Pomenirea eroilor români din cimitirul Soultzmatt, Franța

Nr. 552-554/ de // în

Praznicul Cincizecimii a fost și anul acesta prilej de pelerinaj la locul de odihnă al celor 687 de soldați români din cimitirul alsacian de la Soultzmatt, Franța, pentru ierarhi și credincioși români din diasporă, printre care membri ai celor două asociații de tineret, ATORG (Germania) și NEPSIS (Franța), se arată […]

Vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc la Patriarhia Română

Nr. 549-551/ de // în

La invitația Președintelui României, a autorităților statului și a Bisericii Catolice din România, Sanctitatea Sa Papa Francisc a întreprins o vizită în țara noastră, în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, prilej cu care a vizitat şi Patriarhia Română. Programul vizitei Papei Francisc la Patriarhia Română a cuprins o […]

Procesiunea „Icoana – fereastră spre Dumnezeu“

Nr. 549-551/ de // în

Pentru al 12-lea an consecutiv, la Biserica Icoanei din Capitală a avut loc duminică, 17 martie 2019, procesiunea „Icoana – fereastră spre Dumnezeu”.   În fruntea procesiunii care s-a desfășurat de la Biserica Icoanei spre parcul din apropiere s-a aflat anul acesta Icoana Maicii Domnului „Iordănița”, adusă spre bucuria și […]

Un nou locaș de rugăciune pentru românii din Germania

Nr. 549-551/ de // în

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a participat sâmbătă, 16 martie, la o întâlnire cu reprezentanţii Bisericii Catolice din Landul Thüringen (centrul Germaniei), pentru achiziționarea Bisericii „Christ Königs Kirche” din Gotha pentru comunitatea românească din acest land, se arată pe site-ul mitroopolia-ro.de. Ierarhul, însoțit de către […]

Hram și sfințire la biserica românească din Panciova, Serbia

Nr. 549-551/ de // în

Praznicul Izvorului Tămăduirii din Săptămâna Luminată a fost prilej de bucurie pentru credin­cioșii parohiei românești din Panciova (Pancevo), din Serbia, care și-au sărbătorit cel de-a doilea hram și au participat la resfințirea bisericii lor, în urma unor lucrări de restaurare la locașul de cult care au fost efectuate anul trecut […]

Slujire patriarhală la biserica românească „Sfântul Gheorghe” din Ierusalim

Nr. 549-551/ de // în

La biserica din Ierusalim a Reprezentanței Patriarhiei Române la Locurile Sfinte a fost sărbătorit miercuri, 8 mai, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, cu strălucire și slujire patriarhală, prin Sfânta Liturghie săvârșită de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, împreună cu patru mitropoliți din Sfântul Sinod al acestei Patriarhii și un […]

Patriarhul Ecumenic, la o întâlnire dedicată sclaviei moderne

Nr. 547-548/ de // în

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a participat la lucrările Forumului despre sclavia modernă, care s-a desfășurat la Istanbul, Turcia, în perioada 5-8 ianuarie 2019, informează basilica.ro. Așa cum arată și titlul întâlnirii, „Conștientizare, acțiune și impact”, evenimentul a fost un îndemn pentru cunoașterea și eradicarea diferitelor forme ale sclaviei moderne. Sanctitatea Sa […]

Academia Ortodoxă din Creta, la ceas aniversar

Nr. 544/ de // în

Cu prilejul împlinirii a 50 de ani de existență, Academia Ortodoxă din Creta, Grecia, a organizat mai multe manifes­tări aniversare în perioada 2-4 octombrie 2018. La aceste evenimente ce s-au desfășurat în Kolimbari au participat întâistătători și delegați de-ai Bisericilor Ortodoxe surori. Din partea Bisericii Ortodoxe Române a participat Preasfințitul […]

Hirotonia Arhiereului-vicar Timotei Sătmăreanul

Nr. 539-540/ de // în

Mii de credincioși din Episcopia Maramureșului și Sătmarului au participat duminică, 24 iunie, la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită la Mănăstirea Scărișoara Nouă, județul Satu Mare, de un impresionant sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul slujbei, arhimandritul Timotei Bel a fost hirotonit întru arhiereu, devenind Arhiereu-vicar al Episcopiei […]

Întâlnire a dogmatiștilor ortodocși la Balamand, Liban

Nr. 539-540/ de // în

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Ioan Damaschinul” din cadrul Universității din Balamand, Liban, în colaborare cu Asociația Internațională a Dogmatiștilor Ortodocși (IAODT), a găzduit, în ­perioada 7-9 iunie, Simpozionul „The Eschatological Vision of Orthodox Theology” (Eshatologia în […]