„Şcoala de duminică”, lansată în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

În ziua pomenirii Sfântului Apostol Andrei, luni, 30 noiembrie, la Suceava a avut loc lansarea programului „Școala de duminică”, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Programul lansat este unul complementar, de tip educațional-catehetic, în cadrul parteneriatului Școală-Biserică, inițiat de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, chiriarhul locului, şi coordonat de către Sectorul teo­logic-edu­cațional al Arhiepiscopiei ­Sucevei și Rădăuților și de Inspectoratul Școlar Județean Suceava. La întâlnirea on-line au fost prezenți preoți, profesori, directori de școli și reprezen­tanți ai unor organizații ale societății civile.
Evenimentul a fost un prilej pentru împărtă­șirea de experiențe şi un mod de învățare.

În cadrul programului se vor desfă­șura activități instructive, catehetice și socio-educative în 51 de centre „Școala de duminică” și în două centre de tineret (Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae”-Ciumârna și Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”-Valea Stânei-Vatra Moldo­viței). Copiii şi tinerii înscrişi vor participa la ateliere catehetice; ate­liere de lectură biblică inter­pre­ta­tivă/compre­hensivă și/sau de scriere creativ-reflexivă; ateliere creative (recuperat mește­șuguri tradi­ționale, pictură pe sticlă, încondeiat ouă, lucru manual, artă culinară, stil de viață sănătos etc.); activități de timp liber de calitate (cor, teatru, sport, cerc de bătut toaca), de vo­luntariat și inițiativă comunitară; activități socio-educative și culturale, de suport și consiliere pentru copiii aflați în situații de risc și/sau în incapacitate de a participa la învățarea on-line; școală de iarnă/de vară, tabere. Moderatori vor fi atât preoții și profesori de religie din comunitățile parohiale amintite, cât și profesori care predau alte discipline, stu­denți și profesioniști din diferite domenii.

Etapa-pilot a programului are loc în perioada decembrie 2020 – martie 2021, urmând ca din aprilie 2021 să fie generalizat în întreaga eparhie.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply