Sinaxă monahală în Arhiepiscopia Bucureștilor

În Sala Conventus a Palatului Patriarhiei a avut loc marți, 7 noiembrie, Sinaxa monahală a stareților, starețelor, egumenilor și egumenelor din Arhiepiscopia Bucureștilor. Evenimentul s-a desfășurat sub tema Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești și a Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului și a fost prezidat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Ședința de lucru a fost precedată de Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureș­tilor, înconjurat de un sobor de slujitori din care au făcut parte stareții așezămintelor monahale din eparhie. În cuvântul de deschidere a sinaxei monahale, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a amintit că aceasta este prima întâlnire a stareților și starețelor din Arhiepiscopia Bucureștilor în Palatul Patriarhiei, după amplele lucrări de consolidare și restaurare.

În continuare, monahia Antonia Coșniță, viețuitoare a Mănăstirii Pasărea din județul Ilfov, a susținut referatul intitulat „Ateliere de icoane pictate, brodate și ferecate din mănăstirile și schiturile Arhiepiscopiei Bucureștilor, astăzi”, în cadrul căruia a prezentat istoria renașterii activității artistice și culturale din mănăstiri ca izvor de binecuvântare pentru monahi și activitatea atelierelor existente în mănăstirile eparhiei, iar Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor, a susținut comunicarea „Patriarhul Justinian Marina – ocrotitor al monahismului românesc în vremuri de prigoană”, în cuprinsul căreia a prezentat situația Bisericii Ortodoxe Române după emiterea Decretului nr. 410 din 11 octombrie 1959 de către Guvernul comunist.

Rezumatul diagramelor monahale pe anul 2017, cu împliniri și probleme de rezolvat, a fost prezentat de arhim. Nectarie Șofelea, starețul Mănăstirii Radu Vodă și exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Pentru îndrumări cu privire la acțiunile administrativ-gospodărești ale așezămintelor monahale, la sinaxă au participat și arhid. Valentin Niculae (consilier juridic în cadrul Oficiului cano­nico-juridic al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor), diac. Ilie Iulian Stan (inspector în cadrul Sectorului monumente și construcții bise­ricești) și protos. Sava Hasuc (inspector inginer la Sectorul bunuri imobile biseri­cești).

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a anunțat că toate mănăstirile și schiturile din Arhiepiscopia Bucureștilor vor primi gratuit pentru biblioteca insti­tuției următoarele volume tipărite recent: „Trans­parență administrativă și dinamism pastoral. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. 10 ani de slujire ca Arhiepiscop al Bu­cu­reștilor și Mitropolit al Munteniei și Dobrogei” (Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei); „Fidelitate eclezială și misiune socială. Un deceniu de slujire a Bisericii Ortodoxe Române. Album aniversar” (Editura BASILICA a Patriarhiei Române); „Iconostase din București. Secolele XVII-XIX” (Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei); „Programul iconografic al bisericilor ortodoxe. Îndrumător pentru zugravii de biserici” (Editura BASILICA a Patriarhiei Române).

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply