Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, a trecut la cele veșnice

Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, a trecut la cele veșnice marți, 5 decembrie 2017, la reședința din Elveția. Sâmbătă, 16 decembrie, au avut loc slujba de prohodire în interiorul Catedralei Patriarhale din București și îngroparea Majestății Sale în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală dinCurtea de Argeș. În această perioadă, în toate bisericile din Patriarhia Română s-au tras clopotele și s-au înălțat rugăciuni pentru odihna sufletului său.

 

Un ultim omagiu

Luni, 11 decembrie, Majestatea Sa Regele Mihai I, Suveran al României între 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947, a fost omagiat la Palatul Parlamentului în cadrul unei ședințe solemne. Și-au adus omagiul membri ai Familiei Regale a României, membri ai instituțiilor de stat, ai corpului diplomatic și alți invitați. La eveniment a participat și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a rostit mesajul intitulat „Regele Mihai I al României – o făclie de Înviere în vremuri de răscruce”.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I al României a fost adus în România miercuri, 13 decembrie, cu o aeronavă militară, ce a aterizat pe Aeroportul Inter­național „Henri Coandă” din București. Evenimentul a fost marcat de o ceremonie militară și una religioasă, în prezența Alteței Sale Regale Principesa Moște­nitoare Margareta, Custodele Coroanei Române, și a mai multor membri ai Familiei Regale. În momentul sosirii, în întreaga țară au răsunat clopotele tuturor catedralelor, mănăstirilor și bisericilor.

Opt militari ai Brigăzii 30 Gardă au scos din aeronava militară sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I, acoperit cu stindardul regal și l-au așezat pe catafalcul din fața Salonului Oficial al aeroportului. Înaintea sicriului a fost purtată crucea de lemn inscripționată cu numele regelui, urmat de un militar care a dus o coroană de flori. După intonarea Imnului Național și a Imnului Regal a urmat o slujbă religioasă. Slujba Trisaghionului a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal. Din sobor au făcut parte arhim. Nectarie Șofelea, exarh administrativ, Sectorul exarhat al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și arhim. Policarp Chițulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, la slujbă a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, cel care s-a îngrijit de sufletul Majestății Sale în ultima perioadă de viață. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale. La ceremonialul militar și religios au asistat membrii Familiei Regale, demnitari ai statului român, precum și alte oficialități.

De la aeroport, cortegiul funerar care însoțea sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai s-a îndreptat către Domeniul Regal Sinaia, locul unde s-a născut cel de-al patrulea rege al României în 25 octombrie 1921. Întâmpinat cu onoruri militare de către Batalionul 21 Vânători de Munte din Predeal, sicriul acoperit cu drapelul României a fost purtat pe umeri de opt membri ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” în Castelul Peleș, pe Ușa Regilor. A fost urcat pe scara de onoare și depus pe catafalc în holul de onoare. Înalt­preasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgo­viștei și Exarh patriarhal, au săvârșit un Trisaghion. Au prezentat condoleanțe președintele României, membri ai Parlamentului și ai Guvernului României, demnitari ai Republicii Moldova, reprezentanți ai instituțiilor statului, centrale și locale, ai Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai organizațiilor interna­ționale, reprezentanți ai Acade­miei Române și ai Academiei de Stat a Republicii Moldo­va, ai Bisericilor Ortodoxă și Romano-Catolică.

Începând cu ora 18:00, cortegiul funerar a pornit către Bucu­rești, fiind întâmpinat de-a lungul drumului de oameni dornici să-și ia rămas-bun de la Regele Mihai, a trecut pe sub Arcul de Triumf în aplauzele a sute de oameni și sicriul cu trupul său a fost depus în „Sala Tronului” din Palatul Regal (Calea Victoriei nr. 49-53), unde, până vineri, 15 decembrie, mii și mii de români au trecut să-i aducă un ultim omagiu.

 

Funeralii naționale

Sâmbătă, 16 decembrie, o zi frumoasă de toamnă târzie la începutul unei ierni înfrigurate de vestea trecerii din această viață a Regelui Mihai I al României. Astfel a fost ziua înmormântării Regelui Mihai I al României, ca de altfel și zilele în care tru­pul neînsuflețit al Majestății Sale a fost în România. Data de 16 decembrie 2017 rămâne înscrisă nu numai în filele căr­ților de istorie, ci mai ales în inimile miilor de români care au participat la fune­raliile naționale ale Regelui Mihai I, dar și în cele ale milioanelor de români care au asistat cu sufletul la aceste momente istorice prin intermediul mass-media.

În Sala Tronului din Palatul Regal, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți consilieri patriarhali și eparhiali, precum și de diaconi, a săvârșit o slujbă de pomenire. Răspunsurile liturgice au fost date de membrii Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.

Apoi, sicriul, înveșmântat cu stindardul regal și având deasupra coroana de oțel, a fost scos din Palatul Regal spre Piața Palatului, în semnal de trompetă unic și în sunetul clopotelor bisericilor. La al doilea semnal funerar de trompetă a fost săvârșită slujba de pomenire, iar la finalul acesteia, după cel de-al treilea semnal funerar de trompetă și în interpretarea cântării „Sfinte Dumnezeule” și a Marșului Funebru, compus de Frédéric Chopin, opt militari din Brigada 30 Gardă au purtat sicriul de pe catafalc și l-au așezat pe afetul de tun.

În Piața Palatului Regal s-a format cortegiul funerar, deschis de crucea din lemn purtată de un militar, urmată de două lumânări aprinse, steagurile biseri­cești, soborul clericilor și psalților Catedralei Patriarhale, afetul de tun tras de un vehicul militar, membrii Familiei Regale. Cortegiul a fost urmat de trei detașa­mente ale MApN (58 de militari de la Forțele Terestre, 58 de militari de la Forțele Aeriene și 58 de militari de la Forțele Navale), care au onorat plecarea pe ultimul drum a ultimului mareșal al Armatei Române, comandant suprem al Armatei Regale în al Doilea Război Mondial. Cortegiul funerar a continuat cu mulțimea românilor care au dorit să fie alături de Regele Mihai I pe ultimul drum.

Toată această solemnitate a ceremoniei religioase și militare a produs multă emoție celor prezenți. Toți au aplaudat și mulți au vărsat lacrimi, chipuri cernite fiind pe tot traseul itinerarului, respectiv Calea Victoriei până la Piața Națiunilor Unite, apoi pe Splaiul Independenței, respectiv Dealul Patriarhiei. Timp de câteva ore, în centrul Capitalei, cel mult agitat în fiecare zi, a fost restricționat traficul, astfel liniș­tea s-a așezat ca un semn de omagiu al întregii urbe bucureștene pentru ultimul drum al Regelui Mihai I. În Piața Unirii, cortegiul funerar s-a oprit pentru săvâr­șirea unei slujbe de pomenire, precum este tradiția în Biserica noastră, ca semn al însoțirii prin rugăciuni de către membrii Bisericii a celui trecut în veșnicie.

 

 

 

Reprezentanți din toată lumea la funeralii

Pe Dealul Patriarhiei, sicriul a fost luat de pe afetul de tun și purtat spre Catedrala Patriarhală, unde slujba de înmormântare a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Mitropoliții Bisericii Ortodoxe Române. Alături de membrii Familiei Regale a României, la funeraliile Regelui Mihai I au fost prezenți reprezen­tanți ai familiilor regale din Marea Britanie, Suedia, Spania, ­Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franța, Prusia, Italia și Portugalia. Au mai participat reprezentanți ai familiilor imperiale din Rusia, Austria și Germania, Familia Mare Ducală de Baden, Familia Regală de Wurttemberg și Familia Princiară de Ligne, ai Comisiei Europene, ­Georgiei, Macedoniei, Marii Britanii, Turciei, Sfântului Scaun, ai instituțiilor de stat, ierarhi și alți invitați.

În cadrul slujbei, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a rostit cuvântul „Regele Mihai – un simbol al suferinței și spe­ranței poporului român”. După acest moment, membrii Familiei Regale a României au sărutat icoana Învierii Domnului. La final, sicriul cu trupul neîn­su­flețit al Regelui Mihai I, ca și coroana de oțel au fost așezate în mașinile mortuare, iar după prezentarea condolean­țelor membrilor Familiei Regale a României de către cei prezenți, cortegiul funerar s-a îndreptat spre Gara Regală Băneasa. Pe întregul traseu, și anume Piața Unirii – Piața Universității – Piața Romană – Piața Victoriei – Piața Charles de Gaulle – Arcul de Triumf – Bd. Kiseleff – Gara Băneasa, Regele Mihai I a fost așteptat de alte câteva mii de români, care au așternut flori înaintea sicriului și au aplaudat îndelung.

Un moment deosebit a fost pe traseul Arcul de Triumf – Gara Regală Băneasa, cortegiul fiind însoțit de trupe ale Jandarmeriei călare. 16 cai din cadrul Deta­șamentului de cavalerie al Jandarmeriei Capitalei, care păstrează în gena lor sângele nobil al unor rase apreciate – Nonius și Calul Românesc de Sport, au însoțit sicriul Regelui Mihai I până la gară. Aici a urmat un alt ceremonial militar desfă­șurat în aplauzele miilor de români veniți să își conducă regele pe ultimul drum.

 

Toți regii României odihnesc la Curtea de Argeș

După o călătorie de 3 ore, în timpul căreia cortegiul funebru a fost întâmpinat cu aplauze de zeci de mii de oameni veniți să aducă un ultim omagiu regelui în gările de pe traseu, a avut loc un ceremonial militar pe peronul gării din Curtea de Argeș. La un semnal scurt de trompetă, sicriul a fost urcat de militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, în marș funebru, în mașina mortuară. În cetatea Basarabilor, cortegiul funebru și-a continuat drumul către Mănăstirea Argeșului, însoțit de numeroși argeșeni.

În Catedrala Sfântului Voievod ­Neagoe Basarab, Înaltprea­sfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târ­goviștei și Exarh patriarhal – delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la eveniment, împreună cu Înalt­prea­­s­fin­țitul ­Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, și Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurați de un sobor de slujitori, au săvârșit un Trisaghion la căpătâiul Regelui Mihai. A urmat o procesiune impresionantă, la ceas de seară, prin curtea Mănăstirii Argeșului către noua Catedrală Arhiepiscopală, ce servește drept necropolă regală. Sicriul purtat pe umeri a fost flancat de militari ai Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada”, care purtau făclii aprinse, și clerici ai Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, cu lumânări în mâini.

Într-o ceremonie la care a participat doar Familia Regală, drapelul cu blazonul Majestății Sale a fost împachetat, iar sicriul cu trupul Regelui Mihai a fost coborât în cripta din partea dreaptă a pridvorului catedralei, alături de mormântul soției sale, Regina Ana, trecută la cele veșnice în 1 august 2016. ­Rânduiala liturgică a fost săvârșită de cei patru ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, după care mormântul Regelui Mihai a fost pecetluit până la cea de-a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos. În tot acest timp, pe esplanada noii catedrale, Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” a interpretat Imnul României, Imnul Regal și Marșul Funebru, după care a tras 21 de salve de tun. Semnalul de trompetă „Stingerea” a marcat încheierea ceremoniei funerare dedicată Regelui Mihai I al României.

Agapa creștinească a fost oferită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic în Sala Manole a vechii Reședințe Regale din incinta Mănăstirii Argeșului. Începând de sâmbătă, 16 decembrie 2017, toți monarhii României își dorm somnul de veci în Argeșul voievodal, Regele Mihai adăugându-se înaintașilor săi, Carol I, Ferdinand și Carol al II-lea.

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply