Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștină s-a desfăşurat anul acesta, în perioada 18-25 ianuarie, și în București. Rugăciunea pentru unitate la care au participat reprezentanții bisericilor și cultelor tradiționale din România, a debutat luni-seară, 18 ianuarie, la Catedrala Patriarhală din București. La slujba Vecerniei, săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, […]
Coordonatorii asociaţiilor Nepsis din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale (MOREOM) s-au întrunit în perioada 18-21 februarie, la Torrent, Spania, pentru a dezbate noi abordări în derularea de activităţi cu tinerii. De asemenea, au fost prezentate detalii despre viitoarele evenimente ale Nepsis MOREOM. La cel de-al treilea […]
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a inaugurat joi, 11 februarie, primul centru social al eparhiei, a cărui destinaţie este ajutarea românilor din Roma şi împrejurimi. Aşezământul social a primit hramurile „Sfântul Alexie, Omul lui Dumnezeu“ şi „Sfântul Mucenic Laurenţiu Arhidiaconul“, iar sediul se află în apropierea Paraclisului episcopal „Sfântul Alexie, […]
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul României, transmis la târnosirea bisericii româneşti cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului“ și „Sfinții Cuvioși Daniil Sihastrul și Paisie de la Neamț“ din oraşul Jönköping, Suedia, duminică, 28 februarie 2016 Sfinţirea bisericii cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului“ și „Sfinții Cuvioși Daniil Sihastrul şi Paisie de la Neamț“ din orașul […]
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul României, adresat la împlinirea a 40 de ani de la înfiinţarea Parohiei Ortodoxe Româneşti „Nașterea Domnului“ din München, Germania, 17 ianuarie 2016 Cu aleasă bucurie, ne adresăm tuturor creștinilor ortodocși români din München, la împlinirea a 40 de ani de la recunoașterea oficială a primei […]
Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului“ din München a sărbătorit 40 de ani de la înființarea oficială. Evenimentul a avut loc duminică, 17 ianuarie, când a fost săvârşită Sfânta Liturghie de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim, împreună cu Preasfințitul Episcop-vicar Sofian Brașoveanul, înconjuraţi de un sobor de preoți, în prezenţa a numeroși […]
Parohia Ortodoxă Românească „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina“ din Leverkusen, Germania, a trăit recent momente de bucurie, odată cu mutarea într-un nou loc de slujire și rugăciune, Biserica „Sfântul Aloysius“, oferită de Ordinariatul catolic al orașului german. Cu ocazia acestui eveniment, comunitatea a fost vizitată și binecuvântată de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, […]
Vineri, 19 februarie, s-au împlinit 140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi. Cu acest prilej au fost organizate mai multe evenimente festive în comuna Peştişani, judeţul Gorj, la şcoala unde a învăţat artistul, la Hobiţa, localitatea natală, şi la Târgu Jiu. Arhiepiscopia Craiovei a găzduit mai multe […]
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a întâlnit joi, 28 ianuarie 2016, cu preoţii din Protopopiatul Elveţiei. La întâlnire au fost prezenţi Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, şi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal. În cadrul întrevederii, Patriarhul României a […]
Duminică, 24 ianuarie, după Sfânta Liturghie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vizitat Parohia Ortodoxă Română „Învierea Domnului“ din Chambésy, Geneva, unde a fost întâmpinat în Capela „Învierea Domnului“ de pr. paroh Vergil Vâlcu, precum şi de numeroşi credincioşi români, care au participat la Sfânta Liturghie. „Suntem bucuroşi […]
din cadrul publicațiilor LUMINA
Foarte multe site-uri folosesc un sistem de păstrare a anumitor date, pe parcursul vizitei, denumite cookie-uri. Acestea sunt șterse la terminarea vizitei, dar in același timp, aceste cookie-uri pot fi folosite și de către terțe servicii pentru livrarea de publicitate personalizată sau pentru verificare performanței site-ului. Continuând vizita pe acest site sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor necesare vizualizării site-ului la parametrii optimi.
De acordAflă mai multe×We may request cookies to be set on your device. We use cookies to let us know when you visit our websites, how you interact with us, to enrich your user experience, and to customize your relationship with our website.
Click on the different category headings to find out more. You can also change some of your preferences. Note that blocking some types of cookies may impact your experience on our websites and the services we are able to offer.
Site-ul poate cere folosirea cookie-urilor pe dispozitivul dumneavoastră. Folosim cookie-urile ca să putem știi când ne vizitați și cum interacționați cu site-ul, pentru a vă putea oferi o experiență mai bogată în viitor.
Click pe titlurile diferitelor categorii de cookie-uri pentru a învăța mai mult despre acestea.
Puteți și să schimbați unele setări. Vă rugăm, luați aminte că schimbările făcute in cadrul setărilor pentru cookie pot afecta perfomanțele și experiența dumneavoastră în timpul vizitei.
Aceste cookie-uri sunt esentiale pentru site, pentru a vă putea oferi o experiență optimă și o gamă de servicii mai mare, în timpul izitei dumneavoastră.
Din cauză că aceste cookie-uri sunt necesare unei experiențe optime, nu le puteți refuza fără a avea un impact major asupra funcționalității site-ului în timpul vizitei dumneavoastră.
Puteți bloca aceste cookie-uri sau le puteți șterge din setările browserului.
Aceste cookie-uri colectează informații despre modul în care interacționați cu site-ul. Le folosim pentru a colecta date cu privire la perfomanța site-ului și despre cum putem îmbunătății această performanță în viitor.
În acest moment, nu folosim aceste date pentru a crea campanii de publicitate personalizate, dar datele colectate pot fi folosite în viitor și pentru acest lucru.
Dacă nu doriți să vă urmărim vizita pe site-ul nostru, puteți dezactiva aceste cookie-uri chiar aici:
Folosim și cookie-uri ce pot fi salvate de către al'i terți, precum Google WebFonts, Google Maps, Youtube sau alți furnizori externi.
Aceste cookie-uri ne ajută să extindem serviciile și experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, dar din cauză că aceste cookie-uri pot salva date personale, precum IP-ul dumneavoastră, le puteți dezactiva aici:
Google Webfonts:
Google Maps:
Vimeo, Youtube:
În acest moment, am ales pentru site-ul nostru să folosim LeafLet ca alternativă la Google Maps și am ales să dezactivăm orice legătură cu partea video (Youtube, Vimeo). Am păstrat legătura cu Google WebFonts, folosind font-ul Karla pentru conținutul site-ului. Vă recomandăm totuși să bifați/debifați fiecare casetă ce ar corespunde cu dorințele dumneavoastră.
Puteți să citiți mai multe despre politica noastră de confidențialitate pe pagina respectivă:
Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștină (18-25 ianuarie 2016)