O nouă parohie românească în Austria

Credincioșii români din orașul balnear Zell am See, Austria, și împrejurimi și-au înființat la finalul anului trecut o parohie, informează mitropolia-ro.de. Noua parohie din Zell am See se află sub ocrotirea Maicii Domnului „Prodromița” și a Sfinților Mărturisitori Ardeleni care au pătimit în închisoarea imperială din Kufstein, oraș situat în vecinătatea noii parohii.

Astfel, în ziua de 30 decembrie 2018, Duminica după praznicul Nașterii Domnului, credincioșii români au primit vizita Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, pentru a instala preotul paroh și a binecuvânta lucrarea pastoral-misionară. În cadrul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Mitropolit Serafim l-a instalat pe părintele Liviu-Paul Ghioc în funcția de paroh al tinerei comunități ortodoxe românești, fiindu-i înmânate simbolic Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheia bisericii, care reprezintă „propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, purtarea greutăților tuturor credincioșilor și misiunea de a deschide inimile românilor ortodocși către viața întru Hristos”, se arată pe site-ul mitropoliei.

Locașul de cult al noii parohii ortodoxe românești din orașul austriac Zell am See a fost pus la dispoziția credin­cioșilor români prin bunăvoința parohiei romano-catolice din oraș. La finalul slujbei, a fost întâmpinat preotul mag. Rudolf Webersdorfer, de la parohia romano-catolică din oraș, fiindu-i adresate mulțumiri pentru găzduirea credin­cioșilor români în unul dintre locașurile de cult ale parohiei.

 

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply