Un succes nedeplin ne cheamă la mai multă speranţă şi lucrare

În urma invalidării referendumului din 6-7 octombrie 2018 pentru redefinirea căsătoriei, Patriarhia Română îndeamnă la unitate spirituală şi la apărarea în continuare a familiei binecuvântate de Dumnezeu.

Cu prilejul referendumului, Biserica Ortodoxă Română şi-a împlinit misiunea ei civică şi morală în spațiul public, unde a afirmat şi apărat identitatea şi valoarea familiei ca instituţie umană creată şi binecuvântată de Dumnezeu. În acest sens, mulţumim celor aproape patru milioane de cetăţeni români care au răspuns pozitiv prin participarea lor la vot.

Atitudinea pe care românii şi-au asumat-o, prin participare la vot sau prin neprezentare la vot, trebuie respectată şi analiza­tă, iar democraţia bazată pe libertatea civică trebuie cultivată mai intens prin informare corectă şi permanentă privind tema dezbătută public.

Deşi referendumul recent nu a fost validat, totuşi, acesta ne-a oferit posibilitatea de a cunoaşte gradul de secularizare al societăţii româneşti de astăzi, precum şi principalele poziţionări din societate privind afirmarea şi apărarea valorilor morale bazate pe credinţa în Dumnezeu şi istoria bimilenară a poporului român.

În acest context social, Biserica Ortodoxă Română are datoria de a susţine şi promova în continuare familia binecuvântată de Dumnezeu şi valorile credinţei creştine.

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply