Catedrala Națională, sfințită în Anul Centenar

Ziua de 25 noiembrie 2018 este înscrisă în cartea de aur a istoriei Bisericii și neamului românesc datorită consacrării noii Catedrale Patriarhale, singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite. Slujba de sfințire a Catedralei Naționale, cu hra­mu­rile „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Apostol Andrei”, a fost săvârșită de Patriar­hul Ecumenic al Constantino­polului împreună cu Patriarhul României și Mitropolitul de Patra, înconjurați de un sobor de arhierei români și străini.

Zeci de mii de pelerini din România și din diasporă au răspuns chemării Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de a participa la sfințirea Catedralei Naționale. Esplanada sfântului locaș și străzile dimprejur au fost neîncăpătoare, în pofida asprimii unei zile din prag de iarnă. În interiorul catedralei, 3.000 de invitați din toate eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, reprezen­tanți ai autorităților de stat centrale și locale, reprezentanți ai mediului academic și ai lumii culturale, pelerini clerici și credincioși au înălțat mulțumire lui Dumnezeu pentru acest moment de sărbătoare împreună cu soborul slujitor.

Oaspete de seamă al Bisericii noastre pentru acest eveniment istoric, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, a săvârșit slujba de sfințire a Catedralei Naționale împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și cu Înaltprea­sfințitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra, în prezența rugătoare a zeci de ierarhi, preoți și diaconi. După rânduiala ortodoxă, slujba a început în exteriorul locașului de cult, unde cei trei ierarhi slujitori au citit paremiile rânduite la sfințirea noii biserici și pericopele evanghelice de la Sfinții Matei, Luca și Ioan. În continuare, au fost binecuvântate ușile monumentale ale catedralei prin ungere cu Sfântul și Marele Mir și prin stropire cu apă sfințită. Cu soborul de arhierei îngenunchind, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a invocat numele Mântuitorului Iisus Hristos în rugăciune pentru sfințirea bisericii ridicate spre lauda slavei Sale și a noastră mântuire.

Târnosirea Sfintei Mese 
a noii Catedrale Patriarhale

După dialogul liturgic din fața ușilor principale dinspre apus, ce poartă chipul Mântuitorului Hristos și al Născătoarei de Dumnezeu, soborul slujitorilor a intrat în catedrală pentru săvârșirea târnosirii Sfintei Mese. La momentul cuvenit, cutia cu cinstitele moaște de mucenici și hrisovul de sfințire au fost așezate în piciorul Sfintei Mese, care apoi a fost pecetluit cu ceară topită. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rânduit pentru așezarea în Sfânta Masă a Catedralei Națio­nale fragmente din cinstitele moaș­te ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brân­coveanu (sec. 17-18) și ale Sfin­ților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel (sec. 4), ca simbol al con­tinuității credinței și jertfelniciei poporului român de-a lungul a două milenii de creștinism.

După spălarea Sfintei Mese, au urmat ungerea cu Sfântul și Marele Mir și așezarea icoanelor Sfinților Evangheliști Matei, Marcu, Luca și Ioan în cele patru colțuri. Măsărița din in – primul acoperământ al Sfintei Mese – a fost întinsă peste prestol și pecetluită cu sigiliul arhieresc de către Patriarhul României. În continuare, au fost așezate acoperămintele Sfintei Mese și odoarele conform rânduielii bisericești: Sfântul Antimis, Sfânta Evanghelie, chivotul ce reproduce edificiul în miniatură, Sfânta Cruce și candele. La proscomidiar au fost așezate apoi toate obiectele de cult necesare săvâr­șirii Sfintei Liturghii: potir, disc, stea, acoperăminte, copie, burete, lumânare, prescuri.

După așezarea în bună rânduială a tuturor obiectelor, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a cădit întregul Altar și iconostasul. În urma aprinderii candelei principale de pe Sfânta Masă, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a citit, îngenuncheat, rugăciunea principală de sfințire a Catedralei Naționale cu hramurile „Înălța­rea Domnului” și „Sfântul Apostol Andrei”.

Sfințirea catapetesmei cu icoane în mozaic

Cu lumânarea aprinsă de la candelă, Patriarhul României a rostit de pe solee, către popor, cuvintele: „Lumina lui Hristos luminează tuturor!”, după care au fost aprinse în Sfântul Altar lumânările și celelalte candele de pe Sfânta Masă. Au fost sfințite apoi vitraliile cu chipurile Sfinți­lor Ierarhi prin stropire cu apă sfințită și prin ungere cu Sfântul și Marele Mir de către Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului împreună cu Patriarhul României. Pe solee, cei trei ierarhi au sfințit impresionanta catapeteasmă a Catedralei Naționale, lucrată integral în mozaic.

După otpustul slujbei de sfin­țire, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieș­teanul, Episcop-vicar patriarhal și secretarul Sfântului Sinod al Bisericii ­Ortodoxe Româ­ne, a citit solemn Actul de sfințire a Catedralei Mântuirii ­Neamului sau Catedralei Națio­nale. În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat poporului documentul și a adresat mulțu­miri tuturor celor care au ajutat și vor mai ajuta la edificarea acestui monument și și-a exprimat speranța ca în termen de trei ani să fie finalizată și sfințită pictura în mozaic.

 

Prima Sfântă Liturghie 
la Altarul Catedralei Naționale

Catedrala Națională a devenit, prin înveșmântarea în harul Preasfintei Treimi, casă a lui Dumnezeu. Astfel, pe Sfânta Masă din Altar a fost săvârșită prima Sfântă și Dumnezeiască Liturghie. Alături de cei doi patriarhi, din soborul de ierarhi au făcut parte Înalt­preasfințitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra, IPS Părinte Emanuel, Mitropolitul grec ortodox al Franței, și IPS Părinte Elpidofor, Mitropolit de Prousa (Patriarhia Ecumenică); PS Părinte Qais, Episcop de Erzurum (Patriarhia Antiohiei și a Întregului Orient); PS Părinte Luchian, al Episcopiei Ortodoxe Sârbe din Ungaria și administratorul Episcopiei Ortodoxe Sârbe din Timișoara, precum și ierarhi români. Alături de ierarhi s-au rugat la slujbă arhimandriți, stareți ai mai multor mănăstiri din întreaga țară; preoți profesori de teologie; diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale și Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.

Catedrala Națională, a spus Sanctitatea Sa Bartolomeu, în cuvântul de învățătură după rostirea Sfintei Evanghelii, reprezintă nu numai visul de peste un veac al tuturor întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe Române, ci „înalta aspirație pe care a nutrit-o îndeobște întregul popor român binecredincios și arzătoarea năzuință a regilor de odinioară Carol I și Ferdinand” și mai ales împlinirea în faptă a cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos, menționate în Evanghelia duminicii, și anume „Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu” (Luca 18, 27).

În pofida potrivniciilor vrăj­mașului, care „îi povățuiește și îi călăuzește pe cei care lucrează împotriva noastră”, a mai spus Sanctitatea Sa, „frățiile voastre ați avut nădejde tare că preaputernica dreaptă a Celui Preaînalt avea să vină, negreșit, în ajutorul strădaniilor sfinte la care nu ați renunțat. Astfel, ceea ce cândva părea omenește cu neputință, din pricina obstacolelor ridicate de cel viclean, în cele din urmă s-a dovedit a fi cu putință și s-a realizat. În felul acesta, astăzi putem să aducem slujirea noastră cuvântătoare și să înălțăm lui Dumnezeu rugăciuni de mulțumire și recunoștință, atât din partea poporului român, cât și a noastră, a tuturor, sub cupolele mărețe ale acestei preafrumoase și monumentale realizări a arhitecturii bisericești. Se spune că acel împărat și teolog de odinioară, Justinian cel Mare, atunci când, după încheierea lucrărilor de construcție, a intrat în Catedrala «Sfânta Sofia», catedrala fără pereche, ridicată de el în Constantinopol, ar fi exclamat: «Te-am învins, Solo­moane!». Tot așa, Preafericite Frate Patriarh Daniel, puteți să spuneți astăzi: «Am învins toate greu­tățile venite de la cel rău și, iată, Doamne Iisuse Hristoase, Izbăvitorul neamului românesc, Ţie îți aducem acest locaș de închinare, vrednic de Tine și preastră­lucit!», a arătat Patriarhul Ecumenic.

De asemenea, Sanctitatea Sa a explicat că un astfel de obiectiv are menirea de a aduce împreună, de a uni, pe fiii unui popor. „Astăzi, vă vedem cu ochii cugetului, cler și popor, ierarhia și statul român, cetățeni în funcții de conducere și cetățeni de rând, vă vedem pe toți, cu mic, cu mare, copii și vârstnici, oameni de seamă și oameni mai puțini cunoscuți în lume, meșteșugari și oameni de știință, muncitori și artiști, români din București, din cele mai îndepărtate colțuri ale țării și din diaspora românească din toată lumea; vă vedem cum veniți să vă aduceți contribuția cu mulțumire, nu cu mâna tremurândă, ci cu bucurie și pătrunși la inimă, fiecare după posibilități și cu voie bună, așa încât obstacolele să fie date la o parte, ca să se asigure sumele de bani necesare – deloc neglijabile – cu care să se procure materialele de construcție și de finisare, sfintele vase liturgice, icoanele, mobilierul și ornamentele. Pe toți vă vedem în cuget cum dați o mână de ajutor ca să se împlinească, cu lucrarea lui Dumnezeu, făgăduința-legământ făcută de nea­mul românesc și să se încheie, să se înzestreze și să se împodobească cât mai frumos catedrala de frunte a patriei dumneavoastră, astfel încât aceasta să fie pe măsura valorilor spirituale mărețe ale Ortodoxiei și ale tradiției istorice naționale a românilor”, a exprimat Patriarhul Ecumenic.

Dimpreună cu această nouă biserică, fiecare credincios este chemat zi de zi, ajutat fiind de sunetul clopotelor, la zidirea unei biserici vii, duhovnicești, prin lepădarea „idolilor falsului iluminism, ai secularizării, ai idealismului, ai materialismului și ai ateismului pasiv individual sau militant de stat” și prin „zidirea cu credință tare, pocăință, nevoințe duhov­nicești, virtuți, fapte bune și bine plăcute lui Dumnezeu”, a explicat Sanctitatea Sa.

 

„Dealul păcii și al sfințeniei”

La finalul Sfintei Liturghii, Patriarhul Ecumenic a înălțat rugăciune către Dumnezeu ca Părintele Patriarh Daniel, dimpreună cu cinstita ierarhie, sfințitul cler, demnitarii și toți fiii binecredincioși ai Bisericii Române, să aibă parte de zile îndelungate, sănătate sufletească și trupească; să se bucure de lumina acestui far-catedrală și să se închine totdeauna în el cu vrednicie, în duh și în adevăr.

„Astăzi, prin sfințirea catedralei cu hramul «Înălțarea Domnului» și «Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat», Dealul Arsenalului, adică locul în care se reparau și se depozitau arme, s-a transformat în «Dealul păcii și al sfințeniei», în Dealul harului și al binecuvântării nu numai pentru București, ci și pentru întreaga Românie. Marele far duhovnicesc a aprins pe culmea lui noua catedrală și biserică patriarhală; va străluci până în depărtări lumina lui Hristos și va transmite mesajul speranței și al mântuirii celor de aproape și celor de departe”, a spus Patriarhul Bartolomeu.

La finalul cuvântului, Patriarhul Ecumenic a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru invitația de a fi părtaș la această mare bucurie a binecredincioșilor ortodocși români și a mărturisit că toți membrii Bisericii și întregul popor român au un loc special în inima Sanctității Sale.

 

Daruri și cuvinte de mulțumire 
și felicitare

 

Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, i-a oferit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel o icoană cu Înălțarea Domnului, realizată în Muntele Athos. La rândul său, Patriarhul României i-a oferit Patriarhului Ecumenic, în semn de prețuire și recu­noștință, o icoană bizantină în mozaic, cu chipul Sfântului Apostol Andrei. „Sfântul Apostol Andrei este ocrotitorul spiritual al Patriarhiei Ecumenice, al Patriarhiei Române și al Mitropoliei de Patra. Suntem bucuroși că astăzi am concelebrat Sfânta Liturghie ca semn al comuniunii noastre frățești, dar și al unității Bisericilor”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În continuare, Preafericirea Sa i-a oferit Înalt­preas­fințitului Părinte Mitropolit Hrisostom un set de sfinte vase, realizat în Atelierele Patriarhiei Române.

La rândul său, Mitropolitul Hrisostom de Patra i-a oferit Întâistătătorului Bisericii noastre o icoană cu răstignirea Sfântului Apostol Andrei în Patra, felicitându-l totodată pe Patriarhul României pentru lucrarea sa ce unește în evlavie întregul popor român. „Această prăznuire cu adevărat luminoasă ne aduce multă bucurie duhovnicească. Cel dintâi la această sărbătoare este Domnul nostru Iisus Hristos. Cel care ne-a chemat la cină este Sfântul Apostol Andrei, iar cel care dă această masă duhovnicească sunteți Preafericirea Voastră, Preafericite Părinte Patriarh Daniel. În aceste zile auzim glasul Sfântului Apostol Andrei: «L-am găsit pe Mesia». Acesta este un motiv de bucurie duhovnicească pentru întreaga omenire. Astăzi, în chip minunat, Sfântul Apostol Andrei se află în mijlocul nostru, întrucât fiii săi duhovnicești de pe aceste meleaguri, unde a venit și a propovăduit cuvântul Evangheliei, slăvesc pe Dumnezeu și rămân uniți în duhul iubirii, în numele Domnului nostru Iisus Hristos. Astăzi se face bucurie în cer și pe pământ, întrucât s-a sfințit această măreață catedrală, ridicată din dorința arzătoare a Preafericirii Voastre și din evlavia poporului român, ca mulțumire adusă Sfântului Apostol Andrei pentru binefacerile revărsate asupra nea­mului românesc și ca o ofrandă a fiilor evlavioși către Tatăl”, a reliefat IPS Părinte Mitropolit Hrisostom. Mitropolitul de Patra a mai subliniat că este o adevărată minune faptul că într-un timp atât de scurt a fost înălțată Catedrala Mântuirii Neamului, un deziderat al întregului popor român. De asemenea, ierarhul a amintit și de legăturile istorice care există între Grecia și România, mulțumindu-i Patriarhului României pentru invitația la evenimentul istoric al sfințirii Catedralei Naționale.

 

 

„Sfântul Andrei ne ajută să gândim și să lucrăm duhovnicește”

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit la final de bucuria făcută poporu­lui român de către Mitropolitul Hrisostom de Patra, prin aducerea spre închinare a mâinii drepte a Sfântului Apostol Andrei. „Ne-ați făcut o mare bucurie aducându-ne cinstita mână a Sfântului Andrei. Mai întâi ne-ați adus cinstitul cap, în 2011, după ce în 1996 la Iași, vrednicul de pomenire Mitropolit de Patra, Nicodimos, ne-a adus pentru prima dată în România sfântul odor. Capul Sfântului Apostol Andrei ne-a ajutat să gândim frumos la această catedrală, iar mâna Sfântului Apostol Andrei ne-a arătat mâna care a făcut catedrala, pentru că Sfântul Andrei a construit catedrala, folosindu-se de priceperea constructorilor și a pictorilor. Deci, Sfântul Andrei ne ajută să gândim duhovnicește și să lucrăm duhovnicește, să fim misionari în timpul nostru, după modelul său din primul secol”, a evidențiat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

De asemenea, Patriarhul României le-a mulțumit tuturor celor care au participat la slujba de sfințire a Catedralei Naționale și la Sfânta Liturghie, înaltelor autorități de stat, centrale și locale, ierarhilor străini și ierarhilor membri ai Sfântului Sinod al Bise­ricii Ortodoxe Române, tuturor invi­taților din cadrul diferitelor instituții ale statului român, precum și mulțimii preoților și credincioșilor prezenți. Preafericirea Sa i-a felicitat pe credincioșii și credincioasele care poartă numele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina și al Sfântului Mare Mucenic Mercurie, prăznuiți în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie. În perioada 26-29 noiembrie s-a săvârşit zilnic Sfânta Liturghie în catedrală de către soboare de slujitori, angajaţi ai Cancelariei Sfântului Sinod, ai Administraţiei Patriarhale şi ai Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Toți credincioșii, bărbați și femei, s-au putut închina în Altarul sfințit al Catedralei Naționale până în seara de duminică, 2 decembrie.

 

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply