Continuitate în lucrare, înnoire în viața spirituală și cooperare în misiunea socială

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit la finalul slujbei de Te Deum, săvârșită în Catedrala Patriarhală, la împlinirea unui deceniu de slujire
patriarhală al Preafericirii Sale, sâmbătă, 28 octombrie 2017

Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le-a revărsat asupra Bisericii noastre în acești 10 ani care au trecut. Mulțumim ierarhilor din Sfântul Sinod, care împreună cu noi au hotărât cele mai importante măsuri de ordin pastoral, misionar și au contribuit la îmbunătățirea legislației Bisericii noastre printr-un Statut nou și prin mai multe regulamente bisericești de aplicare a Statutului nou al Bisericii Ortodoxe Române. Dorim să mulțumim, de asemenea, tuturor colaboratorilor de la Patriarhie, de la Arhiepiscopia Bucureștilor, clerului, monahilor și monahiilor și tuturor credincioșilor. De asemenea, mulțumim autorităților de stat, locale și centrale, care ne-au sprijinit în această lucrare timp de 10 ani și, în mod deosebit, mulțumim celor care au contribuit la construcția catedralei noi – Catedrala Națională sau Catedrala Mântuirii Neamului – și sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca anul viitor să o vedem terminată la roșu și să sfințim altarul. Iar când va fi finalizată și pictura, îl vom invita pe Preafericitul Părinte Patriarh Kiril, deja i-am spus, la sfințirea picturii, la sfințirea completă a catedralei noi, luând exemplul Catedralei „Hristos Mântuitorul” de la Moscova, care în câțiva ani a fost reconstruită din temelie pe locul catedralei care a fost dinamitată în timpul lui Stalin (1931). De asemenea, luăm exemplul catedralei de la Tirana, o catedrală nouă, frumoasă, construită într-o țară în care credincioșii creștini reprezintă doar o treime din populație. Albania este un stat majoritar musulman și, cu toate acestea, s-a realizat o catedrală ortodoxă frumoasă, deodată tradițională și modernă.

Mulțumim din suflet tuturor celor care ne-au ajutat în lucrarea noastră!

În încheiere, dorim să spunem că în anii următori, cu ajutorul lui Dumnezeu și al tuturor celor menționați aici, cler și popor, ne-am propus să realizăm două lucrări mari, și anume continuitate și intensitate sau înnoire: să continuăm ceea ce am început și să intensificăm unele activități. Cele trei direcții majore sunt următoarele:

În primul rând, să intensificăm viața liturgică și duhovnicească sau spirituală comunitară, dar și a noastră personal. De ce? Pentru că fenomenul secularizării, care înseamnă a construi o societate și o viață particulară fără referință la Dumnezeu – sicut Deus non daretur, ca și cum Dumnezeu nu ar exista -, reprezintă primejdia cea mai mare astăzi. 
Delăsarea duhovnicească este un fel de comoditate și de lenevire duhovnicească, care, așa cum spunea și Preafericitul Părinte Patriarh Kiril, nu se adresează atât de mult rațiunii, cât instinctului și, de aceea, este mai cuprinzătoare decât o ispită care se adresează doar rațiunii.

În al doilea rând, trebuie să intensificăm misiunea pastorală și filantropică în societate. Lumea de astăzi cunoaște puțin adâncurile teologiei ortodoxe, cunoaște puțin profunzimea spiritualității ortodoxe și, în general, oamenii secularizați judecă Biserica doar după lucrarea ei în societate. Există, deci, o tendință de a reduce Biserica la un fel de agenție de caritate sau filantropică. Noi însă nu săvârșim lucrarea social-filantropică pentru că această lucrare este la modă, ci pentru că filantropia socială derivă din filantropia soteriologică, adică din filantropia mântuirii. Noi avem în Sfânta Liturghie istoria filantropiei, a iubirii lui Dumnezeu față de lume. De aceea, din Sfânta Liturghie derivă filantropia socială. Dacă despărțim filantropia socială de filantropia liturgică, contribuim la secularizarea Bisericii din interiorul ei, acest fenomen numit autosecularizare. Este foarte important să punem accent pe filantropia lui Dumnezeu din Liturghie și apoi să o arătăm în filantropia Bisericii în societate, evitând, pe de o parte, pietismul fără fapte sociale și, pe de altă parte, secularizarea fără suflet duhovnicesc.

În al treilea rând, dar nu de mai puțină importanță, este necesar să întărim comuniunea și cooperarea sau coresponsabilitatea cu toate Bisericile Ortodoxe surori. Avem nevoie de multă consfătuire, așa cum, în aceste zile, am simțit binecuvântarea informării reciproce privind viața Bisericilor noastre; avem nevoie, deci, de consfătuire și de reafirmare a comuniunii noastre liturgice sacramentale. În același timp, avem nevoie să cooperăm pentru o misiune comună ortodoxă mai intensă în lumea de astăzi.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca aceste perspective necesare din punct de vedere pastoral și misionar să devină o realitate și să simțim bucuria de a fi iubiți de Dumnezeu, de a fi slujitori ai lui Hristos pentru dobândirea vieții veșnice, spre slava lui Dumnezeu și spre a noastră mântuire. Amin.

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române