Activităţi pastoral-misionare pentru românii ortodocşi din Ungaria

Sinaxă a monahiilor și monahilor români din Ungaria

Începutul lunii august a fost prilej de întâlnire, comuniune frățească și bucurie duhovnicească pentru monahii români, maici și călugări din Budapesta și Giula, Ungaria. Aceștia s-au întâlnit, împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, la Așeză­mântul monahal românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” din Budapesta, unde au putut discuta despre diverse teme de actualitate și de folos duhovnicesc, dar au luat parte și la Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită în data de 1 august 2020. Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu ierarhul au mai făcut parte părintele protosinghel David Pop, conducătorul Așezământului monahal românesc din Budapesta, și părintele protosinghel Visarion Tuderici, secretar eparhial. Răspunsurile liturgice au fost date de un cor format din maici. Tot cu acest prilej, ierarhul a putut constata și lucrările de restaurare care se efectuează de către muncitori români din Budapesta la holul de la intrarea clădirii în care funcționează așezământul monahal, cât și parohia românească din capitala Ungariei.

Viața monahală este foarte importantă, atât la Budapesta, cât și la Giula, unde este și sediul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, deoarece monahismul contribuie în mod decisiv la întărirea în credință și la menținerea iden­tității naționale, românești și ortodoxe, a tuturor credincioșilor care participă la sfintele slujbe în aceste locașuri de cult din Ungaria, ne-a transmis Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

 

 

Binecuvântare de casă parohială la Bătania

În Duminica a IX-a după Rusalii, 9 august, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria și Locțiitor de Episcop al Daciei Felix, s-a aflat în mijlocul credin­cioșilor din Parohia Bătania, Ungaria, unde a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Cu acest prilej, ierarhul a oferit și în această parohie telefoane inteligente pentru doi elevi din clasa a IV-a și a VIII-a, în cadrul campaniei Patriarhiei Române de susținere a învățământului on-line în timpul pandemiei.

În aceeași zi, Preasfinția Sa a binecuvântat noua casă parohială din Bătania, achiziționată în anul 2019 pentru parohie cu sprijinul financiar din partea statului ungar prin Secretariatul de Stat pentru Culte de la Budapesta.

 

„Zilele Ortodoxe” la Micherechi

La inițiativa unui grup de cadre didactice de la școala generală românească din Micherechi, Ungaria, în perioada 22-23 august 2020 au avut loc „Zilele Ortodoxe” în acest sat. Evenimentul s-a desfășurat la biserică, în curtea școlii și la Centrul misionar-pastoral al parohiei. A fost o manifestare cu caracter misionar, care a dorit să atragă oamenii și copiii la biserică, oferin­du-le câteva cunoștințe de bază despre învățătura de credință și Biserica Ortodoxă și care a fost structurată pe două zile. În prima zi au avut loc activități instructiv-educative, dar și recreative, pentru copii mici și mari, de dimi­neață și după-amiază, dar și pentru credincioși și oameni din sat, cărora le-a fost rezervată cea de-a doua parte a zilei și seara. Iar a doua zi, credincioșii au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, și la agapă comună. Copiii au rostit împreună „Crezul” și „Tatăl nostru”, iar la vremea împărtășirii, un grup de credincioși și cadre didactice, care au dorit să fie organizate și aceste zile ale Ortodoxiei, au cântat pricesne ortodoxe, ne-a transmis Biroul de presă al Episcopiei ­Ortodoxe Române din Ungaria.

 

Biserica românească din Giula Mică şi-a sărbătorit hramul

Biserica românească din Giula Mică, singurul locaș de cult din Episcopia Ortodoxă Română a Ungariei ocrotit de Sfânta Cuvioasă Parascheva, și-a sărbătorit miercuri, 14 octombrie 2020, hramul. Cu acest prilej, în mijlocul credincioșilor s-a aflat Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, care a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Biserica românească din Giula Mică, cartier al orașului Giula din Ungaria, o are ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă ­Parascheva de la Iași începând din anul 1834. La 11 noiembrie 2006, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la vremea aceea Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a dăruit pentru biserica românească din Giula Mică un rând de veșminte de la Sfânta Cuvioasă Parascheva, care împodobesc acest locaș de cult și revarsă binecuvântare asupra credincioșilor și a celor care vin să se închine la ele, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

La sărbătoarea comunității, Prea­sfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor și a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte arhim. Calinic Covaci, consilier administrativ-bisericesc; protos. Visarion Tuderici, secretar eparhial, părintele paroh Petru Pușcaș și arhid. Emanuel Văduva, informează ­Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. La slujbă au participat numeroși credincioși, precum și oficialități centrale și locale: Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Giula; Gheorghe Cozma, preșe­dintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (ATRU), împreună cu vicepreședintele Berthold Netea; Mariana Negrău – directorul Centrului de Documentare și Informare al ATRU, precum și cadre didactice de la Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula și alți invitați.

În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a vorbit despre viața Sfintei Cuvioase Parascheva, care L-a urmat cu tărie și multă nevoință pe Mântuitorul încă din copilărie și până la mutarea ei la cele veșnice. La final, Preasfințitul Părinte ­Siluan a săvârșit slujba Parastasului pentru ctitorii locașului de rugăciune.

 

 

Un nou imobil la Centrul eparhial din Giula

Sâmbătă, 17 octombrie 2020, ierarhul a binecuvântat un nou imobil la Centrul eparhial din Giula, refăcut, extins și amenajat cu sprijin financiar din partea ­Secretariatului de Stat pentru Culte. La eveniment au fost prezenți membri ai Permanenței Consiliului eparhial și reprezentanți ai autorităților centrale: Mircea Leucea, ministru plenipotențiar și reprezentant al Ambasadei României la Budapesta; Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Giula.

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply