Universitatea de vară MOREOM

În perioada 22-26 august, la Centrul de studii și rugăciune „Sfânta Cruce” din Lieu-dit Sainte-Croix, regiunea Dordogne, Franța, a avut loc o nouă ediție a Universității de vară a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. Tema întâlnirii din acest an a fost „Omul și trupul său”.

 

Aflată la a 10-a ediție, Universitatea de vară a MOREOM are drept scop întoarcerea la izvoarele vieții duhov­nicești. „Este momentul în care ierarhi, preoți și diaconi, împreună cu laici și copii, în contextul vieții tumultuoase în care fiecare trăiește astăzi, se întâlnesc pentru a petrece patru zile de intensă întoarcere la izvoarele vieții duhov­nicești, la Sfânta Liturghie, Evanghelie, rugăciune, scrierile moște­nite de la Sfinții Părinți. Aceasta se face pentru a fixa din nou jaloanele credinței cât mai autentice în viața de zi cu zi”, a spus Înalt­preasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale.

Pe parcursul celor 4 zile au conferențiat IPS Părinte Mitropolit Iosif, care a prezentat câteva texte ale Sfântului Simeon Noul Teolog despre trup, părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard („Conse­cințele pentru trup ale Întrupării Logosului”), părintele Jean Boboc („Neo-gnosticismul și transumanismul – asaltul materiei și al poftelor carnale”), părintele Gérard Reynaud („Trupul la Părinții Bisericii”) și părintele Vasile Mihoc („Înțelesurile trupului în scrierile Sfântului Apostol Pavel”).

De asemenea, în cadrul Uni­versității de vară au avut loc diferite ateliere și mese rotunde, cu rolul de a fixa și dezbate aplicabilitatea în viața cotidiană a informațiilor primite în cadrul conferințelor.

Copiii prezenți la acest eveniment au avut, la rândul lor, un program adaptat în funcție de vârsta lor, punându-se accentul atât pe trezvie, în înțe­lesul de început al curiozității și cunoașterii către un anumit domeniu, cât și pe interacțiunea dintre ei prin punerea în scenă a unei piese de teatru.

Centrul din Lieu-dit Sainte-Croix reu­șește să fie un mediu ortodox primitor pentru toate vârstele. Dacă cei mari sunt invitați să se investească în ceea ce constituie în fond adevărate cursuri de „formare continuă” pentru pastorație, cei mai mici pot să facă diverse activități care să le permită o trăire a credinței conform vârs­tei lor, ajutați în acest sens de câțiva tineri și adolescenți. Fraternitatea resimțită prin împreuna lucrare a preoților cu familiile lor, respectiv prin momentele de împreună rugăciune provoacă la o conștiință a unității în Hristos, români și francezi.

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply