Regele Mihai – un simbol al suferinței și speranței poporului român

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, rostit la slujba Înmormântării Regelui Mihai I al României, oficiată în Catedrala Patriarhală din București, sâmbătă, 16 decembrie 2017

„Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 25-26)

Îndurerată Familie Regală,

Îndoliată adunare,

Majestatea Sa Regele Mihai I al României a venit de multe ori în această biserică, ocrotită de Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena, construită de Princi­pele Domnitor al Ţării Românești Constantin Șerban Basarab, între anii 1656 și 1658, devenită apoi Catedrală Mitropo­litană, în anul 1668, iar mai târziu Catedrală Patriarhală, în anul 1925. În această catedrală, Majestatea Sa a primit binecuvântare ca rege minor, în vârstă de 6 ani, de la Mitropolitul Primat Miron Cristea al Ro­mâniei, iar în anul 1940 a fost uns Rege al României de către Patriarhul Nicodim al României. La vârstele copilăriei, adoles­cenței și maturității, Regele Mihai, alături de mama sa, Regina Elena, de tatăl său, Regele Carol al II-lea, sau de alți membri ai Familiei Regale, a fost prezent de foarte multe ori în Catedrala Patriarhală, respectând tradiția ca marile eveni­mente sau aniversări din viața poporului român să fie precedate de slujba unui Te Deum oficiat la Pa­triarhie. De asemenea, Regele Mihai a participat, în Catedrala Patriarhală, la multe sărbători religioase, precum: hramul Catedralei Patriarhale, sărbătorile Nașterii Domnului, Anului Nou, Bobotezei, sărbătorile închinate Sfintelor Paști, dar și la unele procesiuni religioase, la primirea unor delegații străine, la anumite momente aniversare etc.

Din nefericire, după anul 1947, timp de 45 de ani, până în anul 1992, cât a durat exilul său forțat în străinătate (în Marea Britanie și Elveția), Regele Mihai nu a mai avut posibilitatea de a se ruga în această biserică, atât de familiară lui.

Însă, după căderea regimului comunist, în anii 1997, 2000, 2001 și 2006, Regele Mihai a fost primit aici, la Patriarhie, cu mult respect și admirație de către cler și popor.

După ce, în 13 decembrie 2017, trupul neînsuflețit al Majestății Sale Regele Mihai s-a întors pentru totdeauna în România, astăzi, 16 decembrie 2017, acesta se află în Catedrala Patriarhală din Bucu­rești pentru slujba de înmormântare, deoa­rece, în data de 5 decembrie 2017, sufletul său s-a mutat la Hristos-Domnul, în Îm­pă­răția cerurilor, împreună cu drepții.

Regele Mihai I al României a fost toată viața sa un om profund credincios. Credința sa nu era una formală, ci una existențială și practică. Regele l-a simțit pe Dumnezeu pre­zent și lucrător în viața sa, mai ales în momentele grele ale vieții sale. Credința în Dumnezeu era pentru el lumi­nă și ajutor pentru viață. Într-un interviu cu scriitorul Mircea Cio­banu, Regele Mihai răspunde și la unele întrebări privind credința sa. De pildă, la întrebarea: „Ce carte prețuiți mai presus de oricare?”, Regele răspunde: „Biblia, fără doar și poate”. La întrebarea: „Ce altă carte a contribuit la deștep­tarea spirituală a Majestății Voastre?”, Regele răspunde: „Nici o altă carte. Convorbirile cu mama au însemnat pentru mine mai mult decât multe cărți de teologie. Mama a fost un adevărat stâlp în viața mea. Ea a fost puternică prin rugăciune. Rugăciunea este fapta noastră cea mai necesară raportului (relației, n.n.) cu Dumnezeu”1. În altă parte a interviului, Regele precizează: „Dacă este unită cu fapta, credința ne întărește, se face scut în fața necazurilor. (…) Sunt oameni simpli care nu-și bat capul cu dogmele, dar care știu să se roage și care au convingerea nestrămu­tată că rugăciunea lor este ascultată”2.

În discursul său din Parlamentul României, la 25 octombrie 2011, Regele afirma că „lumea de mâine nu poate exista fără morală, credință și memorie”.

Credința și rugăciunea Regelui Mihai l-au ajutat mult să fie statornic în iubirea față de popor și de patrie, să respingă atât dictatura nazistă, cât și dictatura comunistă, să rabde exilul impus lui de regimul comunist, să fie mereu curajos și demn, harnic și modest, răbdător și iertător, virtuți pentru care a fost prețuit atât de casele regale ale Europei, cât și de oameni simpli.

Astăzi, în timpul slujbei de înmormântare, ne-am rugat împreună, cler și popor, români și invitați din străinătate, pentru ca Dumnezeu să-i ierte Regelui Mihai orice a greșit ca om în timpul vieții și să-i dăruiască odihnă sufletului, împreună cu drepții și sfinții din Împărăția cerurilor. Textele biblice, Apostolul (1 Tesaloniceni 4, 13-17) și Evanghelia (Ioan 5, 24-30), care au fost citite în timpul slujbei de înmormântare, sunt temelie puternică pentru întărirea credinței noastre în nemurirea sufletului și învierea trupului, potrivit mărturisirii: „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie” (Crezul ortodox). În acest sens, rugăciunile Bisericii Ortodoxe pentru cei adormiți în Domnul (decedați) sunt pline de lumină și speranță, ele ne arată că iubirea este mai tare decât moartea, că mormântul nu este ultima destinație a omului, ci învierea și viața cerească veșnică.

Crucea și lumânarea sau candela de lângă sicriul Regelui Mihai simbolizează pe Hristos Cel Răstignit și Înviat din morți, Cel ce este Lumina lumii (Ioan 8, 12), dar și lumina credinței puternice și a iubirii generoase pe care Regele Mihai le-a arătat în timpul vieții sale. Colacul și coliva făcute din boabe de grâu simbolizează speranța creștinilor în învierea morților, comuniunea lor în rugăciune pentru cei decedați și compasiunea cu membrii familiei care se află în stare de întristare sau doliu.

În aceste momente de întristare, dar și de respect și ultim omagiu adus Regelui Mihai I al României, ne rugăm lui Dumnezeu să așeze sufletul lui în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi, să întărească sufletește, să consoleze îndoliata Familie Regală a României și să binecuvânteze pe toți cei care în aceste zile de doliu arată respect și cinstire memoriei Regelui Mihai, care rămâne permanent un simbol al suferinței și al speranței poporului român.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Note:

1 Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai I al României, Editura Humanitas, București, 2008, p. 227.

2 Op. cit., p. 221.