Biserică a eroilor români pe platoul munţilor Bucegi

În An Centenar, când ne rugăm mai mult decât de obicei pentru ostaşii români ce şi-au dat viaţa pe câmpurile de luptă, dar şi la 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului de la Caraiman, pe platoul Bucegilor va fi construită o biserică a eroilor români. Un proiect amplu, menit să dăinuiască peste veacuri şi să devină un simbol naţional, aşa cum şi Crucea Eroilor este un simbol al eroilor români şi chiar un simbol naţional. Având în vedere dificultatea căii de acces spre Crucea Eroilor Neamului, pentru a fi săvârşite slujbe de pomenire, a prins contur această idee de a fi construit un locaş de închinăciune într-un loc accesibil.

Piatra de temelie a fost sfinţită sâmbătă, 15 septembrie, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Înalt­preasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, şi Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjuraţi de un sobor de clerici. Momentul sfinţirii a fost unul deosebit, muntele fiind înfrumuseţat şi de mulţimea mare de steaguri purtate de sutele de tineri participanţi, mulţi îmbrăcaţi în portul nostru naţional.

După ce a fost săvârşit Acatistul Sfintei Cruci, sub ocrotirea căreia se va afla viitorul aşezământ, Patriarhul României a înălţat rugăciuni împreună cu soborul de slujitori şi cu credincioşii pentru ducerea la bun sfârşit a lucrării ce s-a început, pentru binecuvântarea ctitorilor şi a binefăcătorilor şi pentru iertarea păcatelor celor care au plătit cu preţul vieţii lor libertatea noastră de astăzi.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre necesitatea şi semnificaţia construirii acestui nou aşezământ.

Această biserică nu va fi una mare şi va deservi şi ca loc de adăpost în caz de furtună pentru pelerinii şi turiştii care se află pe munte. Ea nu va fi nici biserică de parohie şi nici mănăstire, ci o biserică a eroilor. Însă, se va permite săvârşirea Tainei Căsătoriei în ea.

La final, Patriarhul României a mulţumit celor care s-au implicat pentru îndeplinirea acestui proiect, amintind în primul rând pe părintele arhimandrit David Petrovici, stareţul Mănăstirii „Înălţarea Sfintei Cruci”-Caraiman din Buşteni, dar şi autorităţilor publice locale şi centrale care au sprijinit demersul.

 

Pomenirea ostaşilor martiri 
la Crucea Eroilor

Sfinţirea pietrei de temelie a bisericii de pe platoul Bucegilor a fost precedată de o slujbă de pomenire a ostaşilor români, dar şi de una de binecuvântare a începutului lucrărilor de reabilitare a Crucii Eroilor Neamului de pe vârful Caraiman.

Slujbele au fost săvârşite de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi, chiar la baza impunătorului monument ajuns în Cartea Recordurilor.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul Apărării Naţionale şi s-a bucurat de prezenţa unui mare număr de români care au vrut să aducă un omagiu celor ce s-au jertfit pentru noi. Prezenţi au fost şi numeroşi români din afara actualelor graniţe, respectiv din Republica Moldova, din Ucraina sau Serbia.

La eveniment au participat ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, şeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, Majestatea Sa Margareta, custodele coroanei, Principele Radu, reprezentanţi ai administraţiei publice centrale, dar şi numeroşi turişti şi pelerini. Ceremonialul religios a făcut parte dintr-o serie de manifestări dedicate comemorării Primului Război Mondial, celebrării Marii Uniri şi împlinirii a 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului de pe vârful Caraiman.

Comemorarea eroilor neamului a început cu intonarea Imnului Naţional al României, apoi cu prezentarea unor aspecte de simbolistică a Crucii şi a liniilor de acţiune ale Armatei Române din ­perioada Războiului de Reîntregire a ­neamului.

„La Crucea Eroilor Neamului din Războiul de Reîntregire a nea­mului dintre anii 1916-1918 a avut loc ceremonia de începere a lucrărilor de restaurare, consolidare şi conservare a acestui monument care a împlinit 90 de ani. Biserica a binecuvântat începutul acestor lucrări prevăzute a se încheia peste trei ani. Surprinzătoare a fost în aceste două zile de sărbătoare cinstirea deosebită a Sfintei Cruci, adică a monumentului de pe Caraiman în particular, dar şi a Crucii ca simbol al rezistenţei, eroismului, jertfei, răstignirilor multiple şi învierilor multiple ale poporului român. În tradiţia românilor este cunoscut acest lucru, că semnul Sfintei Cruci însoţeşte orice gest, nu doar momentele importante ale vieţii omului, ci şi evenimentele cotidiene. Lucrul acesta vine în mod sigur dintr-o experienţă a oamenilor care au constatat de-a lungul celor două milenii de creştinism românesc că orice moment binecuvântat de Sfânta Cruce este un moment care ne aduce bucurie, progres şi multă nădejde”, a arătat Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul. Totodată, Preasfinţia Sa a mai spus despre crucea de pe Caraiman că reprezintă „un omagiu adus cu multe jertfe pentru foarte multele jertfe ale soldaţilor români pe câmpurile de bătălie ale Războiului de Reîntregire”.

Crucea Eroilor Neamului a fost construită între anii 1926-1928, pentru a cinsti memoria eroilor ceferiști căzuți la datorie în Primul Război Mondial, în luptele împotriva armatelor Puterilor Centrale.

Crucea a fost înălțată la inițiativa reginei Maria și a regelui Ferdinand al României, cu scopul de a fi văzută de la o distanță cât mai mare.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply