Un sfert de secol de la reînființarea așezământului monahal din Bivongi, Italia

În perioada 22-23 februarie 2020, la mănăstirea ortodoxă românească din Bivongi, Italia, au avut loc mai multe evenimente care au marcat împlinirea a 25 de ani de la reînființarea așezământului monahal. Cu această ocazie a avut loc și un simpozion în care a fost abordată tema reînființării mănăstirii prin alocuțiuni susținute de istorici, arheologi și teologi. La simpozion a participat și Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a transmis un cuvânt de binecuvântare din partea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei.

 

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a săvârșit Sfânta Liturghie la mănăstirea care și-a cinstit ocrotitorul spiritual și a sărbătorit împlinirea a 25 de ani de la reînființare. În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre impor­tanța milosteniei. La final, ierarhul l-a hirotesit întru protosinghel pe ieromonahul Iustin Miheț, starețul așeză­mântului monahal de la Bivongi. De ­asemenea, Vincenzo Valenti, primarul localității, și viceprimarul Francesco ­Passarelli au primit „Crucea Episcopală pentru mireni”, cea mai înaltă distincție a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, pentru implicarea în conservarea și ­promovarea patrimoniului bizantin ­existent pe teritoriul Italiei meridionale.

Tot programul dedicat sărbătoririi celor 25 de ani de la reînființarea ­mănăstirii s-a încheiat în sala de congrese a Primăriei Bivongi, unde Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox ­român al Italiei, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, și protosinghelul Iustin Miheț, starețul mănăstirii, au primit titlul de cetățean de onoare al localității Bivongi, se arată pe episcopia-italiei.it.

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply