Distincții pentru jurnaliști creștini

În cea de-a doua jumătate a lunii martie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat Diploma Omagială „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”, cu medalie, unor jurnaliști ca semn de prețuire, binecuvântare și recunoștință pentru promovarea spiritualității creștine, a istoriei, educației morale și culturii românești.

Realizatorii emisiunii „Universul cre­din­ței” (difuzată de Televiziunea Română duminica, de la ora 8:10) au primit joi, 16 martie 2017, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Diploma Omagială „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”, cu medalie, în cadrul unei întâlniri desfășurate în Salonul „Sfinții Români“ al Reședinței Patriarhale. La eveniment au participat și membrii Permanenței Consiliului Na­țional Bisericesc.

Întâistătătorul Bisericii noastre i-a felicitat pe realizatorii emisiunii „Universul credinței” și a apreciat lucrarea acestora ca fiind una misionară, pastorală, culturală și patriotică. „Deși nu dispune de multe resurse, emisiunea dumneavoastră are rezultate frumoase și o cooperare fructuoasă cu Patriarhia Română. Sperăm ca și anul acesta, dar și în anii următori, să intensificăm lucrarea aceasta, pentru că Televiziunea Română are acces și la sate, unde noi avem uneori parohii îmbătrânite. De aceea, trebuie să ne gândim și la cei care pot să primească mesajul credinței în casele lor. De asemenea, suntem bucuroși să scoatem în evidență ceea ce a fost până acum memorial al celor care au pătimit în timpul comunismului și vrednicia celor care au mărturisit credința în vremuri grele. Am observat că Televiziunea Română a făcut în acest sens un film pe care noi vrem să-l difuzăm mai des la Televiziunea TRINITAS a Patriarhiei Române și să scoatem în evidență dragostea de neam și de Biserică a celor care în vremuri grele au fost fideli idealului credinței, dar și iden­tității noastre româ­nești”, a evidențiat Preafericirea Sa. La final, Patriarhul României i-a îndemnat pe cei prezenți să contribuie în continuare la edificarea spirituală a poporului român.

„Pentru noi, această dis­tincție reprezintă o formă de recunoaștere a muncii pe care am depus-o și ne dovedește faptul că ne aflăm pe drumul cel bun, că nu am rătăcit cărarea din 1990, de când s-a înființat această redacție și până astăzi. Este recunoașterea unei munci de echipă. De asemenea, întâlnirea de astăzi cu Preafericirea Sa înseamnă pentru noi și o încurajare să mergem pe același drum”, ne-a declarat Cristina Andrei, producător al emisiunii „Universul credinței”.

Din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, realizatorii emisiunii „Universul credinței” au primit și trei volume apărute la Editurile Patriarhiei Române: „Evanghelia slavei lui Hristos. Predici la Duminicile de peste an”, lucrare semnată de Preafericirea Sa, apărută la Editura BASILICA a Patriarhiei Române; „Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist”, reeditare 2017, apărută la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, și „Bucuria comuniunii și dinamica misiunii creștine. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2016”, apărută la Editura BASILICA a ­Patriarhiei Române.

Următoarea ceremonie s-a desfășurat tot în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală, joi, 30 martie, când alți trei jurnaliști creștini au primit Diploma omagială „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul”, cu medalie. Jurnaliștii care au primit distincții din par­tea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel au fost Remus Rădulescu și Cris­tian Curte, de la Societatea Română de Radiodifuziune, respectiv ­George Grigoriu, de la Realitatea TV. În cuvântul de felicitare, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a reliefat rolul mijloacelor de comunicare în formarea caracterelor, eviden­țierea talentelor și virtuților, precum și în mobilizarea oamenilor pentru rezolvarea multora dintre problemele reale cu care se confruntă societatea noastră. „Nu considerăm că mijloacele de comunicare în masă sunt doar mijloace de a produce senzație sau rating, de a produce pal­pitații și de a impresiona pe moment, ci mijloace de elevație, de întărire și de promovare a valorilor spirituale, a demni­tății umane, a comuniunii și a soli­darității în fiecare comunitate și societate, în general. De asemenea, au un aport deosebit în ceea ce privește transmiterea valorilor spirituale, artistice și culturale, inspirate de credință, de frumusețile sărbătorilor, slujbelor noastre, pelerinajelor și tradiției creștine bimilenare românești. Sunt frumuseți și bogății, în același timp, bazate pe credință și pe creativitatea poporului român. Lucrarea este mare, apostolică, benefică și foarte necesară pentru a contribui la cultura spirituală, la îmbogățirea demnității noastre ca popor creștin european”, a explicat Patriarhul României.

2017, „Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, a precizat Prea­fericitul Părinte Patriarh Daniel, este un prilej de îm­preună-lu­crare pentru eviden­țierea mărturisirii credinței și a jertfelniciei oamenilor în vremuri grele, adesea cu prețul vieții lor. „Bucuria aceasta a îm­preună-lucrării sau a cooperării este una roditoare, care ne îndeamnă să respectăm pe ­îna­intași, dar și să învățăm din lumina mărturisirii lor ceea ce este necesar pentru creșterea noastră spirituală. Este vorba de o lucrare care nu este doar re­cunoștință, ci este și îmbo­gățire spirituală, și întărire sufletească pentru a fi și noi mărturisitori, apărători ai valorilor, dar și transmițători generației prezente și viitoare a acestor lumini ale Învierii”, a îndemnat Prea­fericitul Părinte Patriarh Daniel.

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply