Prelegere susținută cu ocazia decernării titlului de doctor honoris causa, din partea Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din București (22 martie 2016) Prin grija tatălui său, domnitorul Constantin Cantemir, copilul Dimitrie a beneficiat de timpuriu de o formare intelectuală prin care au fost cultivate darurile sale înnăscute pentru cunoaștere. Când evocă viața […]
Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, la sărbătorirea a 150 de ani de la înființarea Academiei Române, luni, 4 aprilie 2016 Ca și aniversarea zilei de naștere a unei persoane, celebrarea unui eveniment care a dat naștere unei instituții, adică unei comunități de persoane unite prin gânduri și obiective comune, […]
Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, rostit la 1 ianuarie 2016, în Catedrala Patriarhală, cu prilejul proclamării anului 2016 drept Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creștin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română La propunerea noastră, în şedinţa de lucru din 28‑29 […]
După încheierea lucrărilor Sinaxei întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe autocefale de marţi, 26 ianuarie, ierarhii au vizitat Institutul Ecumenic de la Bossey, institut la care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost profesor între anii 1980 şi 1988. La rugămintea Sanctităţii Sale Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă şi Patriarh Ecumenic, Preafericitul […]
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul României, transmis la târnosirea bisericii româneşti cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului“ și „Sfinții Cuvioși Daniil Sihastrul și Paisie de la Neamț“ din oraşul Jönköping, Suedia, duminică, 28 februarie 2016 Sfinţirea bisericii cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului“ și „Sfinții Cuvioși Daniil Sihastrul şi Paisie de la Neamț“ din orașul […]
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul României, adresat la împlinirea a 40 de ani de la înfiinţarea Parohiei Ortodoxe Româneşti „Nașterea Domnului“ din München, Germania, 17 ianuarie 2016 Cu aleasă bucurie, ne adresăm tuturor creștinilor ortodocși români din München, la împlinirea a 40 de ani de la recunoașterea oficială a primei […]
Expunere sintetică asupra activității desfășurate în Arhiepiscopia Bucureștilor în anul 2015 În anul 2015, în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor au funcționat 13 protopopiate, care totalizează un număr de 706 parohii (323 urbane și 383 rurale), 42 filii și 109 paraclise. La acestea se adaugă un număr de 43 unități monahale și 536 cimitire. Numărul de […]
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, transmis la sesiunea aniversară 24 ianuarie 1959 – Unirea Principatelor Române, Aula Academiei Române, 22 ianuarie 2016 Contribuţia Bisericii româneşti la păstrarea şi cultivarea conştiinţei originii daco‑romane şi a unităţii poporului român începe deodată cu apariţia în istorie a acestuia. Academicianul Radu […]
Cuvântul rostit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cadrul Adunării Generale a Academiei Române, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, ziua de naștere a poetului naţional Mihai Eminescu, vineri, 15 ianuarie 2016 Sărbătoarea Zilei Culturii Naționale, organizată cu solemnitate și demnitate de Academia Română, ne ajută să înțelegem că celebrarea marilor simboluri și valori […]
Activitatea internă şi externă a Bisericii Ortodoxe Române în anul 2015, proclamat în Patriarhia Română Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii, este sintetizată şi prezentată din punct de vedere pastoral‑liturgic, cultural‑misionar şi social‑filantropic. I. […]
din cadrul publicațiilor LUMINA
Foarte multe site-uri folosesc un sistem de păstrare a anumitor date, pe parcursul vizitei, denumite cookie-uri. Acestea sunt șterse la terminarea vizitei, dar in același timp, aceste cookie-uri pot fi folosite și de către terțe servicii pentru livrarea de publicitate personalizată sau pentru verificare performanței site-ului. Continuând vizita pe acest site sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor necesare vizualizării site-ului la parametrii optimi.
De acordAflă mai multe×We may request cookies to be set on your device. We use cookies to let us know when you visit our websites, how you interact with us, to enrich your user experience, and to customize your relationship with our website.
Click on the different category headings to find out more. You can also change some of your preferences. Note that blocking some types of cookies may impact your experience on our websites and the services we are able to offer.
Site-ul poate cere folosirea cookie-urilor pe dispozitivul dumneavoastră. Folosim cookie-urile ca să putem știi când ne vizitați și cum interacționați cu site-ul, pentru a vă putea oferi o experiență mai bogată în viitor.
Click pe titlurile diferitelor categorii de cookie-uri pentru a învăța mai mult despre acestea.
Puteți și să schimbați unele setări. Vă rugăm, luați aminte că schimbările făcute in cadrul setărilor pentru cookie pot afecta perfomanțele și experiența dumneavoastră în timpul vizitei.
Aceste cookie-uri sunt esentiale pentru site, pentru a vă putea oferi o experiență optimă și o gamă de servicii mai mare, în timpul izitei dumneavoastră.
Din cauză că aceste cookie-uri sunt necesare unei experiențe optime, nu le puteți refuza fără a avea un impact major asupra funcționalității site-ului în timpul vizitei dumneavoastră.
Puteți bloca aceste cookie-uri sau le puteți șterge din setările browserului.
Aceste cookie-uri colectează informații despre modul în care interacționați cu site-ul. Le folosim pentru a colecta date cu privire la perfomanța site-ului și despre cum putem îmbunătății această performanță în viitor.
În acest moment, nu folosim aceste date pentru a crea campanii de publicitate personalizate, dar datele colectate pot fi folosite în viitor și pentru acest lucru.
Dacă nu doriți să vă urmărim vizita pe site-ul nostru, puteți dezactiva aceste cookie-uri chiar aici:
Folosim și cookie-uri ce pot fi salvate de către al'i terți, precum Google WebFonts, Google Maps, Youtube sau alți furnizori externi.
Aceste cookie-uri ne ajută să extindem serviciile și experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, dar din cauză că aceste cookie-uri pot salva date personale, precum IP-ul dumneavoastră, le puteți dezactiva aici:
Google Webfonts:
Google Maps:
Vimeo, Youtube:
În acest moment, am ales pentru site-ul nostru să folosim LeafLet ca alternativă la Google Maps și am ales să dezactivăm orice legătură cu partea video (Youtube, Vimeo). Am păstrat legătura cu Google WebFonts, folosind font-ul Karla pentru conținutul site-ului. Vă recomandăm totuși să bifați/debifați fiecare casetă ce ar corespunde cu dorințele dumneavoastră.
Puteți să citiți mai multe despre politica noastră de confidențialitate pe pagina respectivă:
Dimensiunea religioasă a operei lui Dimitrie Cantemir. Dimitrie Cantemir – principe român și cărturar de talie europeană