Întâlnire a bibliştilor la Mănăstirea Caraiman

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu sprijinul Sectorului teologic-educațional al Patriarhiei Române, al Secretariatului de Stat pentru Culte și al Eastern European Liaison Committee (EELC) din cadrul Studiorum Novi Testamenti Societas (SNTS), în perioada 26-31 mai, la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman a avut loc cel de-al VIII-lea Simpozion Internațional „Est-Vest” al Bibliștilor Nou-testamentari.

 

Organizat o dată la trei ani în țări majoritar ortodoxe, simpozionul reunește specialiști în domeniul Noului Testament, apar­ţinând atât spațiului teologic răsăritean, cât și apusean, care abordează din această dublă perspectivă o temă teologică relevantă și fundamentată biblic. Tema simpozionului de anul acesta („Stories and Images on Human Beings in the New Testament and Church Tradition”) a fost abordată atât în cadrul referatelor principale, cât și în cadrul discuțiilor din cele trei seminarii („Anthropology and Creation”, „Anthropology and Ethics” și „Anthropology and Eschatology”) de către cei aproximativ 80 de teologi bibliști din Armenia, Australia, Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Cehia, Croația, Elveția, Estonia, Germania, Grecia, Liban, Macedonia, Marea Britanie, Polonia, România, Rusia, SUA, Ucraina și Ungaria. „Pe lângă interesul academic-teologic pe care îl determină o astfel de întâlnire, acela de a desluși semnificațiile unei teme teologice centrale, simpozionul se orientează și către un interes academic-strategic, acela de a profila teologia biblică ortodoxă din România drept un partener demn de luat în seamă la nivel academic, care pe de o parte are exercițiul dialogului argumentat științific, iar pe de altă parte are capacitatea de a propune spațiului știin­țific actual prospețimea unor perspective ancorate în Tradiția exegetică a Bisericii Ortodoxe. Trebuie menționat și faptul că primul astfel de simpozion a fost organizat în anul 1998, la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei”, ne-a declarat pr. asist. dr. Cosmin Pricop de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.

 

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply