Stadiul lucrărilor pe șantierul Catedralei Mântuirii Neamului

Lucrările pe șantierul Catedralei Naționale continuă în această perioadă la subsolurile adiacente. Se montează tencuiala decorativă, placările cu piatră și pictura în mozaic. Urmează elementele decorative de turnat și unele completări la scările de acces.

 

Stadiul lucrărilor pe șantierul Catedralei Mântuirii Neamului ne-a fost prezentat de inginerul Petre Chiuță, consilier patriarhal la Sectorul monumente şi construcții bisericești al Patriarhiei Române. „Se lucrează la tencuielile bazelor turlelor 1, 2, clopotniță și turla 4, precum și la placarea cu piatră a turlei mari, celelalte turle mici și clopotnița fiind finalizate. Se lucrează la ultimele finisaje ale subsolurilor adiacente, în sensul că mai sunt de turnat parapeții supantelor de la -6,80, la trecerile conductelor prin pereți care ies în afara subsolurilor adiacente și la mozaicul de la Altar. Crucea de pe turla mare se va ridica numai atunci când se vor termina toate lucrările de tencuială de la aceasta, pentru că macaraua pe care o avem nu mai poate fi liftată decât cu lucrări extrem de complexe de ancoraj, iar când se vor termina toate lucrările, inclusiv de demontat schela, cu o macara mobilă de mare tonaj se va monta crucea”, ne-a spus ­inginerul Petre Chiuță.

Alte etape importante se desfășoară atât în interiorul locașului de rugăciune, unde vor fi montate noi elemente din cadrul picturii în mozaic a catedralei, cât și în atelier, unde se lucrează la toate scenele din Altar.

În Altarul Catedralei Naționale au fost demontate o parte din schele, ­eliberându-se conca absidei. Astfel, în urma acestei etape, de la cota 27 m în sus nu mai există schele. În prezent, stadiul lucrărilor din Altar s-au încheiat în proporție de 50%, iar conca absidei este complet îmbrăcată în mozaic, ­inclusiv decorațiile de la nivelul ancadramentelor ferestrelor.

În continuare, echipa condusă de pictorul Daniel Codrescu se concentrează pe lucrările desfășurate în Altar, unde vor fi reprezentate scene mari precum „Cortul Mărturiei” sau „Împărtășirea Apostolilor”. „În momentul de față se montează mozaicul în zona Altarului. Am demontat schela, iar acum se lucrează cu un registru mai jos la «Cortul Mărturiei» și urmează să lucrăm la montajul scenei «Împărtășirea Apostolilor». Sperăm să terminăm lucrările desfă­șurate în Sfântul Altar până la sfârșitul anului. La atelier se lucrează în continuare la scenele care mai sunt în lucru: registrul Sfinților Ierarhi Români, scenele cu «Jertfa lui Avraam», «Jertfa lui Melchisedec», «Sfânta Treime» și ­«Prorocul Ilie hrănit de corbi». Acum s-a realizat conca Altarului și s-a montat și «Cortul Mărturiei», fiind aproape de finalizare. Scena «Împăr­tășirea Apostolilor» este realizată în atelier, dar ­urmează montajul. Celelalte scene sunt în proporții diferite în stadii de lucru”, ne-a spus pictorul Daniel Codrescu.

Pentru mai multe detalii despre etapele construirii Catedralei Mântuirii Neamului, despre arhitectura edifi­ciului, dar și despre simbolismul acestuia, cei interesați pot accesa site-ul cate­dralaneamului.ro.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply