Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În ziua de 29 septembrie 2020, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ­cu tema Pastorația familiei creștine azi.

 

Sfântul Sinod a apreciat că, în acest an marcat sever de pandemie, Biserica și-a adecvat metodele de pas­to­rație unei realități dificile, transmițând mesajul Evangheliei inclusiv în mediul on-line.

Totuși, s-a constatat insuficiența comunicării mediatice în raport cu starea de comuniune pe care credincioșii o trăiesc în mod firesc prin participarea fizică la viața liturgică a comunității. De asemenea, telemunca și școala on-line ­reprezintă doar o soluție provizorie, până la depășirea stării provocate de pandemie.

Închiderea școlilor a afectat semnificativ procesul educațional, elevii și profesorii nefiind suficient pregătiți pentru desfășurarea cursurilor on-line. De aceea, ­Patriarhia Română, prin intermediul proiectului „Alege şcoala!” şi al eparhiilor, a venit în sprijinul elevilor şi ­cadrelor didactice din comunităţile dezavantajate, oferind acestora aproape 5.000 de tablete sau alte dispozitive electronice.

Ținând cont de cele menționate, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române:

Ia act de situația pastorației familiei în contextul pandemic actual și de acțiunile social-filantropice întreprinse de Biserica Ortodoxă Română;

Solicită tuturor parohiilor intensificarea activităților ­dedicate pastorației familiei, precum și cultivarea relației dintre familie și Biserică;

Îi îndeamnă pe toți credincioșii să cultive, prin rugăciune și fapte de caritate, educația creștină a copiilor și tinerilor, acordând sprijin spiritual și material mai ales familiilor defavorizate.

De asemenea, Sfântul Sinod a luat act de următoarele reglementări legislative recente:

Legea nr. 137/2020  pentru declararea lui Mihai ­Viteazul, Domnul Țării Românești și al Moldovei și Principe al Transilvaniei, martir și erou al națiunii române. Ziua dedicată ceremoniilor pentru comemorarea domnitorului a fost stabilită la data de 27 mai a fiecărui an.

Legea nr. 138/2020 pentru declararea personajelor istorice Horea, Cloșca și Crișan martiri și eroi ai națiunii române și pentru comemorarea la data de 8 noiembrie a Martirilor Români de la Beliș. Ceremoniile pentru comemorarea celor trei martiri și eroi, Horea, Cloșca și Crișan, se vor desfășura în fiecare an în ziua de 2 noiembrie, iar în ziua de 8 noiembrie a fiecărui an va fi comemorată Ziua Martirilor Români de la Beliș.

 

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply