S-au demarat lucrările unui amplu aşezământ bisericesc în München

Nr. 517-518/ de // în

Credincioşii ortodocşi români din oraşul german München şi din împrejurimi susţin cel mai amplu proiect de infrastructură al Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, şi anume, lucrările de construire a Aşezământului bisericesc „Înălțarea Sfintei Cruci” din München-Aubing. În cadrul acestui aşezământ vor fi săvârşite sfinte slujbe şi organizate activităţi […]

Bucurie şi binecuvântare la Salzgitter

Nr. 517-518/ de // în

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, la sfințirea picturii bisericii Parohiei Ortodoxe Românești, cu hramul Învierea Domnului, din Salzgitter, Germania, 28 august 2016   Sfințirea picturii interioare a bisericii cu hramul Învierea Domnului din Salzgitter, Germania, este un eveniment mare, sfânt şi binecuvântat, în mod special pentru credincioșii români din acest oraș, din Landul […]

Sfinţii Martiri de la Durostor, cinstiţi la Silistra

Nr. 517-518/ de // în

Pentru prima dată, la 10 iulie – în Duminica a 3-a după Rusalii – au fost pomeniți laolaltă Sfinții Martiri de la Durostor care au pătimit pentru Hristos în primele veacuri creștine. Cu acest prilej, în Catedrala Mitropolitană din Silistra, Bulgaria, a fost săvârșită Sfânta Liturghie arhierească sub protia Preafericitului […]

Bulgaria şi-a sărbătorit ocrotitorul spiritual

Nr. 517-518/ de // în

În perioada 17-19 august, Mănăstirea Rila din Bulgaria a găzduit manifestările jubiliare dedicate împlinirii a 1.070 de ani de la mutarea la Domnul a Sfântului Ioan, făcătorul de minuni de la Rila. La manifestări au participat ierarhi bulgari şi străini, reprezentanţi ai Corpului Diplomatic, precum şi mii de credincioşi ortodocşi […]

Corul „Byzantion“ la festivalul de la Mănăstirea Valaam din Rusia

Nr. 517-518/ de // în

Corul „Byzantion“ a participat, în perioada 26-28 iulie, la Festivalul de Muzică Sacră organizat de către obştea Mănăstirii Valaam (pe insula cu acelaşi nume de pe Lacul Ladoga, Rusia) cu sprijinul direct al Patriarhiei Moscovei şi al preşedenţiei Federaţiei Ruse. Evenimentul, ajuns anul acesta la ediţia a II-a, a reunit […]

Mitropolit ortodox al Mexicului, în vizită în Sălaj

Nr. 517-518/ de // în

În perioada 26-29 august, la invitația Preasfințitului Petroniu, Episcopul Sălajului, Înaltpreasfințitul Athenagoras, Mitropolitul ortodox al Mexicului, a făcut o vizită în Episcopia Sălajului. În ziua de sâmbătă, 27 august, IPS Mitropolit Athenagoras, alături de PS Episcop Petroniu, a vizitat mai multe biserici din Protopopiatul Zalău. Astfel, a vizitat bisericile din parohiile […]

Agenda Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Nr. 517-518/ de // în

  Vineri, 1 iulie A efectuat o vizită de lucru la Mănăstirea Pasărea din judeţul Ilfov. A efectuat o vizită de lucru la Atelierele Institutului Biblic al Patriarhie Române de la Mănăstirea Pasărea.   Sâmbătă, 2 iulie A primit în audienţă pe domnul arhitect Alexandru Popa, la Mănăstirea Pasărea.   […]

Tinerii – prezentul dinamic şi viitorul creativ al Bisericii

Nr. 517-518/ de // în

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica românilor migranţi, 21 august 2016:     După cum este cunoscut, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 ca An omagial al educaţiei religioase a tineretului creștin ortodox în Patriarhia Română. Această iniţiativă promovează şi încurajează şi parohiile româneşti din […]

Cuvânt de mulțumire și binecuvântare pentru susținătorii orei de Religie

Nr. 505-506/ de // în

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, rostit cu ocazia acordării Diplomei și Medaliei omagiale „Sfântul Ioan Gură de Aur“ persoanelor care au susținut înscrierea elevilor la ora de Religie la nivel național, Catedrala Patriarhală, București, 2 iulie 2015 În contextul Deciziei nr. 669 din 12 noiembrie 2014 a Curții Consti­tu­țio­nale […]

Patriarhul României la ceas aniversar

Nr. 505-506/ de // în

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sărbătorit miercuri, 22 iulie, împlinirea a 64 de ani. Cu acest prilej, în paraclisul de la demisolul bisericii noi a Mănăstirii „Sfânta Maria“ – Techirghiol (stavropighie patriarhală) din judeţul Constanţa, a fost oficiată, în prezenţa Preafericirii Sale, o slujbă de Te Deum […]