Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit titlul de doctor honoris causa din partea Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit marţi, 22 martie, titlul de doctor honoris causa din partea Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti. Ceremonia s-a desfăşurat în Aula Magna a universităţii, în prezenţa corpului academic universitar, a unor personalităţi marcante ale vieţii politice, religioase, culturale, sociale, academice şi ştiinţifice, precum şi a numeroşi studenţi. Momentul festiv a debutat cu vizita Întâistătătorului Bisericii noastre la Capela „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a universităţii. Aici, Patriarhul României s-a rugat pentru victimele atentatelor teroriste care au avut loc în dimineaţa zilei de 22 martie la Bruxelles.

După slujba de pomenire, Preafericirea Sa a dăruit pentru capela universităţii o cruce de binecuvântare şi mai multe cărţi liturgice. Din partea universităţii, Părintele Patriarh Daniel a primit o icoană pictată pe sticlă, cu chipul Maicii Domnului.

Ceremonia de decernare a titlului de doctor honoris causa s-a desfăşurat, începând cu ora 12:00, în Aula Universităţii. fiind deschisă de dl Momcilo Luburici, Preşedintele Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir, şi moderată de prof. dr. Georgeta Ilie, prorector al universității. În preambulul festivităţii, toţi cei prezenţi au ţinut un moment de reculegere pentru victimele atentatelor teroriste din dimineaţa zilei de 22 martie. Hotărârea senatului universităţii și laudatio au fost citite de rector Cristiana Cristureanu. După ce i-au fost înmânate însemnele, Patriarhul României a citit cuvântul intitulat „Dimensiunea religioasă a operei lui Dimitrie Cantemir”. La final, Patriarhul României a dăruit pentru biblioteca universităţii mai multe volume scrise de Preafericirea Sa şi a semnat în Cartea de onoare a universităţii. La eveniment a participat şi Grupul psaltic „Tronos” al Patriarhiei Române.

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply