A fost sfințită prima biserică ortodoxă românească din Africa

Prima biserică românească de pe continentul african a fost sfințită în ziua de sâmbătă, 30 noiembrie 2019, la Johannesburg, în Africa de Sud. Slujba de târnosire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Damaschin, Mitropolitul ortodox grec de Johannesburg și Pretoria, împreună cu Înalt­prea­sfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României.

 

Credincioșii români au venit de la mari distanțe pentru a participa la acest eveniment inedit și emoționant din viața Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Apostol Andrei” din Africa de Sud, moment pe care l-au așteptat aproximativ două decenii, încă de la înființarea parohiei în anul 2000. În tot acest timp s-au rugat în spații private sau în bisericile orto­docșilor de alte națio­nalități, mai întâi sub păstorirea părintelui Mircea Corpodean și, mai apoi, din anul 2008, a părintelui Răzvan Vasile Tatu.

 

Istoria unor osteneli binecuvântate

Deși reușiseră să cumpere un teren cu o suprafață de 1 hectar în zona rezidențială Midrand a orașului Johannesburg, visul lor de a avea propria biserică părea a fi departe de a se împlini din cauza tergiversărilor birocratice, dar și a lipsei de fonduri. Cu toate acestea, au fost făcuți mulți dintre pașii necesari pentru continuarea proiectului: în data de 15 decembrie 2010, parohia a obţinut, din partea municipalităţii Johannesburg, un consimțământ special pentru a ridica un locaş de închinare; în data de 27 ianuarie 2011, a fost realizată examinarea geologică a terenului; în data de 12 decembrie 2011, parohia a primit scrisoare de aprobare din partea JRA (Johannesburg Roads Agency), iar în data de 13 iulie 2012, planul de dezvoltare a locului (Site Development Plan), întocmit de arhitectul Mark de Klerk, a fost aprobat de municipalitatea Johannesburg. În luna august 2012, au fost realizate drumul de acces, gardurile, porţile şi curăţarea terenului, prin ajutorul financiar al Patriarhiei Române, care a oferit parohiei suma de 253.560 ranzi. Planurile de construcţie, semnate de inginerul Lyonell Fliss, au fost aprobate în data de 31 octombrie 2012, iar în data de 16 noiembrie, un specialist în cadastru a calculat poziția bisericii
pe teren, locul pietrei de temelie şi cel al grupului sanitar.

Visul comunității românești din Africa de Sud de a avea propria biserică a început să prindă contur concret, în anul 2013, când, la 12 ianuarie, a fost sfințită piatra de temelie a locașului de rugăciune, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Damaschin de Johannesburg și Pretoria și de Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, ca delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

 

O biserică născută din rodul ascultării

În data de 3 iunie 2014, au început lucrările de construcție, cu sprijinul financiar al antreprenorului Ioan Cuemjiev din București, care și-a dorit, după un moment de cumpănă al vieții sale, să construiască o biserică. A cerut binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, fără să propună un loc sau o localitate anume; și-a dorit doar ca biserica să fie construită acolo unde oamenii și-o doresc foarte mult și să fie zidită undeva unde nu ar putea să producă schimbări în configurația teritorială a unei parohii existente. Îndemnul Preafericirii Sale a fost „de a construi un locaș de cult pentru românii din Africa de Sud. A fost o surpriză pentru mine pentru că eu abia mă întorsesem din Africa de Sud dintr-un concediu și am simțit aceasta ca pe un semn, că e chiar bine să fac o biserică acolo. După aceea, am aflat că românii de aici și-o doreau foarte mult și că nu mai există o biserică românească în tot continentul african, iar gândul că-i voi putea ajuta mi-a adus o mare bucurie și o liniște”, ne-a mărturisit Ioan Cuemjiev.

Construcția propriu-zisă a bisericii și înzestrarea ei cu toate cele necesare cultului s-au finalizat după cinci ani. Toate obiectele care împodobesc biserica au fost realizate în România. Mobilierul din lemn de stejar a fost sculptat în stilul românesc, iar catapeteasma a fost realizată, la îndemnul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în stil brâncovenesc, după modelul celei din biserica Palatului Cotroceni.

 

Încununarea unui deziderat
de două decenii: sfințirea bisericii

Întrucât sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul
României, constituie primul hram al parohiei ortodoxe române din Africa de Sud, sfințirea bisericii a fost stabilită pentru această dată. Ca urmare, cu binecuvântarea Patriarhului României, o delegație a Bisericii Ortodoxe Române, alcătuită din Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, pr. Valentin Fătu, secretar patriarhal în cadrul Sectorului relaţii bisericeşti, interreligioase şi comunităţi bisericeşti externe al Administrației Patriarhale, diac. Gheorghe Cristian Popa, redactor-șef în cadrul Televiziunii TRINITAS TV, și Ioan Cuemjiev, ctitorul bisericii,
s-a deplasat la Johannesburg și a efectuat o vizită de lucru, în ziua de vineri, 29 noiembrie 2019, pentru a stabili ultimele detalii organizatorice pentru slujba de sfințire.

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei din acest an a încununat eforturile și așteptările credincioșilor români din Africa de Sud, sfântul locaș fiind târnosit și deschis astfel pentru oficierea sfintelor slujbe. Slujba de sfințire a fost oficiată de Înalt­preasfințitul Părinte Mitropolit Damaschin de Johannesburg și Pretoria, împreună cu Înalt­prea­sfințitul Părinte Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, cel care, în urmă cu aproximativ două decenii, în anul 2000, a sprijinit constituirea ca parohie a comunității româ­nești din Africa de Sud. Actul de sfințire a fost citit de părintele Valentin Fătu, secretar patriarhal în cadrul Sectorului relaţii bisericeşti, interreligioase şi comunităţi bisericeşti externe al Administrației Patriarhale. Înalt­prea­sfințitul Părinte Mitropolit Iosif a transmis credincioșilor mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat: „Bucuria comuniunii în biserica românească din Africa de Sud”. De asemenea, Mitropolitul Iosif a subliniat rolul deosebit pe care îl va îndeplini acest sfânt locaș în viața duhovnicească a comunității româ­nești de aici. „Această biserică va contribui foarte mult la adunarea comunității; cre­din­cioșii români vor avea un loc în care să se roage duminică de duminică, ceea ce este foarte important. Fără biserică, comunitatea se risipește. Când ai biserică, comunitatea are un reper. Reperul pentru viața noastră comunitară este biserica. Deci, iată că șansa sau binecuvântarea românilor care au rămas în Africa de Sud, darul lui Dumnezeu pentru ei, este propria lor biserică”, a spus Mitropolitul Iosif.

Părintele paroh Răzvan Vasile Tatu a măr­turisit că este un moment de împli­nire în viața Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Apostol Andrei”, care, începând cu ziua sfințirii, a primit și hramul „Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”. Părintele paroh a anunțat, cu acest prilej, un nou proiect al parohiei: înființarea unui centru comunitar care să găzduiască activitățile culturale, sociale și educaționale ale românilor de aici. De asemenea, ctitorul bisericii, Ioan Cuemjiev, și-a anunțat intenția de a sprijini în continuare parohia, mai ales prin înființarea unui spațiu dedicat copiilor în care să se joace și să beneficieze de activități educative în limba română.

Ambasadorul României în Africa de Sud, Excelența Sa Marius Constantin Borănescu, i-a felicitat pe membrii comunității românești pentru modul în care au dus la îndeplinire un deziderat de peste două decenii: „S-au depus multe eforturi, s-au cheltuit bani, s-au făcut multe sacrificii până am ajuns la acest moment și, de aceea, aș dori să mulțu­mesc și să felicit și eu pe cei care au contribuit, într-o măsură sau alta, cu mijloace bănești, cu brațele, cu darurile, cu sfaturile, până a fost realizată această lucrare atât de necesară comunității românești din Africa de Sud”.

Slujba de sfințire a fost urmată de Sfânta Liturghie oficiată de cei doi mitropoliți. La final, Înaltpreasfințitul Părinte Damaschin de Johannesburg şi Pretoria a primit, din partea Patriarhului României, un engolpion cu chipul Sfântului Apostol Andrei, iar părintele paroh Răzvan Vasile Tatu a primit Ordinul „Sfântul Apostol Andrei” pentru clerici. Ioan Cuemjiev, ctitorul bisericii, a fost distins cu Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru mireni, iar Marcel Bian, epitropul parohiei româneşti din Johannesburg, a primit Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni. Evenimentul s-a încheiat cu o recepție oficială, oferită de Ambasada României în Africa de Sud, cu ocazia Zilei Naționale.

Vizita delegației Patriarhiei Române la Johannesburg s-a încheiat cu săvâr­șirea Sfintei Liturghii arhierești în biserica parohială, în ziua de duminică, 1 decembrie 2019, urmată de slujba de Te Deum cu prilejul Zilei Naționale a României.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply