Congres internaţional cu tema educaţiei religioase a tinerilor

Derulat în perioada 4-7 septembrie 2016, la București, în Sala „Conventus“ din Palatul Patriarhiei, Congresul Internațional de Teologie, cu tema: „Educația religioasă a tinerilor în contextul secularizării actuale“, a abordat o tematică generoasă din perspectiva modului în care se realizează educația religioasă în cadrul Familiei, Școlii și Bisericii. La lucrările congresului au participat numeroși invitați din străinătate din cadrul diferitelor Biserici Ortodoxe surori.

La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în acest an, congresul a fost programat imediat după Întâlnirea Tinerilor Creștini Ortodocși din toată lumea din Capitală (1-4 septembrie), ca o continuare firească a acesteia. Astfel, toți participanții la congres au putut prelua imediat, la modul cel mai concret, mesajul tinerilor, au putut să-i întâlnească și să trăiască emoțiile pe care ei le-au transmis pe parcursul celor patru zile.

După sesiunea festivă a congresului, la care au fost prezente, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, oficialități ale statului român, în cadrul celorlalte șapte sesiuni, desfășurate pe parcursul a patru zile, au fost susținute referate pe teme de actualitate privind educația religioasă în contextul societății secularizate de astăzi, urmate de dezbateri. Punctul de plecare a lucrărilor au fost referatele despre modul în care se realizează astăzi educația religioasă în familia creștină, s-a continuat cu statutul educației religioase în școlile publice și în Bisericile Ortodoxe surori, iar în cadrul ultimei sesiuni au fost discutate aspecte ale formării tinerilor pentru viață.

Concluziile desprinse arată că educația religioasă nu trebuie să se desfășoare unilateral, doar la ora de Religie, ci într-o permanentă corelare cu Biserica și cu Familia. De toți cei trei factori depinde formarea religioasă a tinerilor, care trebuie privită ca o activitate multi­factorială. Astfel, vectorii educației – Biserica, Școala și Familia – trebuie să intre unii cu alții în simfonie și armonie, nu în concurență. Fiecare factor poate reflecta la felul în care poate conjuga acțiunea cu ceilalți doi factori. Activitatea de formare este multidi­mensională și anga­jează competențe la diferite niveluri, începând de la nivelul de gândire, de prefigurare ideatică, care se realizează la nivel universitar, în cadrul instituțiilor bisericești și în cele decidente, și finalizând cu profesorul, cel mai important factor, cel care realizează efectiv această formare religioasă.

Din referatele susţinute de reprezentanții Bisericilor Ortodoxe surori a reieșit faptul că în toate țările, inclusiv în România, s-a putut evidenția riscul unei agende ideologice și al faptului că neomarxismul cultural și corectitudinea politică de astăzi, sub diferite aspecte, afectează grav educația în general, și în mod particular educația religioasă. Au fost evidențiate anumite tendințe cu exemple concrete în cadrul dezbate­rilor, în care au fost prezentate realități comune. A fost evidențiat un risc major în domeniul educației – cel al ideologiei de gen, care își face tot mai mult loc în spațiul public al societății secularizate. Familia și educația sunt realități fundamentale luate astăzi cu asalt. Cu toții trebuie să fim conștienți de faptul că societatea secularizată încearcă să ne cuprindă tot mai mult în mrejele sale și să renunțăm la valorile creștine. Tocmai de aceea este necesar mai mult ca oricând să existe un demers unitar la nivelul Bisericilor Ortodoxe, pentru a menține vie flacăra Ortodoxiei și a valo­rilor pe care aceasta le promovează. Acesta este și motivul pentru care s-a ajuns la concluzia necesității întemeierii unui grup de lucru interortodox în domeniul familiei și educației, în care să fie asumate punctele comune ale acestui demers pentru a da o mărturie comună în ce privește modul în care se realizează educația religioasă la toate nivelurile.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply