Noi membri în Federația Filantropia

Membrii Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române s-au întrunit joi, 11 octombrie, în cadrul ședinței Adunării Generale. Cu acest prilej, la Federația Filantropia au aderat încă două organizații filantropice din Episcopia Maramu­re­șului și Sătmarului. Întrunirea Adunării Generale a Federaţiei Filantropia a fost precedată de şedinţa Consiliului Director al organizației.

 

Sesiunile de lucru la care au participat reprezentanții asociaţiilor şi fundaţiilor membre ale Federaţiei Filantropia s-au desfășurat în Aula „Iustin Patriarhul” a Centrului naţional pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din Capitală. Una din temele importante de pe ordinea de zi a ședinței Adunării Generale a Federației Filantropia a fost includerea a două organizații filantropice.

„Principalele puncte de pe ordinea de zi au fost analiza activităților și a proiectelor sociale desfășurate la nivelul fiecărei eparhii de către asociațiile membre ale Fede­rației Filantropia; dezbateri cu privire la celebrarea în acest an a 10 ani de lucrare filantropică prin intermediul organizației și al membrilor săi. De asemenea, un alt punct important pe ordinea de zi care ne-a adus bucurie a fost acela de a primi în rândurile membrilor Federației Filantropia două noi organizații caritabile din Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului. Astfel, Federația Filantropia reu­nește, începând de astăzi, 24 de or­ga­ni­zații nonguvernamentale cu caracter social, toate furnizoare de servicii sociale acreditate conform legii, care își desfășoară activitatea cu binecuvântarea ierarhilor eparhiilor din care fac parte”, a precizat preotul Adrian Stănulică, președintele Asociației Vasiliada din Craiova și membru în Consiliul Director al Federației Filantropia.

Cele două organizații filantropice care au aderat, din cele peste 25 de asociații și fundații din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, sunt Asociația „Filantropia Maramu­re­șeană”, care aparține eparhiei, și Asociația filantropică „Sfântul Iosif Mărturisitorul”. Aceasta din urmă, fiind înființată încă din anul 2002, „are foarte multe servicii acreditate, iar două dintre acestea sunt li­cen­țiate, și anume un așezământ de noapte pentru persoanele fără adăpost și un serviciu de consiliere comunitară”, a precizat arhim. Ioachim Tomoioagă, consilier social-filantropic și misionar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.

Federația Filantropia este o organizație nonprofit, înființată în anul 2008 cu misiunea de a reuni asociații şi fundații care lucrează în domeniul social, în eparhiile Patriarhiei Române, pentru a crește eficiența acțiunilor sociale ale Bisericii, prin răspunsul unitar, coordonat și coerent la necesitățile sociale actuale. ”

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply