Parastas de 40 de zile pentru Arhiepiscopul Pimen Suceveanul

Nr. 563-565/ de // în

Sâmbătă, 27 iunie, s-au împlinit 40 de zile de la trecerea la cele veșnice a Înalt­preasfințitului Părinte Pimen. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte ­Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a să­vârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava la Altarul de vară amenajat în incinta […]

Întronizarea noului Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

Nr. 563-565/ de // în

Duminică, 26 iulie, în istoria Bisericii de pe meleagurile Bucovinei s-a mai scris o pagină. ­În incinta Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, credincioși, alături de oficialități locale și centrale, au participat la Sfânta Liturghie, săvârșită de Înalt­prea­sfinţitul Părinte Teofan, Mitro­politul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de […]

„Chiriarh la vârsta maturității pastorale, care îmbină iubirea duhovnicească paternă cu răbdarea şi înțelepciunea”

Nr. 563-565/ de // în

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, adresat cu ocazia întronizării Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul ca Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, duminică, 26 iulie 2020*   Înaltpreasfințite Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor Prin lucrarea harului Preasfântului Duh, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române V-a încredințat spre păstorire poporul dreptcredincios din […]

Pomenirea Episcopului Melchisedec Ștefănescu la Roman

Nr. 563-565/ de // în

În fiecare an, în perioada 13-16 mai se desfăşoară, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi ­Bacăului, o serie de activităţi cultural-religioase şi social-caritabile în oraşul ­Roman, se arată pe eprb.ro. Contextul din acest an a schimbat, ­însă, modul tradiţional de a-l omagia pe ierarh, manifestările desfăşurându-se cu respectarea […]

Lansarea unui proiect catehetic în Arhiepiscopia Craiovei

Nr. 563-565/ de // în

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, la data de 2 iunie 2020 a avut loc lansarea proiectului catehetic „Lumină din Lumină”, inițiat de Sectorul de învă­țământ, activități cu tineretul și de catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei. Întâlnirea de la Craiova a avut loc în Sala „Mitropolit Firmilian”, unde au fost […]

Pelerinaj de tradiţie la sărbătoarea hramului mănăstirii gălăţene Buciumeni

Nr. 563-565/ de // în

Una dintre cele mai cunoscute mănăstiri din Arhiepiscopia Dunării de Jos, aşezată în inima codrilor din apropierea localităţii gălăţene Buciumeni, şi-a sărbătorit hramul la praznicul Sfintei Treimi.   În acest an, pelerinajul tradiţional s-a desfăşurat în mediul on-line din cauza măsurilor sanitare ­impuse de autorităţi. Ca o pregătire pentru marele […]

Distincție pentru Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul

Nr. 563-565/ de // în

În ambientul academic şi spiritual al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad, în prezenţa Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a prof. dr. ­Ramona Lile, rectorul Universităţii „Aurel Vlaicu”, a prof. dr. Ioan Radu, preşedintele Senatului, a prorectorilor, a decanului Facultăţii de Teologie şi a invitaţilor, marți, 9 iunie, a avut […]

Proiect cultural nou în Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Nr. 563-565/ de // în

Activitatea culturală în Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, coordonată de Sectorul cultural-edu­caţional al eparhiei, este susţinută de numeroase asociaţii care funcţionează cu binecuvântare chiriarhală. Între acestea, Asociaţia Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a desfăşurat o activitate susţinută în timpul stărilor de urgenţă şi de alertă, organizând săptămânal proiecte culturale […]

Protocol interinstituţional în județul Bacău

Nr. 563-565/ de // în

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a semnat marţi, 23 iunie, un protocol de colaborare cu prefectul judeţului Bacău, Liviu Miroșeanu, în baza căruia se vor organiza în viitor acțiuni educaționale și sociale necesare în atingerea unor obiective comune în beneficiul locuitorilor din județul Bacău. Între acestea se numără: […]

Valori perene și probleme prezente ale satului românesc

Nr. 559-560/ de // în

Raport general privind activitățile desfășurate în Arhiepiscopia Bucureștilor în anul 2019 Preasfințiile Voastre, Preacuvioși/Preacucernici părinți, Stimați membri ai Adunării eparhiale,   Anul 2019 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii ­Ortodoxe Române Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim […]