părinte sufletesc, rugător către Dum nezeu pentru bună sănătatea și spăseniia [mântuirea] dumneavoastră și a cinstitelor dumneavoastră case, purtător de grijă la cele ce ar fi spre folosul mântuinții și să vă fiu de mângâiare la scârbele [necazurile] robiei cei vavilonești a<le> lumii acesteia […] și dimpreună cu dumneavoastră să pătimesc la toate câte va aduce ceasul și vremea, pentru care lucru am datorie să priveghez cu osârdie și fără de lene, ziua și noaptea și în tot ceasul, pentru folosul și spăseniia [mântuirea] tuturor de obște, învățându-vă și îndrep­tându-vă cu frica lui Dumnezeu pe calea cea dreaptă” („Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit”, în: Antim Ivireanul, Opere, pp. 6-7).

Din cuvintele adresate păs toriților, redactate și rostite în cel mai frumos grai românesc, răzbat căldura sa sufletească, devotamentul, a  fec  ți u  nea paternă și grija pentru mântuirea păstoriților. Dacă uneori întâlnim în Didahii cuvinte de mustrare, acestea izvorăsc din conștiința responsa bi lității sale și din grija pă rintească pentru înnoirea duhovnicească a fiilor săi.

În ceea ce privește păstorirea clericilor din vremea sa, Sfântul Antim s-a îngrijit ca aceștia să fie bine in struiți în cunoașterea învă țăturii de credință, harnici în activitatea lor administrativă și, totodată, pregătiți să-și asume, alături de ierarhul lor, misiunea de zidire sufletească a credincioșilor. În acest sens, Sfântul Antim îi povățuia pe clericii din vremea sa: „Fiind secerișul mult, trebuie și lucrători mulți; și pentru că este turma mare, un păstor singur, măcar că este mare în vrednicie, și de ar fi cât de procopsit întru virtute și iscusit în învățătură, nu poate să le vadă <pe> toate, nici să le știe toate; și pentru aceea, dar, are pe preoți și pe părinții cei duhovnicești, care slujesc sfințitului păstor ca niște ochi să vadă toate, ca niște mâini să lucreze cele trebuincioase și ca niște picioare să alerge cu mijlocul lor la tre buința tuturor. Drept aceea ajutători la acest lucru mare al nostru sunteți voi, cucernicilor preoți, care aveți datorie neîncetată, și cu cuvântul, și cu fapta, să lucrați și să vă nevoiți ziua și noaptea împreună cu păstorul nostru pentru mântuirea acestei turme cuvântătoare, <pe> care a dat-o Dumnezeu în mâinile noastre” („Învățătură bisericească”, în: Opere, p. 366).

Sfântul Antim Ivireanul spune că fiecare păstor de suflete trebuie să își asume responsabilitatea slujirii sale: „Drept aceea nu eu, ci socoteala cea dreaptă află (cum) că păstorului celui bun i se cuvine să aibă trei lucruri: una, credință curată, a doua, înțelepciune întreagă, și a treia, să aibă toiag în mână. Cu credința cea curată să caute și să poftească [dorească] pururea binele și folosul oilor lui, nu numai celor sănătoase și zdravene, ci și celor bolnave și zdruncinate. Cu în țe lepciunea să păstorească pe oameni, dând învățătură fiește căruia după vârsta și rânduiala lui […]. Drept aceea păstorul carele vrea să păstorească pe lege și pe dreptate trebuie pururea să țină toiagul în mână, adică dojana și înfruntarea și vrem să pedepsească pe oi și să gonească [alunge] fiarele, căci acesta este sfârșitul cel bun al păstoriei sale, ca să țină oile și să le păzească cu sănătatea cea duhovnicească, adică cu învățătura” („Învățături pentru așăzământul cinstitei mănăstiri a Tuturor Sfinților”, în: Antim Ivireanul, Opere, pp. 327).

„Cu acea puțină agonisită” ce-i dăruise mila lui Dumnezeu și „câștigase cu multele osteneli și cu sudoarei feței mele”6, mitropolitul a reușit să ridice și „o măreață mănăstire cu o preafrumoasă biserică a vând hramul Tuturor Sfinților” (Anton-Maria Del Chiaro, Istoria delle moderne revoluzioni della Valachia con la descrizione del paese, natura, costumi, riti e religione degli abitanti (…), nuova edizione per cura di N. Iorga, Bucarest, 1914, pp. 202-203). Ctitoria care astăzi îi poartă numele a fost ridicată între anii 1713 și 1715, după planurile mitropolitului, pe locul unei biserici de lemn cu hramul Sfântul Nicolae de pe malul drept al Dâmboviței. Păstor iubitor și milostiv, Sfântul Antim și-a înzestrat ctitoria cu „puțin venit, după putința mea”, atât spre a se asigura cele necesare întreținerii mănăstirii, cât și spre a împlini milostenii față de cei „săraci și lipsiți”. Dintru început, acest așe ză mânt a avut o multiplă func  țio na litate: liturgică și filantropică, fiind chemată să ofere săracilor „ajutoriu și mângâiare”, dar și cultural-tipografică, prin instalarea unei ti parnițe și înființarea unei biblioteci, care împrumuta cărți cititorilor din oraș.

A susținut aspirațiile păs to riților săi aflați sub stăpânire otomană, însă, din dorința de a sluji țara, a intrat în conflict cu domnitorul fanariot Nicolae Mavrocordat, căzând vic timă răzbunării acestuia. A fost arestat, umilit și batjocorit, i s-a cerut retragerea din scaun. Mavrocordat s-a adresat Patriarhului ­Ecumenic Ieremia al III-lea, acuzându-l pe mitropolit de uneltire împotriva sa și trădare a Înaltei Porți. Din nefericire, Patriarhul și Sinodul Pa  triarhal de la Constantinopol au dat satisfacție com pletă domnitorului fanariot și au decis ca mitropolitul „să fie îndepărtat de toată lucrarea și rânduiala arhierească, dezbrăcat de harul divin și scos din catalogul arhieresc” (Copie a caterisirii lui Antim (Tὸ ἴσον τῆς καθαιρέσεως τοῦ Ἀνθίμου), în: Mitropolia Ungro-Valachiei.Condica sântă, publicată dupre original de Archiereul Genadie Craiovéanu (extrasă din revista Biserica Orthodoxă Română), București, Tipo – Li to grafia Cărților Bisericești, 1886, p. 113).

În cele din urmă, fostului mitropolit i s-a stabilit ca loc de exil Mănăstirea Sfânta Ecaterina de la poalele Muntelui Sinai. Pe drum spre Peninsula Sinai, garda turcească a primit porunca uciderii sale, iar ordinul a fost executat, trupul celui ucis fiind aruncat în apele râului Tundja, în zona Adrianopole, azi Edirne în Turcia. Cu certitudine, moartea sa mucenicească s-a petrecut după data de 22 septembrie (stil vechi)/ 3 octombrie (stil nou), când mitropolitul iscălea o listă a datoriilor pe care le avea de plătit.

În anul 1966, la împlinirea a 250 de ani de la moartea sa, ­Patriarhul Ecumenic de vrednică pomenire Athenagoras I (1948-1972), la solicitarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prezidat de Patriarhul Justinian Marina (1948 – †26 martie 1977), a anulat nedreapta caterisire pro nunțată împotriva sa în anul 1716 (Scrisoarea Patriarhului Ecumenic Athenagoras I a fost publicată în: Sfântul Antim Ivireanul, Scrisori, ediție îngrijită de arhim. Mihail Stanciu și acad. Gabriel Ștrempel, București, Ed. BASILICA a Patriarhiei Române, 2014, pp. 161-163). La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii ­Ortodoxe Române l-a trecut pe Mitropolitul Antim în rândul sfinților, fiind prăznuit în ziua de 27 septembrie.

Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul este considerat cel mai de seamă Mitropolit al Ţării Românești din toată istoria ei. Prin întreaga sa activitate pastorală, tipografică și predicatorială, Sfântul Ierarh Antim a fost cu adevărat păstorul care-și pune sufletul pentru credincioșii săi. Viața lui a fost o permanentă jertfă de muncă și de râvnă pentru slujirea Bisericii lui Hristos și luminarea credincioșilor. Întrucât trupul său a fost risipit, fiind lipsiți de sfintele sale moaște, prețuim ca pe un odor de mare preț opera sa oratorică și minunea arhitecturală realizată de el, care poartă astăzi numele Sfântului ctitor, Mănăstirea Antim din București.

Alături de Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, îi comemorăm în acest an și pe tipografii bisericești cu ac ti vitate rodnică în tipărirea cărților de cult, cărora cultura românească și teologia ortodoxă le datorează foarte mult.

Prin activitatea intensă a tipografilor români, ca Ieromonahul Macarie, Diaconul Coresi, Filip Moldoveanul, Mitropoliții Simion Ștefan al Ardealului, Varlaam și Dosoftei ai Moldovei și Domnitorul Ștefan Cantacuzino, s-a ajuns ca, în pragul veacului al XVIII-lea, țările române să radieze lumina culturii în tot Răsăritul ortodox aflat sub stăpânire otomană. Mentorii diriguitori ai acestei intense activități tipografice erau Mitrofan, fost Episcop al Hușilor, conducător al tipografiei din București și viitor Episcop al Buzăului, și Ieromonahul și apoi Ierarhul Antim Ivireanul, împreună cu ucenicii lor.

În veacul al XVIII-lea, în Ţara Românească, activitatea tipografică a fost impulsionată de Mitropolitul Neofit Cretanul (1738-1753) și de Episcopii râmniceni Damaschin Dascălul (1708-1725) și Chesarie (1773-1780).

În prima jumătate a seco lului al XIX-lea, marii Mi  tro poliți Veniamin Costachi (1803-1808, 1812-1821, 1823-1842, †18 dec. 1846) și Grigorie Dascălul (1823 – †22 iun. 1834) au continuat vechea tradiție românească de a traduce și tipări scrierile Sfinților Părinți, ale scriitorilor postpatristici și moderni.

Strălucitul Mitropolit cărturar Veniamin Costachi va domina viața bisericească și culturală a Moldovei pentru patru decenii. A reorganizat vechea tipografie a mitropoliei, a înființat una nouă la Mănăstirea Neamț, tipărind peste 130 de lucrări, fie traduse de el însuși, fie lucrările altora, tipărite sub îndrumarea sau cu cheltuiala sa.

În istoria culturală a Ţării Românești, Mitropolitul Grigorie Dascălul rămâne un reper în dezvoltarea activității tipografice. Încă din tinerețe și apoi ca păstor duhovnicesc, a contribuit, prin traducerile realizate, la îmbogățirea literaturii teologice ortodoxe românești cu numeroase lucrări ale Sfinților Părinți ai Bisericii. I se datorează traducerea și tipărirea unor lucrări patristice cu impact semnificativ în viața duhovnicească a credincioșilor.

Activitatea tipografică bisericească a continuat și în secolele următoare (în secolele XIX și XX) în perioada modernă și contemporană a istoriei României, având un rol esențial în viața liturgică și cultural-duhovnicească a Bisericii. Tipăriturile bisericești au contribuit la unitatea credinței, dar și la mărturisirea acesteia în același grai, într-o limbă română unitară, depășindu-se particularitățile lingvistice regionale. Totodată, circulația cărților de cult în limba română în tot spațiul românesc a contribuit la dezvoltarea conștiinței unității și solidarității naționale și la afirmarea identității românești. Pentru aceste merite, numele tipografilor bisericești – ierarhi, monahi, preoți și mireni vrednici ai Bisericii Ortodoxe Române – rămân înscrise în memoria culturală românească.

Binecuvântăm lucrările Con ferinței pastoral-misionare de toamnă din acest an și îndemnăm părintește pe toți preoții și diaconii din Arhiepiscopia Bu cureștilor să urmeze, în preocupările lor culturale, sociale și filantropice, pilda Sfântului Mare Ierarh Antim Ivireanul și a tipografilor din istoria Bisericii Ortodoxe Române.

 

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad la moment aniversar – 25 de ani de existență

Nr. 521-522// în / de

Mesaj transmis la împlinirea a 25 de ani de la redeschiderea Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, 30 octombrie – 2 noiembrie 2016

 

Sărbătorirea împlinirii a 25 de ani de la redeschiderea Facultății de Teologie Ortodoxă „Aurel Vlaicu” din Arad este un prilej de recunoștință față de Dumnezeu și față de toți cei care au contribuit la formarea și creșterea prestigiului acestei insti tuții, punând în slujba ei pregătirea, talentul și timpul lor. Este un moment istoric, menit să puncteze alte momente istorice importante în evoluția societății românești în condiții de libertate.

Continuatoare și păstrătoare a tradiției teologice ortodoxe din vestul României, această instituție de învățământ teologic superior are rădăcinile fixate la începutul secolului al XIX-lea, prin înființarea Preparandiei (1812) – școală ce conținea în structura ei discipline teologice, mulți dintre absolvenții acesteia fiind hirotoniți preoți; a Institutului Teologic (1822) și, mai târziu, a Academiei Teologice (1927).

În perioada de la începutul secolului al XIX-lea, până la desființarea Academiei Teologice (1948) și instaurarea regimului comunist-ateu în România, diferitele forme ale învățământului teologic ortodox de la Arad au fost slujite de episcopi și profesori de teologie de prestigiu, cu contribuții semnificative la dezvoltarea teologiei ortodoxe române.

După căderea regimului comunist totalitar, Biserica Ortodoxă Română a desfășurat, la nivelul întregii țări, o intensă și necesară activitate de renaștere a învă ță mân tului teologic, fiind preocupată de promovarea unei teologii pastorale și misionare profund înrădăcinate în Tradiția Sfinților Părinți și a poporului român, dar și larg deschisă spre cultură și spre universal; o teologie care să unească spiritualitatea și știința, credința și cultura, contribuind astfel la eforturile de renaștere morală a societății românești.

Acest demers și-a propus să redea teologiei locul și demnitatea de care a fost privată de-a lungul timpului, să-și redescopere și mai mult vocația ei de conștiință dinamică, profetică și slujitoare a Bisericii în misiunea sa într-o lume secularizată. Astăzi, avem confirmarea utilității și importanței unui astfel de demers, vital pentru formarea teologică a viitorilor preoți, a restauratorilor operelor de artă, a profesorilor de religie și a asistenților sociali. Legătura dintre comunitatea academică științifică și știința teologiei s-a dovedit a fi de bun augur pentru studenții și profesorii din uni ver sități în general, prin programele comune, promovarea dialogului interconfesional și interreligios și dezvoltarea unei solide colaborări dintre teologie și știință.

Acum, la împlinirea a 25 de ani de activitate, slujitorii Facul tății de Teologie Ortodoxă din Arad se află la momentul când se văd roadele muncii, culese cu bucurie și speranță. Dar, pentru că studiul teologiei înseamnă răspunsul omului la chemarea lui Dumnezeu, deopotrivă profesori și studenți sunt chemați și mai mult să intensifice activitatea de formare, reînnoind entuziasmul misiunii Bisericii în societate prin lucrarea pastorală a preoților în țară și străinătate, să contribuie la formarea de caractere în rândul copiilor prin orele de educație religioasă, să organizeze programe social-filantropice, să restaureze și să promoveze operele de artă bisericească. Toate acestea înseamnă o responsabilitate sporită în activitatea viitoare, promovând un învățământ teologic deodată academic și practic, orientat pastoral, care să răspundă nevoilor și exigențelor spirituale ale credincioșilor Bisericii lui Hristos.

Felicităm pe cei care au organizat seria de manifestări aniversare sub titlul 25 de ani de asumare a tradiției, de formare teologică și cercetare științifică în Facultatea de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad, pe profesorii și studenții acestei facultăți. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să binecuvânteze și să întărească lucrarea academică a celor care se ostenesc în cadrul acestei instituții universitare, dăruindu-le sănătate și mântuire, pace și bucurie, spor în activitate și fericire în viață, întru mulți și buni ani!

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian al Maramureșului și Sătmarului a trecut la Domnul

Nr. 521-522// în / de

Mii de credincioși din întregul Maramureș și din alte părți ale țării au umplut Catedrala „Sfânta Treime” din Baia Mare la slujba de înmormântare a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Justinian Chira, săvârșită joi, 3 noiembrie. IPS Arhiepiscop Justinian a trecut la Domnul duminică 30 octombrie, la ora 10.30, în urma unui infarct miocardic acut.

Mulțimile de credincioși au venit să înalțe rugăciuni și să-și ia rămas-bun de la cel care le-a fost păstor, părinte duhovnicesc și rugător, iar sutele de preoți din Episcopia Maramureșului și Sătmarului și din alte eparhii ale Transilvaniei s-au rugat la căpătâiul celui supranumit „Voievodul spiritual al Maramureșului”. Nume roși monahi și viețuitori de la așezămintele din Maramureș și Transilvania au venit să-și ia rămas-bun de la părintele lor spiritual. Slujba de înmormântare a fost precedată de Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de arhierei și preoți în Catedrala Episcopală.

Din soborul de arhierei care au oficiat slujba de înmormântare au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltprea sfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltprea sfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul ortodox român al Oradiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Prea sfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și Prea sfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Mara mu reșului și Sătmarului.

Au fost prezenți în catedrală, ctitoria de suflet a Înaltprea sfințitului Arhiepiscop Justinian Chira, numeroase oficialități centrale și locale, militari și oaspeți de seamă, veniți să aducă un ultim omagiu venerabilului ierarh.

Condoleanțe și cuvântări

Mesajul de condoleanțe din partea Preafericitului Părinte  Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost citit de IPS Părinte Mitropolit Teofan. A urmat cuvântul IPS Părinte Mitropolit Andrei, care a evidențiat  personalitatea duhovnicească și activitatea misionară a celui care a păstorit clerul și credincioșii din Episcopia Maramureșului și Sătmarului timp de 26 de ani.

„Arhiepiscopul Justinian, Părintele nostru, s-a mutat la Domnul după o viață frumoasă, în care s-a dăruit pe de-a întregul slujirii lui Dumnezeu și oamenilor. Îl regretăm toți cei care l-am iubit, l-am prețuit și am fost beneficiarii căldurii sale sufletești”, a spus IPS Părinte Mitropolit Andrei.

Mesajul din partea Preșe din telui României, Klaus Werner Johannis, a fost citit de consilierul prezidențial Sergiu Nistor. „Din partea Președinției României exprim sincera compasiune pentru pierderea unuia dintre cei mai iubiți și mai rodnici ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, cel care a fost cu adevărat urmăritor al lui Hristos, prin credința sa statornică și prin slujirea generoasă a aproapelui”, a spus Sergiu Nistor.

A urmat mesajul venit din partea Guvernului României, transmis de Secretarul de Stat pentru Culte, Victor Opaschi. „Timp de aproape un secol, dintre care 75 de ani în monahism, venerabilul Părinte Arhiepiscop Justinian a reprezentat pentru creștinii ortodocși un monument de cre dință, devotament și curaj duhovnicesc. Și-a asumat vocația monahală în anii grei din cel de-al Doilea Război Mondial, precum și conducerea Episcopiei Mara mureșului și Sătmarului în vremuri dificile pentru societatea românească, dar prin activitatea sa rodnică a devenit un model de slujire a binelui comun”, a spus secretarul de stat Victor Opaschi.

La final, PS Părinte Iustin Sigheteanul a adus câteva mărturii personale din cei peste 20 de ani de colaborare apropiată în Episcopia Maramureșului și Sătmarului. „Ceea ce trăim astăzi este rodirea răbdării, bunătății, rugăciunilor, jertfelniciei, înțelepciunii, măsurii și blândeții Înaltpreasfin țitului Părinte Arhiepiscop Justinian. În ceasurile grele venea la Rohia și noi eram copiii de suflet cu care se mângâia și se liniștea. Lucrarea noastră a fost realizată în simfonie. Între noi a patronat duhul Rohiei, deși era o diferență între noi de 40 de ani. Niciodată nu m-a umilit în fața colaboratorilor Înaltprea sfinției Sale, niciodată nu m-a oprit de la inițiativele mele, care erau spre bunul mers al eparhiei”, a spus PS Părinte Iustin Sigheteanul.

Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost purtat apoi pe brațe în jurul Catedralei Episcopale, iar arhiereii, preoții și diaconii au înălțat imnuri și rugăciuni. Cortegiul funerar a fost întâmpinat în fața Catedralei Episcopale cu onoruri militare, iar sicriul a fost dus apoi la Mănăstirea „Sfânta Ana” de la Rohia și depus în cavoul de la intrarea în așezământul monahal. Slujba punerii în mormânt a fost oficiată de un sobor din care au făcut parte IPS Mitropolit Părinte Serafim, PS Părinte Episcop  Macarie și PS Părinte Iustin Sigheteanul.

Un ierarh luptător, un păstor dinamic și un mare patriot

Nr. 521-522// în / de

Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, transmis la slujba de înmormântare a Arhiepiscopului Justinian al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, oficiată în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, joi, 3 noiembrie 2016

Trecerea din această viață a Înalt­preasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian, Arhipăstor al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, este pentru Biserica noastră o mare pierdere și o negrăită durere sufletească. Vârsta sa venerabilă și anii mulți de slujire arhierească sunt mărturii ale unei mari și bogate misiuni în slujba Bisericii.

Născut în anul 1921 în ținutul Mara­mu­reșului, din părinți evlavioși, a primit la botez numele Ioan. În anul 1941, din dragoste pentru viața monahală a intrat în obștea Mănăstirii Sfânta Ana – Rohia, unde, în anul 1942, a fost tuns călugăr cu numele Justinian. În anul 1944, în perioada vitregă a războiului, a preluat conducerea mănăstirii, deși era în vârstă de doar 23 de ani. Râvna și hărnicia sa au ajutat la dezvoltarea și promovarea acestui așe­zământ, pe care l-a condus ca stareț vreme de aproape 30 de ani, până în anul 1973, când – pentru meritele sale deosebite – a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului, cu titlul de Ma­ra­mu­re­șeanul. Și la Cluj, vreme de 17 ani (1973-1990), a desfășurat o bogată activitate pastoral-misionară și social-culturală.

Însă, din cei 43 de ani de slujire arhierească (1973-2016), cei mai cunoscuți tuturor sunt anii de neobosită și intensă lucrare misionară, dedicați renașterii și înnoirii Episcopiei Mara mureșului și Sătmarului, veche năzuință a dreptcre­dincioșilor maramureșeni.

Înfruntând, de-a lungul istoriei, numeroase vitregii, Episcopia Ortodoxă Română a Ma ramureșului a fost cotropită de imperiul habsburgic în anul 1688 și trecută prin dureroasa dezbinare bisericească a românilor transilvăneni în perioada 1698-1701; desființată abuziv în anul 1740, cu interdicția de a avea episcop ortodox; reînființată, pentru puțin timp, în anul 1937, prin decret regal; înstrăinată apoi prin răpirea Ardealului de Nord-Vest, între anii 1940 și 1944; desființată din nou, în anul 1948, de regimul comunist ateu, Episcopia Maramureșului și Sătmarului a cunoscut pătimirile și răstignirea cauzate de factori ostili Ortodoxiei românești, timp de mai multe secole.

Reînființarea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului s-a realizat în anul 1990, după căderea regimului comunist, când Biserica Ortodoxă Română a avut posibilitatea de a se organiza în libertate. Alegerea și întronizarea Înaltpreasfințitului Părinte Justinian la cârma ei au fost un act de dreptate, recunoștință și cinstire față de toți cei care au luptat și s-au jertfit pentru ca dreapta credință să dăinuie de-a lungul secolelor în aceste ținuturi românești.

Înzestrat cu un profund spirit misionar, Arhiepiscopul Justinian s-a preocupat dintru început de rectitorirea acestei eparhii, care nu avea nici reședință episcopală și nici catedrală adecvată. Cu ajutorul lui Dumnezeu, depășind multe greutăți, cu răbdare constantă și înțelepciune practică, Eparhia Maramureșului și Sătmarului, condusă de Arhiepiscopul Justinian, are acum o reședință frumoasă și o catedrală impunătoare, aproape de finalizare. De asemenea, în vremea păstoririi sale a fost pusă piatra de temelie pentru mai mult de 130 de biserici noi, au fost înființate peste 20 de mănăstiri, trei protopopiate noi: Vișeu, Chioar și Oaș, iar sute de biserici au fost sfințite sau resfințite.

Cunoscând râvna sa misionară, darul său oratoric, înțe lepciunea sa pastorală și dăruirea sa jertfelnică pentru Biserică și popor, i-am conferit rangul de Arhiepiscop onorific în luna decembrie 2009.

Prin fidelitatea sa față de credința ortodoxă, tradiția liturgică și canonică a Bisericii noastre, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian rămâne în memoria noastră a tuturor ca fiind un ierarh luptător, un păstor dinamic și un evlavios slujitor liturgic. Totodată, Voievodul Maramu­reșului a fost un mare patriot, iubind și apărând valorile spirituale și culturale ale poporului român.

La acest moment de mare tristețe pentru Eparhia Maramureșului și Sătmarului și pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română, în numele ierarhilor Sfântului Sinod și al Nostru personal, adresăm familiei îndurerate, clerului, viețuitorilor din mănăstiri și credincioșilor îndoliatei Episcopii a Maramureșului și Sătmarului părintești condoleanțe, rugându-ne Domnului nostru Iisus Hristos, Arhiereul Cel Veșnic, să așeze sufletul vrednicului de pomenire Arhiepiscopul Justinian, fratele nostru, în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi, în ceata sfinților Săi slujitori, care au binevestit lumii Evanghelia mântuirii și a vieții veșnice.

Veșnica lui pomenire din  neam în neam!

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Colocviu dedicat oficializării limbii române în Moldova

Nr. 521-522// în / de

Cu ocazia declarării anului 2016 de către Patriarhia Română drept „An comemorativ al Sfântului Ierarh Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești“, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în parteneriat cu Academia Română, prin Institutul de Istorie „A. D. Xenopol“ din Iași, Academia de Științe a Moldovei, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru Românii de Pretutindeni, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din Rouen – Normandie, a organizat în perioada 9-10 noiembrie 2016 Colocviul „Cărți românești de învățătură (Iași – 1643, 1646). 370 de ani de la oficializarea limbii române în Ţara Moldovei“.

Deschiderea colocviului „Cărți românești de învățătură (Iași – 1643, 1646). 370 de ani de la oficializarea limbii române în Ţara Moldovei” a avut loc miercuri, 9 noiembrie, la Muzeul Mitropolitan din Iași, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Conceput într-un spirit interdisciplinar, destinat întâlnirii specialiștilor din mai multe zone ale cercetării științifice, colocviul a încercat să conjuge mai multe abordări propuse până acum în mod disjunct: istorică, filologică și teologică. Printre cei care au luat cuvântul în prima zi a evenimentului au fost Petre Guran, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, acad. Alexandru Zub, acad. Demir Dragnev, conf. dr. Gheorghe Cojocaru și conf. dr. Dan Ioan Mureșan de la Universitatea Rouen – Normandie, Franța.

În același context, IPS Părinte Mitropolit Teofan a subliniat că manifestarea de la Iași reprezintă un omagiu adus limbii române, înaintașilor, dar și contemporanilor ce au preocupări în domeniu: „Deși amândouă cărțile au apărut în Moldova, la Iași, nici una dintre ele nu este prezentată ca fiind carte moldovenească, și, în pofida conținutului lor diferit, ambele au în titlu aceeași sintagmă – «Carte românească de învățătură». Aceasta arată, mai întâi, că ele sunt destinate tuturor românilor și că, odată cu limba românească, se învățau și credința ortodoxă, și rânduiala canonică de trăire îndeobște în cetate. În concluzie, evenimentul academic care se desfășoară la Iași este un omagiu adus limbii române, (…) Sfântului Varlaam Mitropolitul și luminatului Domn Vasile Lupu, precum și celor precum dumneavoastră, care găsiți spațiu lăuntric și atitudine exterioară pentru lucruri esențiale”.

Joi, 10 noiembrie, în a doua zi a colocviului, invitații au susținut prelegeri pe teme precum: Introducerea limbii române în cultul bisericesc, Dreptul limbii române, Impactul în durata lungă a revoluției culturale din secolul al XVII-lea.

Alegerea și întronizarea noului Episcop al Maramureșului și Sătmarului

Nr. 521-522// în / de

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit vineri, 16 decembrie 2016, în ședință de lucru la Reședința Patriarhală din București, a ales, prin vot secret, pe Preasfințitul Părinte Iustin în scaunul vacant de Episcop al Maramureșului și Sătmarului, cu 36 de voturi din 43 valide exprimate.

În conformitate cu prevederile Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române privitoare la alegerea de episcop, candidații au fost aleși din lista candidaților eligibili transmisă de Cancelaria Sfântului Sinod. Din partea Sinodului Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului au fost nominalizați joi, 8 decembrie, doi candidați: Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, și arhimandritul Timotei Bel, starețul Mănăstirii Scărișoara Nouă și exarhul mănăstirilor din Episcopia Maramureșului și Sătmarului. Numele celor doi can didați desemnați de Sinodul mitropolitan au fost prezentate membrilor Adunării eparhiale extinse a Episcopiei Maramu reșului și Sătmarului, întrunită în ședință de consultare cu membrii Sinodului mitropolitan, vineri, 9 decembrie, la Reședința mitropolitană din Cluj-Napoca. Adunarea eparhială și membrii de drept au decis men ținerea celor doi candidați și înaintarea lor Sfântului Sinod.

Pe 27 decembrie, la Catedrala Episcopală din Baia Mare a avut loc, în cea de-a treia zi a praznicului Nașterii Domnului, ceremonia de întronizare a Preasfințitului Părinte Iustin, noul Episcop al Mara­mureșului și Sătmarului. Credincioșii maramureșeni au participat în număr mare la sărbătoarea întregii eparhii, alături de ierarhi români, preoți, monahi, oficialități și oaspeți din întreaga țară.

Ceremonia de întronizare a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramu reșului și Sălajului, care i-a înmânat noului Episcop al mara mureșenilor însemnele acestei demnități arhierești și l-a îndemnat la final să fie părinte și îndrumător pentru toți preoții, monahii și credincioșii încredințați.

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost transmis de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, iar secretarul de stat pentru culte, Victor Opaschi, a citit mesajul de felicitare din partea Guvernului României. Un cuvânt de bun-venit și de mulțumire din partea clerului și credincioșilor eparhiei a venit prin vicarul eparhial, pr. Vasile Augustin.

În cuvântul său, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a evidențiat momentele istorice din viața Episcopiei Maramu­reșului și Sătmarului, credința statornică a maramureșenilor și jertfa ierarhilor și preoților în veacurile de trăire spirituală din această parte a țării. Ierarhul s-a adresat apoi clerului și credincioșilor din Maramureș, pe care i-a chemat să-i fie aproape în toate lucrările duhovnicești.

„Suntem chemați, așa cum a zis prorocul David, să nu dăm somn ochilor noștri, nici genelor noastre dormitare, nici odihnă tâmplelor noastre până nu vom vedea locașul lui Dumnezeu din sufletul fiecărui român ctitorit, reconstruit, împodobit, înfrumu sețat. Îi chem la o lucrare împreună de neodihnă, de implicare și responsabilitate. N-avem timp de odihnă și îi rog ca împreună să ne ocupăm de cei săraci, abandonați, singuri, neînsemnați și nedreptățiți de o societate care se vrea corectă și dreaptă, dar produce atâta nedreptate pentru persoane, pentru familie. Îi chem să slujim cu fidelitate valorile noastre sfinte, sfânta și dreapta credință, familia creștină, să ne educăm tinerii în spiritul valorilor noastre tradiționale și al culturii noastre creștinești, al învăță mântului nostru tradițional care a fost unul de excepție în istoria acestui popor”, a spus PS Părinte Iustin.

Ceremonia a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de IPS Părinte Mitropolit Andrei, împreună cu IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, IPS Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, PS Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, PS Părinte Sofronie, Episcopul ortodox român al Oradiei, PS Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, PS Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, PS Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, PS Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, PS Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, PS Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, PS Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, PS Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, PS Părinte Iustin, Episcopul ales al Episcopiei Mara mureșului și Sătmarului, și PS Părinte Ignatie Mureșeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. Din sobor au mai făcut parte numeroși preoți și diaconi, iar răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul Catedralei Episcopale din Baia Mare.

***

Născut din părinții Ștefan și Maria Hodea, la data de 23 iunie 1961, în comuna Rozavlea, jude țul Maramureș, a primit numele de botez Ioan. După terminarea clasei a VIII-a, a luat contact pentru prima dată cu viața monahală de la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia, unde a cerut îngăduința arhimandritului Serafim Man, starețul de atunci al mănăstirii, pentru a-și petrece acolo va­canțele după finalizarea claselor a VIII-a și a IX-a. Atât de mult s-a atașat de viața de mănăstire, încât i-a spus mamei sale, care l-a crescut singură de la vârsta de 8 ani, că „eu aici vreau să rămân”, hotărâre care din acea clipă a rămas definitivă. După doi ani de ascultare la mănăstire, starețul Serafim Man l-a trimis la Seminarul Teologic, în anul 1978, pe care l-a absolvit în anul 1983. În același an, a fost hirotonit diacon, iar în anul 1984 preot pe seama Mănăstirii Rohia. Voturile monahale le-a depus în anul 1985, primind numele de Iustin, avându-l ca naș de călugărie pe Preasfințitul Justinian Chira, cel care l-a și hirotonit întru diacon și preot. În cadrul mănăstirii a avut de îndeplinit ascultarea de secretar până în 1988, an în care Înaltprea sfințitul Arhiepiscop Teofil Herineanu i-a încredințat conducerea provizorie a mănăstirii. Tot în același an și-a continuat studiile în teologie, fiind admis la Institutul Teologic Ortodox de Grad Universitar din Sibiu. Începând cu data de 24 mai 1989, conducerea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului l-a numit stareț al Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia. În anul 1990 a fost distins cu rangul de protosinghel, de către Preasfințitul Justinian Chira, Episcopul Ma ra mureșului și Sătmarului, iar în anul 1993, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost ridicat la rangul de Arhimandrit, cu prilejul prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, an în care mănăstirea împlinea 70 de ani de la întemeiere.

Titlul de licențiat în teologie l-a obținut în anul 1992, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

În anul 1994, la propunerea Preasfin­țitului Justinian Chira, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales Arhiereu-vicar pe seama Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, la data de 22 martie primind titulatura de „Sigheteanul”, iar în Duminica a 5-a din Postul Mare, din 17 aprilie 1994, a fost hirotonit întru Arhiereu de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Antonie Plămădeală, Înalt­preas­­fințitul Părinte Arhiepiscop Bartolomeu Anania, Preasfințitul Părinte Justinian Chira, Preasfin­țitul Părinte Andrei Andreicuț, Preasfințitul Părinte Calinic Argatu, Preasfințitul Părinte Ioan Mihălțan și Preasfințitul Părinte Emilian Birdaș. Ca Arhiereu-vicar a continuat și coordonarea vieții monahale de la Mănăstirea Rohia, fiind ajutat de un egumen, precum și a întregii vieți monahale din cuprinsul eparhiei.

În Sfântul Sinod, Preasfințitul Părinte Iustin face parte din Comisia pentru Doctrină, Viață monahală și Misiune socială. De asemenea, este președintele Fundației culturale „Nicolae Steinhardt”, înființată pe lângă Mănăstirea Rohia, conform Episcopiei Mara mureșului și Sătmarului.