Inaugurarea Şcolii Sanitare la Seminarul din București

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a inaugurat joi, 15 septembrie 2016, Şcoala Postliceală Sanitară „Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina“, instituție ce funcţionează în cadrul Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul“ din Bucureşti. Evenimentul a debutat cu slujba Te Deum-ului, oficiată de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în prezenţa Patriarhului României, a domnului Ionel Florian Lixandru, inspector școlar general, precum şi a profesorilor şi elevilor celor două instituţii de învăţământ. La festivitatea de deschidere a noului an şcolar 2016-2017 au participat: pr. Ionuţ Bărbulescu, directorul seminarului din Bucureşti; arhim. Nectarie Şofelea, director adjunct al seminarului şi exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor; pr. Aurel Mihai, vicar eparhial; pr. David Pestroiu, consilier eparhial în cadrul Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor; Dan Delegeanu, viceprimar al Primăriei Sectorului 4; prof. Gabriela Costescu, inspector coordonator al şcolilor din sectorul 4, şi Ruxandra Eugenia Regalia, inspector şcolar managementul resurselor umane.

La finalul slujbei, Patriarhul României le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa înfiinţării unei astfel de școli postliceale sanitare, aceasta reprezentând o necesitate în contextul medical actual din România. „Mulţumim lui Dumnezeu şi tuturor persoanelor prin care El lucrează în ajutorarea şi în promovarea activităţilor Seminarului Teologic Liceal «Nifon Mitropolitul» din Capitală şi a Şcolii Postliceale Sanitare care s-a deschis astăzi. Această școală postliceală sanitară este foarte necesară pentru a arăta contribuţia Bisericii Ortodoxe în cooperare cu Inspectoratul Şcolar General din Capitală şi cu Primăria Sectorului 4. Sănătatea, fiind un dar de la Dumnezeu, trebuie deodată păstrată, cultivată şi recuperată, atunci când se degradează. Termenul sănătate în mai multe limbi antice (ca de pildă greaca şi latina) este sinonim cu cel de mântuire. «Sotiria» înseamnă deodată mântuire şi eliberare sau vindecare. «Salus, salutis» înseamnă sănătate şi mântuire în limba latină. Deci, Biserica lucrează pentru sănătatea şi mântuirea oamenilor, în cooperare cu instituţiile de învăţământ şi cu instituţiile sanitare, care îmbină ştiinţa medicală cu speranţa vindecării. În contextul României de astăzi, această cooperare este cu atât mai necesară cu cât se simte o lipsă acută de cadre medicale. Foarte mulţi medici au plecat în străinătate şi, de asemenea, asistenţi şi asistente medicale sunt în număr prea mic pentru nevoile reale ale ţării noastre“, a subliniat Părintele Patriarh Daniel.

Preafericirea Sa a mai precizat că activitatea Bisericii în domeniul sănătăţii este apreciată şi încurajată şi a făcut o retro­spectivă a activităţii social-filantropice a Bisericii Ortodoxe din ultimii ani în Arhiepiscopia Bucureştilor. Anul acesta, la cele două clase cu specializarea Teologie pastorală din cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Bucureşti au fost înscrişi 56 de elevi, iar la cele patru clase care alcătuiesc Şcoala Postliceală Sanitară au fost înscrişi 121 de elevi. Ocrotită de Sfântul Ierarh ­Nectarie de la Eghina, școala postliceală a fost autorizată de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) şi va avea trei calificări profesionale: asistent medical generalist (AMG), asistent medical de ­farmacie (AMF) și asistent medical balneofiziokinetoterapie şi recuperare (BFKT).

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply