Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștină (18-25 ianuarie 2016)

Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștină s-a desfăşurat anul acesta, în perioada 18-25 ianuarie,
și în București. Rugăciunea pentru unitate la care au participat reprezentanții bisericilor și cultelor tradiționale din România, a debutat luni-seară, 18 ianuarie, la Catedrala Patriarhală din București. La slujba Vecerniei, săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și au fost prezenți de asemenea și Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal; monseniorul Miguel Maury Buendía, Nunţiu Apostolic în România din partea Bisericii Ro­mano-Catolice; Victor Opaschi, secretar de stat pentru Culte, din partea Guvernului României, precum și preoți din cadrul Admi­nistrației Patriarhale. Tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină din anul 2016 a fost inspirată din textul scripturistic: „Ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat“ (1 Petru 2, 9). După slujba Vecerniei, meditația serii a fost rostită de Preasfințitul Episcop Datev Hagopian, Întâistătătorul Bisericii Armene din România. La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus în cuvântul de învățătură că prin cultivarea iubirii și a armoniei frățești creștinii afirmă în lume unitatea pe care trebuie să o aibă ade­vă­rații ucenici ai Domnului Iisus Hristos. „Această seară binecuvântată din cadrul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștină arată dorința creștinilor de a împlini rugăciunea Mântuitorului Iisus Hristos referitoare la ucenicii Săi. Mai întâi El le-a recomandat să se iubească unii pe alții și să trăiască în unitate și în pace, ca lumea să creadă în Dumnezeu și pentru ei. Ori de câte ori căutăm unitatea între creștini prin reconciliere, coresponsabilitate și cooperare, noi de fapt încercăm să împlinim rugăciunea Mântuitorului Iisus Hristos despre iubirea frățească și a căutării armoniei și conlucrării folositoare pentru mântuirea lumii“, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștină s-a desfășurat în continuare în Capitală după următorul program: marţi, 19 ianuarie, la Biserica Reformată Calvineum din strada Luterană 13 bis; miercuri, 20 ianuarie, la Catedrala Episcopală Evanghelică Luterană din strada Luterană 1; joi, 21 ianuarie, la Catedrala Episcopală greco‑catolică „Sfântul Vasile cel Mare“ din strada Polonă 50; vineri, 22 ianuarie, la Catedrala Episcopală armeană „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din bulevardul Carol I; sâmbătă, 23 ianuarie, la Biserica Anglicană din strada Xenopol; duminică, 24 ianuarie, fiecare Biserică a săvârșit rugăciuni pentru unitatea creştină în cadrul slujbelor duminicale; luni, 25 ianuarie, la Catedrala romano‑catolică „Sfântul Iosif“ din strada General Berthelot.

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply