Agenda Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminică, 2 august

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Marţi, 4 august

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Joi, 6 august

Cu prilejul praznicului Schimbarea la Faţă a Domnului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

A primit la Reşedinţa Patriarhală vizita Excelenţei Sale Domnul Klaus Iohannis, Preşedintele României.

 

Vineri, 7 august

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Părintele Boris Bobrinskoy – eminent profesor de teologie şi păstor de suflete”, la trecerea din această viaţă a părintelui Boris Bobrinskoy, „figură proeminentă a teologiei ortodoxe din Franța și de pretutindeni, care a fost profesor şi decan al Institutului de Teologie Ortodoxă Saint Sèrge din Paris”.

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

 

Duminică, 9 august

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”  din Reşedinţa Patriarhală.

 

Marţi, 11 august

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Miercuri, 12 august

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe domnul Costel Alexe, ministrul mediului, apelor şi pădurilor.

 

Joi, 13 august

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative ­aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

 

Sâmbătă, 15 august

În ziua sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Preafericitul ­Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Duminică, 16 august

A săvârşit slujba de târnosire a bisericii Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului”-Titan, cu hramurile Acoperământul Maicii Domnului, Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian şi Sfinţii Martiri Brâncoveni, Protopopiatul Sector 3 Capitală. Împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel au slujit Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârşit Sfânta Liturghie, înaintea slujbei de sfinţire, şi un sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul de învăţătură, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre înţelesurile duhovniceşti ale Evangheliei duminicale, în care este prezentată minunea ­Vindecării lunaticului (Matei 17, 14-23), despre sfinţirea bisericii, precum şi despre jertfa Sfinţilor Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul Ianache, pomeniţi în această zi. Cu această ocazie, Patriarhul României a menţionat:
„­Sărbătoarea Martirilor Brâncoveni are o dimensiune nouă. Recent, Parlamentul României a aprobat ca ziua de 16 august să fie «Ziua Națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor». Comunitatea religioasă cea mai persecutată sunt creştinii, peste tot în lume. De aceea, trebuie să mulţumim lui Dumnezeu pentru darul libertăţii de a crede, de a ne ruga spre slava lui Dumnezeu şi binele poporului”.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la finalul slujbei de târnosire a bisericii Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului”-Titan, duminică, 16 august

 

Pentru efortul deosebit depus la realizarea lucrărilor de zidire şi înfrumuseţare a bisericii, Întâistătătorul Bisericii noastre l-a hirotesit iconom stavrofor pe preotul paroh Mihai Stavără, iar preotul Mina-Emilian Stavără de la Parohia „Sfinţii Români”, Protopopiatul Sector 3 Capitală, şi preotul Marcel Stavără de la Parohia Icoanei, Protopopiatul Sector 2 Capitală, au fost hirotesiţi sachelari. De asemenea, ­persoanele care au contribuit în mod deosebit la realizarea lucrărilor de zidire şi înfrumuseţare a locaşului de cult au primit din partea Patriarhului României ordine, diplome cu medalie sau distincţii de vrednicie.

Cu prilejul Duminicii migranţilor români, serbată anual în prima duminică după praznicul „Adormirii Maicii ­Domnului”, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj de binecuvântare tuturor românilor aflaţi în afara graniţelor României, având titlul: „Responsabilitate, ­speranţă şi solidaritate în vreme de pandemie!”.

 

Marţi, 18 august

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Miercuri, 19 august

A primit, la Reşedinţa Patriarhală, vizita Excelenţei Sale domnul Adrian Zuckerman, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România.

 

Joi, 20 august

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

 

Duminică, 23 august

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”  din Reşedinţa Patriarhală.

 

Marţi, 25 august

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Joi, 27 august

A primit la Reşedinţa Patriarhală vizita domnului Ludovic Orban, prim-ministrul Guvernului României.

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

 

Vineri, 28 august

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei ­Sucevei şi Rădăuților.

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Academicianul Emilian Popescu – un dascăl al credinţei creştine ortodoxe şi al culturii româneşti”, la slujba de înmormântare a domnului acad. prof. dr. Emilian Popescu (1928-2020), „personalitate marcantă a teologiei românești și a Bisericii Ortodoxe Române. Domnul Emilian Popescu s-a remarcat prin cercetarea și evidențierea documentelor care atestă apostolicitatea creștinismului românesc, ca urmare a predicării Evangheliei lui Hristos de către Sfinţii Apostoli Andrei şi Filip în provincia romană Scitya Minor (Dobrogea)”.

 

Sâmbătă, 29 august

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură la Altarul de vară din incinta Reşedinţei Patriarhale, cu ocazia hramului – Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul de vară din incinta Reşedinţei Patriarhale, sâmbătă, 29 august

 

Duminică, 30 august

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”  din Reşedinţa Patriarhală.

 

Marţi, 1 septembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Joi, 3 septembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

 

Duminică, 6 septembrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Luni, 7 septembrie

A adresat un mesaj de binecuvântare, intitulat: „Bine­cuvântare pentru familie şi şcoală la început de an şcolar”, la începutul anului şcolar 2020-2021.

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Un medic renumit și un om credincios”, la slujba de înmormântare a domnului profesor Ovidiu Băjenaru (1957-2020), membru corespondent al Academiei Române, şeful Clinicii de ­Neurologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă ­Bucureşti şi preşedinte de onoare al Societății Române de Neurologie.

 

Marţi, 8 septembrie

În ziua sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Miercuri, 9 septembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Joi, 10 septembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

 

Sâmbătă, 12 septembrie

A adresat un mesaj de binecuvântare, având titlul: „Felicitări şi binecuvântări pentru evenimente solemne la Caransebeş”, cu prilejul împlinirii a 10 ani de la sfinţirea noii catedrale a Episcopiei Caransebeşului, a 50 de ani de viaţă şi a 20 de ani de slujire arhierească a Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului.

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Slujitor harnic al Bisericii lui Hristos”, la slujba de înmormântare a părintelui Marian Constantinescu (1960-2020), preot paroh la Parohia Sfântul Pantelimon, Protoieria Sector 2 Capitală.

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Păstor ­duhovnicesc care i-a învățat pe credincioşi lecţia iubirii creștine”, la slujba de înmormântare a părintelui Vasile ­Ailioaei (1954-2020), preot slujitor la Biserica Podeanu din București, Protopopiatul Sector 1 Capitală.

 

Duminică, 13 septembrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură la Mănăstirea Samurcăşeşti, din judeţul Ilfov.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Mănăstirea Samurcăşeşti, duminică, 13 septembrie

 

Luni, 14 septembrie

În ziua praznicului Înălţării Sfintei Cruci, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură la Paraclisul „Învierea Domnului”, al Catedralei Mântuirii Neamului.

 

 

La final, Preafericirea Sa a oferit pentru Paraclisul Catedralei Naţionale tămâie naturală din Oman („Tămâia Magilor”), precum și mai multe cărți având conținut religios, apărute la Editurile Patriarhiei Române. Toți credincioșii prezenți au primit din partea Preafericirii Sale iconițe cu Înălțarea Sfintei Cruci.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Paraclisul „Învierea Domnului” al Catedralei Mântuirii Neamului luni, 14 septembrie

 

Marţi, 15 septembrie

A săvârşit slujba de binecuvântare a Grădiniţei „Buna Vestire” a Patriarhiei Române, din str. Ep. Chesarie nr. 9, sect. 4, ­Bucureşti, în urma unor ample lucrări de consolidare, reabilitare, modernizare şi dotare a clădirii în care funcţionează noua grădiniţă.

În cuvântul de învăţătură pe care Preafericitul Părinte ­Patriarh Daniel l-a rostit cu această ocazie a evidenţiat necesitatea şi valoarea unei educaţii integrale a copiilor, atât la grădiniţă, cât şi în familie, arătând că, „în pofida aparenţelor, grădiniţa este şcoala cea mai temeinică şi mai serioasă. Studii ştiinţifice în domeniul educaţiei au demonstrat că primii şase sau şapte ani sunt determinanţi pentru formarea caracterului. Deci, grădiniţa şi familia, împreună, formează propriu-zis copilul atunci când fiinţa lui este foarte flexibilă”.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit pentru grădiniță o icoană reprezentând Buna Vestire, iar domnului inginer Leonard Ciofu, consilier patriarhal, i-a oferit Diploma omagială a anului 2020, cu medalie, pentru coordonarea ­lucrărilor de consolidare, reabilitare, extindere și schimbare a funcționalității imobilului rezervat noii ­grădiniţe.

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Joi, 17 septembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

 

Vineri, 18 septembrie

În perioada 18-21 septembrie 2020, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a efectuat o vizită canonică în Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei. Vizita a fost prilejuită de serbarea Centenarului ­restatornicirii Episcopiei Ortodoxe a Oradiei (1920-2020), a 340 de ani de la prima atestare documentară oficială a Episcopiei ­Ortodoxe a Oradiei (1680) şi a 325 de ani de la menţionarea ­Episcopiei Oradiei şi a ierarhului ei de atunci, Efrem, în Diploma Împăratului austriac Leopold I din anul 1695.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la începutul vizitei canonice în Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, vineri, 18 septembrie

 

Aceste aniversări istorice au fost marcate prin târnosirea ­bisericii noi a Mănăstirii Izbuc, judeţul Bihor, în ziua de ­sâmbătă, 19 septembrie 2020, şi târnosirea noii Catedrale Episcopale „Învierea Domnului” din municipiul Oradea, în ziua de duminică, 20 septembrie 2020.

 

Sâmbătă, 19 septembrie

A săvârşit slujba de târnosire a noii biserici de la ­Mănăstirea Izbuc, județul Bihor, împreună cu un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Înaintea slujbei de sfințire a fost săvârşită Sfânta Liturghie, de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul ortodox român al Oradiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Cu ocazia acestui eveniment important din viaţa Mănăstirii Izbuc, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a rostit un cuvânt de binecuvântare intitulat „Un nou «izvor de ­bucurie și binecuvântare» a fost sfințit la Mănăstirea Izbuc”.

În încheierea evenimentului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a oferit Ordinul Crucea Patriarhală  părintelui arhimandrit Mihail Tărău, starețul Mănăstirii Izbuc și exarhul mănăstirilor din Episcopia Oradiei. De asemenea, Preafericirea Sa a oferit distincţii şi unor persoane care au contribuit în mod deosebit la realizarea lucrărilor de la Mănăstirea Izbuc.

Pentru mănăstire, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a oferit un set de Sfinte Vase confecționate în Atelierele ­Patriarhiei Române, o cruce de binecuvântare, tămâie naturală de Oman și mai multe cărți de cult.

 

Duminică, 20 septembrie

În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit slujba de târnosire a noii Catedrale Episcopale din Oradea, cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei”. Împreună cu Preafericirea Sa, au slujit 21 de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, fiind înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.

Înaintea slujbei de sfințire a fost săvârşită Sfânta Liturghie, de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul ­Ardealului, împreună cu ierarhii prezenţi.

La finalul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evidențiat învățăturile principale ale Sfintei Evanghelii care se citeşte în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci. În continuarea cuvântului de învăţătură, Preafericirea Sa a rostit un cuvânt de binecuvântare, cu titlul: „O mare făclie de Înviere a fost sfinţită la Oradea: noua Catedrală Episcopală ­Ortodoxă”.

Apoi, Întâistătătorul Bisericii noastre a oferit distincţii persoanelor care au contribuit la construirea noii Catedrale Episcopale.

În încheierea acestui eveniment important din istoria Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Patriarhul României a oferit pentru noua Catedrală Episcopală un set de Sfinte Vase confecționate la Atelierele Patriarhiei Române, o cruce de ­binecuvântare, mai multe cărți de cult și tămâie naturală din Oman.

La rândul său, Preasfințitul Părinte Sofronie i-a dăruit Preafericirii Sale o candelă.

 

Luni, 21 septembrie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a revenit în capitala României, după vizita ­canonică pe care a efectuat-o în Episcopia Ortodoxă ­Română a Oradiei.

 

Marţi, 22 septembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhi­episcopiei Bucureştilor.

 

Joi, 24 septembrie

A adresat un mesaj de binecuvântare, cu titlul: Bine­cuvântare pentru noul an universitar, pentru toţi studenții şi profesorii din învățământul universitar şi post­universitar, cu ocazia începutului anului universitar 2020-2021.

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

 

Vineri, 25 septembrie

A adresat un mesaj de condoleanţe la slujba de înmormântare a părintelui Radu-Cosmin Bogdan, preotul militar al Garnizoanei Timișoara.

 

Duminică, 27 septembrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

Şi-a exprimat votul în cadrul alegerilor locale pentru municipiul Bucureşti şi Primăria Sectorului 4, la secţia de votare organizată la Şcoala Gimnazială Nr. 74 ­„Ienăchiţă Văcărescu” din Capitală.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi-a exprimat votul în cadrul alegerilor locale, duminică, 27 septembrie

 

Luni, 28 septembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhi­episcopiei Bucureştilor.

A prezidat şedinţa de lucru a Permanenţelor Consiliului ­Naţional Bisericesc şi Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor reunite, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei.

 

Marţi, 29 septembrie

A participat la slujba de Te Deum pentru deschiderea lucrărilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei.

A prezidat şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii ­Ortodoxe Române, cu tema „Pastoraţia familiei azi”, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatul Patriarhiei.

A prezidat şedinţa de lucru a Sinodului mitropolitan al ­Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, în Sala Sfântului Sinod din Reședința Patriarhală.

 

Miercuri, 30 septembrie

În ziua de miercuri, 30 septembrie 2020, a fost sărbătorită împlinirea a 13 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe ­Române.

În dimineaţa acestei zile, Patriarhul României a participat la Sfânta Liturghie în Paraclisul „Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul”  din Reşedinţa Patriarhală, cu ocazia ­hramului.

După Sfânta Liturghie din Paraclisul „Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul”, Preafericirea Sa a participat, în Catedrala ­Patriarhală, împreună cu mai mulţi ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de Te Deum, săvârşită ca mulţumire şi recunoştinţă adusă lui Dumnezeu pentru împlinirile din viaţa Bisericii Ortodoxe Române în cei 13 ani de slujire patriarhală a Preafericitului Părinte ­Patriarh Daniel. Slujba a fost săvârșită de Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, care înaintea slujbei de Te Deum a săvârşit Sfânta Liturghie.

Cuvântul de felicitare din partea Sfântului Sinod a fost rostit de Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, care la ­finalul cuvântului a dăruit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, din partea membrilor Sfântului Sinod, un buchet de flori.

Întâistătătorul Bisericii noastre a mulţumit Preasfinţitului Părinte Episcop Visarion pentru cuvânt şi a subliniat faptul că realizările din viaţa Bisericii sunt rezultatul unei împreună-lucrări a tuturor celor responsabili, primind ajutor şi binecuvântări de la Dumnezeu.

În încheiere, a urmat un moment festiv în Sala „Europa ­Christiana” a Palatului Patriarhiei, în cadrul căruia au fost citite mesajele de felicitare din partea reprezentanţilor ­ins­tituţiilor statului.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Paraclisul „Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul” din Reşedinţa Patriarhală,
miercuri, 30 septembrie

 

Vineri, 2 octombrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

A prezidat şedinţa de lucru a Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor reunite, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei.

 

Duminică, 4 octombrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”  din Reşedinţa Patriarhală.

A adresat un mesaj de condoleanţe la slujba de înmormântare a doamnei Ana Costin, mama pc. pr. Costin Spiridon, consilier patriarhal.

 

Luni, 5 octombrie

A adresat un mesaj de condoleanţe la slujba de înmormântare a doamnei Elena Tiţa, mama pc. pr. Michael Tiţa, consilier patriarhal.

 

Marţi, 6 octombrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhi­episcopiei Bucureştilor.

Miercuri, 7 octombrie

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe domnul Ioan Marcel Boloş, ministrul fondurilor europene.

 

Joi, 8 octombrie

A prezidat Sinaxa stareţilor, stareţelor, egumenilor şi egumenelor din Arhiepiscopia Bucureştilor, desfăşurată în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei. Tema sinaxei a fost inspirată din cea a anului 2020 – „Anul comemorativ al ­filantropilor ortodocşi români” în Patriarhia ­Română.

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, joi, 8 octombrie

 

Vineri, 9 octombrie

A adresat un mesaj, intitulat: „Apel la coresponsabilitate şi cooperare, pentru a evita constrângeri excesive”, în care evidenţiază că „interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi este o măsură disproporționată, discriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română”, exprimându-şi speranţa că, „pentru cinstirea demnă şi responsabilă a Sfintei Cuvioase Parascheva, se va reveni cât mai curând asupra măsurii excesive de interzicere a pelerinajului de la Iaşi”.

Duminică, 11 octombrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”  din Reşedinţa Patriarhală.

 

Luni, 12 octombrie

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe domnul Ioan Marcel Vela, ministrul afacerilor interne.

 

Marţi, 13 octombrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhi­episcopiei Bucureştilor.

 

Joi, 15 octombrie

A adresat un mesaj de condoleanţe la aflarea veştii că ­părintele Constantin Muha, fost profesor şi director al ­Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, a trecut la cele veşnice.

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative ­aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

A prezidat şedinţa de lucru a Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor reunite, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei.

A săvârşit slujba de sfinţire, în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”  din Reşedinţa Patriarhală, a unei racle de dimensiuni mici, care va adăposti un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ şi va fi folosită la procesiuni. Racla a fost rea­lizată la Atelierele Patriarhiei Române, pentru Mănăstirea Neamţ.

În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre viaţa Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ, evidenţiind calităţile sale de bun organizator al mai multor mănăstiri, de apărător al Ortodoxiei în timpul prozelitismului romano-catolic şi ­protestant, desfăşurând o bogată activitate duhovnicească şi cărturărească.

 

Sâmbătă, 17 octombrie

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Un profesor talentat, un director harnic şi un preot misionar”,
la slujba de înmormântare a părintelui Constantin Muha, fost profesor şi director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi.

 

Duminică, 18 octombrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Marţi, 20 octombrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhi­episcopiei Bucureştilor.

A primit la Reşedinţa Patriarhală vizita domnului Ludovic Orban, prim-ministrul Guvernului României.

 

Joi, 22 octombrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

A prezidat şedinţa de lucru a Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor reunite, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei.

 

Duminică, 25 octombrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Marţi, 27 octombrie

În ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ­Ocrotitorul Bucureştilor – hramul de toamnă al Catedralei Patriarhale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul de vară din incinta Catedralei Patriarhale. Împreună cu Preafericirea Sa, au slujit Preasfințiţii Părinţi Varlaam Ploieşteanul şi Ieronim Sinaitul, Episcopi-vicari patriarhali, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, doi preoţi şi patru diaconi.

În cuvântul de învăţătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Patriarhul României a vorbit despre Sfintele Taine ale Bisericii, despre cinstirea sfinţilor şi despre viaţa Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi istoricul aşezării cinstitelor sale moaşte în Catedrala Mitropolitană din Bucureşti, devenită din 1925 Catedrală Patriarhală, amintind de multe minuni pe care Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou le-a făcut de-a lungul timpului.

 

 

La finalul Sfintei Liturghii săvârşită la Altarul de vară din incinta Catedralei Patriarhale, marţi, 27 octombrie

 

 

La finalul Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a mulțumit tuturor celor care au contribuit la buna desfăşurare a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale şi a pelerinajului la sfintele moaşte, precum şi tuturor celor prezenţi.

În perioada 25-27 octombrie 2020, cu prilejul sărbătorii ­Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, şi în contextul Anului omagial al pastoraţiei părinţilor şi ­copiilor în Biserica Ortodoxă Română, au fost aşezate spre închinare, la Catedrala Patriarhală, şi moaştele Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul, Ocrotitorul copiilor, de la Biserica „Sfântul Stelian” – Lucaci din Bucureşti.

 

Joi, 29 octombrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhi­episcopiei Bucureştilor.

 

Vineri, 30 octombrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

A prezidat şedinţa de lucru a Permanenţelor Consiliului ­Naţional Bisericesc şi Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor reunite, în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei.

 

Sâmbătă, 31 octombrie

A adresat un mesaj de solidaritate Sanctităţii Sale Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului şi Patriarh Ecumenic, în urma puternicului cutremur care s-a produs în data de 30 octombrie 2020 în proximitatea coastei provinciei Izmir, Turcia, fiind raportaţi peste 20 de morţi şi 800 de răniţi.

A adresat un mesaj de solidaritate Preafericitului Părinte Ieronim al II-lea, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade, în urma puternicului cutremur care s-a produs la nord de ­insula Samos şi care a afectat populațiile ţărilor vecine Grecia şi Turcia.

 

 

 

 

A consemnat:

Arhimandrit Andrei Anghel

Consilier patriarhal, Cabinetul Patriarhal

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply