Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad la moment aniversar – 25 de ani de existență

Mesaj transmis la împlinirea a 25 de ani de la redeschiderea Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, 30 octombrie – 2 noiembrie 2016

 

Sărbătorirea împlinirii a 25 de ani de la redeschiderea Facultății de Teologie Ortodoxă „Aurel Vlaicu” din Arad este un prilej de recunoștință față de Dumnezeu și față de toți cei care au contribuit la formarea și creșterea prestigiului acestei insti tuții, punând în slujba ei pregătirea, talentul și timpul lor. Este un moment istoric, menit să puncteze alte momente istorice importante în evoluția societății românești în condiții de libertate.

Continuatoare și păstrătoare a tradiției teologice ortodoxe din vestul României, această instituție de învățământ teologic superior are rădăcinile fixate la începutul secolului al XIX-lea, prin înființarea Preparandiei (1812) – școală ce conținea în structura ei discipline teologice, mulți dintre absolvenții acesteia fiind hirotoniți preoți; a Institutului Teologic (1822) și, mai târziu, a Academiei Teologice (1927).

În perioada de la începutul secolului al XIX-lea, până la desființarea Academiei Teologice (1948) și instaurarea regimului comunist-ateu în România, diferitele forme ale învățământului teologic ortodox de la Arad au fost slujite de episcopi și profesori de teologie de prestigiu, cu contribuții semnificative la dezvoltarea teologiei ortodoxe române.

După căderea regimului comunist totalitar, Biserica Ortodoxă Română a desfășurat, la nivelul întregii țări, o intensă și necesară activitate de renaștere a învă ță mân tului teologic, fiind preocupată de promovarea unei teologii pastorale și misionare profund înrădăcinate în Tradiția Sfinților Părinți și a poporului român, dar și larg deschisă spre cultură și spre universal; o teologie care să unească spiritualitatea și știința, credința și cultura, contribuind astfel la eforturile de renaștere morală a societății românești.

Acest demers și-a propus să redea teologiei locul și demnitatea de care a fost privată de-a lungul timpului, să-și redescopere și mai mult vocația ei de conștiință dinamică, profetică și slujitoare a Bisericii în misiunea sa într-o lume secularizată. Astăzi, avem confirmarea utilității și importanței unui astfel de demers, vital pentru formarea teologică a viitorilor preoți, a restauratorilor operelor de artă, a profesorilor de religie și a asistenților sociali. Legătura dintre comunitatea academică științifică și știința teologiei s-a dovedit a fi de bun augur pentru studenții și profesorii din uni ver sități în general, prin programele comune, promovarea dialogului interconfesional și interreligios și dezvoltarea unei solide colaborări dintre teologie și știință.

Acum, la împlinirea a 25 de ani de activitate, slujitorii Facul tății de Teologie Ortodoxă din Arad se află la momentul când se văd roadele muncii, culese cu bucurie și speranță. Dar, pentru că studiul teologiei înseamnă răspunsul omului la chemarea lui Dumnezeu, deopotrivă profesori și studenți sunt chemați și mai mult să intensifice activitatea de formare, reînnoind entuziasmul misiunii Bisericii în societate prin lucrarea pastorală a preoților în țară și străinătate, să contribuie la formarea de caractere în rândul copiilor prin orele de educație religioasă, să organizeze programe social-filantropice, să restaureze și să promoveze operele de artă bisericească. Toate acestea înseamnă o responsabilitate sporită în activitatea viitoare, promovând un învățământ teologic deodată academic și practic, orientat pastoral, care să răspundă nevoilor și exigențelor spirituale ale credincioșilor Bisericii lui Hristos.

Felicităm pe cei care au organizat seria de manifestări aniversare sub titlul 25 de ani de asumare a tradiției, de formare teologică și cercetare științifică în Facultatea de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad, pe profesorii și studenții acestei facultăți. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să binecuvânteze și să întărească lucrarea academică a celor care se ostenesc în cadrul acestei instituții universitare, dăruindu-le sănătate și mântuire, pace și bucurie, spor în activitate și fericire în viață, întru mulți și buni ani!

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply