Universitatea de vară a Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale

Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale a organizat Universitatea de vară – 2020, ale cărei întâlniri au avut ca temă centrală „Libertatea”, se arată pe site-ul mitropolia.eu.

Conferenţiarii care au avut programate prelegeri în cadrul acestei şcoli de vară desfășurate în mediul on-line, în perioada 26-28 august, au fost: părintele Patriciu Vlaicu, părintele Gérard Reynaud, părintele Răzvan Ionescu, părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard şi părintele Denis Malvy, respectiv Jean-Claude Polet, Rareş Ionaşcu şi Bertrand Vergley.

Miercuri, 26 august, după primirea invitaţilor şi cuvântul de întâmpinare al Înaltprea­sfinţitului Părinte Mitropolit Iosif, părintele Gérard Reynaud a susţinut comunicarea ştiinţifică intitulată „Libertatea la Sfântul Pavel”. În continuare, părintele Răzvan Ionescu a susţinut referatul „Pedagogia harului, cea mai autentică expresie a libertăţii la Sfântul Sofronie”. Ziua a fost încheiată de prelegerea lui Rareş Ionaşcu, intitulată „Libertatea, pusă la încercare de epidemie şi de frică”.

Joi, 27 august, Bertrand Vergely a susţinut lucrarea „Experienţa libertăţii în timp de pandemie”, iar Jean-Claude Polet a prezentat comunicarea „Adevărul vă va face liberi“ (Ioan 8, 32). Ziua a fost încheiată de părintele Patriciu Vlaicu, cu referatul „«Credinţa lucrătoare prin iubire» (Galateni 5, 6), conştiinţă canonică şi libertatea”.

În ultima zi a Universităţii de vară, au fost programate două prelegeri. Prima aparţine părintelui Marc-Antoine Costa de Beauregard, intitulată „Libertatea revelată după Sfinţii Părinţi”, iar ultima intervenţie din cadrul acestei sesiuni a aparţinut părintelui Denis Malvy, medic specialist în boli tropicale, care a avut o prelegere despre pandemia de COVID-19 şi evoluția ei.

Universitatea de vară s-a încheiat cu o sesiune de discuţii, o rugăciune şi cuvântul de rămas bun al gazdei evenimentului, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply