Agenda Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Reşedinta Patriarhală, 3 mai

 

Duminică, 3 mai

În Duminica a 3-a după Paşti (a Mironosiţelor), Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”  din Reşedinţa Patriarhală.

A adresat un mesaj de binecuvântare, intitulat: „Femeile Mironosiţe – modele de credință și curaj în vreme de încercare”, cu prilejul Duminicii Mironosiţelor. Mesajul a fost transmis video, audio, în scris şi on-line.

 

Marţi, 5 mai

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Joi, 7 mai

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

 

Duminică, 10 mai

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de ­învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic ­Gheorghe”  din Reşedinţa Patriarhală.

A adresat un mesaj de felicitare Majestăţii Sale ­Margareta, Custodele Coroanei române, cu ocazia Zilei Naţionale a Regalităţii.

 

Marţi, 12 mai

A adresat un mesaj spiritual în timp de pandemie în care a arătat că „starea de pandemie ne cheamă să reflectăm mai mult şi mai intens la importanţa vieţii şi a sănătăţii omului pe pământ” şi că pandemia „poate fi înţeleasă şi ca un test sau o verificare a stării spirituale a oamenilor, mai ales a intensităţii iubirii lor faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. În starea de pandemie, rugăciunea este izvor spiritual de pace şi speranţă, iar solidaritatea spirituală şi materială cu cei aflați în suferinţă este izvor de curaj şi de bucurie. Starea de pandemie ne cheamă să transformăm suferinţa în speranţă şi izolarea în dorinţă de comuniune mai multă între oameni”. Acest mesaj a fost transmis video, audio, în scris şi on-line.

A adresat un mesaj de binecuvântare, intitulat ­„Bine­cuvântare şi preţuire pentru asistentul medical”, cu prilejul Zilei Internaționale a Asistentului Medical.

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe domnul Ludovic Orban, prim-ministrul României; domnul Ioan Marcel Vela, ministrul afacerilor interne; domnul Nelu ­Tătaru, ministrul sănătăţii, şi pe domnul Raed Arafat, secretar de stat, ­Ministerul de Interne.

În contextul pandemiei provocate de noul coronavirus ­(Covid-19), a consultat (prin email) pe membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind extinderea, în mod excepţional şi temporar, a atribuțiilor Prea­sfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, ­Episcop-vicar al Arhiepiscopiei ­Sucevei și Rădăuților, pentru a soluționa situația de blocaj administrativ existent în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cauzată de spitalizarea prelungită a Înalt­preasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului ­eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Joi, 14 mai

A aprobat Îndrumările bisericeşti pentru starea de alertă. În urma consultării cu Guvernul României, ­Patriarhia Română a transmis îndrumări către unitățile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române din țară, privind ­accesul credincioșilor ortodocși în locașurile de cult, în ­cimitire și participarea acestora la sfintele slujbe în ­perioada 15 mai – 1 iunie 2020.

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

 

Duminică, 17 mai

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de ­învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

A adresat un mesaj de binecuvântare, intitulat Satul ­românesc – o armonie a omului cu natura”, la împlinirea a 84 de ani de activitate a Muzeului Național al Satului ­„Dimitrie Gusti” din Bucureşti.

 

Marţi, 19 mai

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Miercuri, 20 mai

A transmis un mesaj de condoleanțe Arhiepiscopiei îndoliate a Sucevei și Rădăuților, la aflarea veştii că Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a trecut la cele veşnice.

 

Joi, 21 mai

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Vineri, 22 mai

A adresat un mesaj de condoleanţe, avânt titlul „Părinte al Bucovinei şi prieten al Sfinţilor Putneni”, la slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire Arhiepiscop Pimen al Sucevei şi Rădăuților (1929-2020).

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative ­aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

 

Duminică, 24 mai

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”  din Reşedinţa Patriarhală.

 

Marţi, 26 mai

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative ­aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Joi, 28 mai

În ziua praznicului Înălţarea Domnului, zi consacrată şi pomenirii Eroilor români, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Vineri, 29 mai

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative ­aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

 

Duminică, 31 mai

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Marţi, 2 iunie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Joi, 4 iunie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

 

Sâmbătă, 6 iunie

A efectuat o vizită la cimitirul Mănăstirii Cernica din judeţul Ilfov, unde a rostit rugăciuni pentru odihna sufletelor şi a aprins lumânări la mormintele: Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, Părintelui Profesor Ion Bria, Profesorului Alexie Ciobotea (tatăl Preafericitului Părinte Patriarh Daniel) şi la mormântul Doamnei Lidia Stăniloae.

 

Duminică, 7 iunie

În Duminica Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), ­Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură la ­Mănăstirea Cernica din judeţul Ilfov.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Mănăstirea Cernica, 7 iunie

 

Luni, 8 iunie

În ziua praznicului Sfintei Treimi, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a participat la Sfânta Liturghie în ­Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Marţi, 9 iunie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Joi, 11 iunie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

 

Duminică, 14 iunie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de ­învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Marţi, 16 iunie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

A adresat tinerilor, în perioada susţinerii examenelor şcolare, un mesaj de binecuvântare, intitulat: „Bine­cuvântare şi încurajare pentru examene”.

 

Joi, 18 iunie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

 

Duminică, 21 iunie

În Duminica a 2-a după Rusalii, când Biserica Ortodoxă Română pomeneşte pe toţii Sfinţii Români, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Salonul Sfinţilor Români din Reşedinţa Patriarhală, cu ocazia hramului.

 

Marţi, 23 iunie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Miercuri, 24 iunie

În ziua sărbătorii Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie la Altarul de vară din incinta Reşedinţei ­Patriarhale, cu ocazia serbării hramului.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la finalul slujbei Sfintei Liturghii, Altarul de vară al Reşedinţei Patriarhale, 24 iunie

 

Joi, 25 iunie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

 

Sâmbătă, 27 iunie

A adresat un mesaj de condoleanţe, cu titlul „Profesorul Constantin Pavel, marele inginer constructor al ­Catedralei Naţionale”, la slujba de înmormântare a ­distinsului profesor Constantin Pavel, care a purtat cu cinste responsabilitatea proiectului structurii de rezistență a Catedralei Mântuirii Neamului, numită, în prezent, ­Catedrala Națională a României.

 

Duminică, 28 iunie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Luni, 29 iunie

În ziua pomenirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală şi a rostit cuvânt de învăţătură.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la finalul slujbei Sfintei Liturghii, Catedrala Patriarhală, 29 iunie

 

Marţi, 30 iunie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Joi, 2 iulie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional
Bisericesc.

A primit în audienţă pe domnul Ciprian Apintilesei, doctor în teologie la Strasbourg, la încheierea studiilor postdoctorale urmate la Universitatea din Fribourg, Elveţia.

A adresat un mesaj de condoleanţe, având titlul: „Preot harnic și generos al Bisericii”, la slujba de înmormântare a părintelui pensionar Daniel Iarca (1952-2020), fost preot paroh la Parohia Tufeni II, Protoieria Câmpina, Prahova.

 

Sâmbătă, 4 iulie

A primit în audienţă pe domnul Alin-George Stoica, bursier al Patriarhiei Române la Institutul Teologic Ortodox de Studii Postuniversitare „Sfinţii Chiril şi Metodiu” din Moscova.

 

Duminică, 5 iulie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Marţi, 7 iulie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Joi, 9 iulie

A primit la Reşedinţa Patriarhală vizita domnului Ludovic Orban, prim-ministrul Guvernului României.

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

 

Duminică, 12 iulie

A rostit cuvânt de învăţătură la finalul Sfintei Liturghii săvârşite de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, înconjurat de un sobor restrâns de preoţi şi diaconi, la ­Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, cu ocazia ­hramului de vară – Icoana Maicii Domnului Prodromiţa.

În încheiere, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit Diploma omagială a anului 2020 – „Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor” şi „Anul comemorativ al ­filantropilor ortodocşi români” pcuv. arhim. Ciprian ­Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naţionale, domnului Dănuţ Viorel Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, precum şi tuturor voluntarilor care au desfăşurat acţiuni de ajutorare în perioada stării de urgenţă, în contextul pandemiei de COVID-19.

De asemenea, Preafericirea Sa a oferit pentru Paraclisul Catedralei Naţionale mai multe cărţi apărute la Editurile Patriarhiei Române şi tămâie naturală din Oman.

A adresat un mesaj, intitulat „300 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Constantin Brâncoveanu”, cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la aducerea moaştelor Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu la ­Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Bucureşti.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, 12 iulie

 

Marţi, 14 iulie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Joi, 16 iulie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi participanţii la şedinţa administrativă a preacucernicilor protopopi din Arhiepiscopia Bucureştilor, Mănăstirea Cernica, 16 iulie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

A participat la partea finală a unei şedinţe administrative a părinţilor protopopi din Arhiepiscopia Bucureştilor, desfăşurată la Centrul social-cultural Sfântul Calinic de la Cernica” din incinta Mănăstirii Cernica, judeţul Ilfov. Şedinţa a fost organizată de Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

A efectuat o vizită de lucru la muzeul Mănăstirii Cernica aflat într-un amplu proces de restaurare, reorganizare şi ­dotare. Lucrările au fost realizate de personalul Sectorului patrimoniu şi pictură bisericească al Arhiepiscopiei ­Bucureştilor.

 

 

Sâmbătă, 18 iulie

A adresat un mesaj de binecuvântare, intitulat: ASCOR la vârsta maturităţii şi a responsabilităţii”, cu prilejul Consfătuirii Naționale a Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR), desfăşurată la ­Bucureşti, în perioada 17-19 iulie 2020, şi împlinirea a 30 de ani de existență și activitate.

 

Duminică, 19 iulie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură la Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală.

După Sfânta Liturghie săvârşită la Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit la Palatul Patriarhiei pe reprezentanţii Asociației Studenților Creştin-Ortodocşi Români ­(ASCOR). Membrii filialelor ASCOR s-au întrunit sâmbătă, 18 iulie 2020, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de existență și activitate ai asociației studențești creștine și Consfătuirii Naţionale a ASCOR 2020.

În cuvântul de binecuvântare adresat cu acest prilej, Patriarhul României i-a felicitat pe reprezentanții ASCOR la împlinirea a 30 de ani de existență, a apreciat activitatea misionară deosebită pe care membrii asociației o desfăşoară, prin „mărturisirea credinţei în spaţiul public prin cuvânt şi faptă, prin rugăciune şi acţiune”, evidenţiind, în acelaşi timp, importanţa rugăciunii în lucrarea misionară a tinerilor.

La final, Patriarhul României le-a oferit reprezentanţilor ASCOR câte un „Noul Testament cu Psalmii”, „Paraclisele şi Acatistele săptămânii” şi volumul „Făclii de Înviere – ­înţelesuri ale Sfintelor Paşti”, Ed. Basilica, Bucureşti, 2020, al cărui autor este Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

 

Luni, 20 iulie

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit slujba de sfinţire a două racle noi, pentru aşezarea în ele a moaştelor Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec şi ale Sfântului Gheorghe Pelerinul. Slujba a avut loc în Salonul „Sfinţilor Români” din Reşedinţa Patriarhală. Cele două racle au fost realizate la Atelierele Patriarhiei Române pentru Mănăstirea Văratec din judeţul Neamţ.

În cuvântul de învăţătură rostit cu această ocazie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre vieţile celor doi sfinţi români.

A prezidat şedinţa de lucru a Sinodului mitropolitan al ­Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, în Sala Sfântului Sinod din Reşedinţa Patriarhală.

 

Marţi, 21 iulie

A participat la slujba de Te Deum pentru deschiderea lucrărilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei.

A prezidat şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei.

În cadrul acestei şedinţe de lucru, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a fost ales Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuților.

A săvârşit slujba de binecuvântare a Corpului Belvedere de la Centrul cultural-misionar Familia, din oraşul Pantelimon, de lângă Bucureşti. Evenimentul a avut loc după ce la această clădire au fost efectuate ample lucrări de consolidare, ­renovare, extindere şi dotare.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Patriarhul României a ­explicat necesitatea renovării clădirilor din incinta centrului, pentru multiple activităţi misionare, una dintre acestea fiind şi cazarea pelerinilor cu prilejul hramurilor din Capitală. De asemenea, a subliniat că în viitor, după ce vor fi gata toate lucrările de renovare, centrul va putea găzdui şi unele şedinţe sinodale.

La final, Preafericirea Sa i-a felicitat pe toţi cei care au ­contribuit la restaurarea acestui spaţiu şi i-a oferind părintelui consilier patriarhal Ştefan Ababei o icoană cu chipul ­Mântuitorului Iisus Hristos, pentru Centrul Familia.

A adresat un mesaj de condoleanţe la slujba de înmormântare a părintelui ieromonah Iacob Savin, venerabil şi îmbunătăţit călugăr al Mănăstirii Sihăstria din judeţul Neamţ, ultimul duhovnic al părintelui arhimandrit Cleopa Ilie.

 

Miercuri, 22 iulie

În ziua de 22 iulie 2020, Preafericitul Părinte Daniel, ­Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sărbătorit împlinirea a 69 de ani.

Cu această ocazie, Preafericirea Sa a participat, în Catedrala Patriarhală, la slujba de Te Deum, prin care s-a adus mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, poporului român şi Preafericirii Sale. Slujba a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului şi Sălajului.

La slujba de mulțumire din Catedrala Patriarhală au fost prezenți ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe ­Române, consilieri din cadrul Administrației Patriarhale și Administrației eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor, ­precum și reprezentanți ai autorităților de stat şi locale.

La finalul slujbei de Te Deum, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt aniversar în care a ­evidenţiat că, în vremuri dificile, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel este purtătorul de steag al păstrării tradiției ortodoxe şi valorilor naționale, amintind faptul că „unul dintre ­bastioanele pe care le ridică în calea valului vremelniciei ce ne poate îneca este Catedrala Mântuirii Neamului”.

În cuvântul de mulţumire, Preafericitul Părinte Patriarh ­Daniel a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei pentru cuvintele adresate şi a insistat asupra faptului că „în primul rând, trebuie să arătăm recunoştinţă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Sale prin toţi slujitorii Bisericii”, iar această lucrare s-a remarcat „mai ales în vreme de pandemie, când în mod exemplar voluntarii din parohii conduşi de preoţi au ajutat spitalele, familiile sărace, în special pe bătrânii singuri și neajutoraţi”. ­De ­asemenea, Patriarhul României a evidenţiat importanţa ­recunoştinţei faţă de părinţi, mai ales în contextul Anului omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor, faţă de „preoţii din parohii, duhovnicii din mănăstiri, faţă de profesorii din şcolile pe care le-am absolvit”.

După slujba din Catedrala Patriarhală şi cele două cuvântări, a Întâistătătorului Bisericii noastre şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei, a urmat un moment festiv în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei, în cadrul căruia au fost citite mesajele de felicitare din partea reprezentanţilor instituţiilor statului.

 

Vineri, 24 iulie

A primit în audienţă la Reşedinţa Patriarhală pe prea­cucernicul pr. conf. univ. dr. Sorin Şelaru, consilier patriarhal, reprezentatul Patriarhiei Române pe lângă instituţiile ­europene, Bruxelles, Belgia.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la finalul slujbei
de Te Deum din Catedrala Patriarhală, 22 iulie

 

Duminică, 26 iulie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”  din Reședința Patriarhală.

A adresat un mesaj de binecuvântare, cu ocazia întronizării Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul ca Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor.

 

Luni, 27 iulie

A primit în audienţă pe preacucernicul pr. Iulian Necula, din Iaşi.

 

Marţi, 28 iulie

A primit la Reşedinţa Patriarhală vizita domnului Ion Ştefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, şi a doamnei Manuela Pătrăşcoiu, directorul general al ­Companiei Naţionale de Investiţii (CNI).

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

A adresat un mesaj de condoleanţe, cu titlul: „Păstor­ ­vrednic şi devotat al Bisericii lui Hristos”, la slujba de înmormântare a părintelui Victor Mănguță (1933-2020), preot pensionar, îmbisericit la Parohia Pleaşa, Protoieria Ploiești Nord.

 

Miercuri, 29 iulie

A primit la Reşedinţa Patriarhală vizita domnului Ioan Marcel Boloş, ministrul fondurilor europene.

 

Joi, 30 iulie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

 

 

 

 

 

 

A consemnat:

Arhimandrit Andrei Anghel

Consilier patriarhal, Cabinetul Patriarhal

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply