Repatrierea Reginei-mamă Elena a României

Regina-mamă Elena a României a fost repatriată vineri, 18 octombrie 2019, trupul acesteia fiind reînhumat a doua zi, sâmbătă, 19 octombrie 2019, la Curtea de Argeş, alături de fiul ei, Regele Mihai I al României, la 71 de ani de la plecarea în exil şi la 37 de ani de la trecerea ei la Domnul. La acest eveniment au participat numeroși credincioși din țară și străinătate, aducând un ultim omagiu și recunoștință Reginei Elena.

La sosirea pe Aeroportul Internaţional Otopeni a avut loc un ceremonial militar şi religios, la care au fost prezenţi Majestatea Sa Margareta, membri ai Familiei Regale, reprezentanţi ai instituţiilor statului, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Armatei Române, ai Corpului Diplomatic şi ai altor confesiuni din România.

A avut loc o slujba religioasă, care a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, şi Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, în prezenţa Majestăţii Sale Margareta și a Alteţelor Sale Regale Principele Radu, Principesa Sofia și Principesa Maria.

După ceremonialul militar și religios de la Aeroportul Internațional Otopeni, cortegiul funerar s-a îndreptat către Palatul Elisabeta, unde sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Elena a fost depus timp de 45 de minute în Sala Regilor. „Majestatea Sa Margareta a dorit ca, în mod simbolic, sicriul Reginei Elena să plece către Curtea de Argeș de la Palatul Elisabeta, locul pe care, la 30 decembrie 1947, Regina-mamă și Regele Mihai au fost forțați să-l părăsească. S-a închis astfel un cerc al istoriei, deschis dureros acum 71 de ani, când Regina-mamă și Regele Mihai au fost forțați să părăsească palatul”, informează jurnalul online al Familiei Regale a României. Majestatea Sa Margareta, Principele Radu, Principesa Sofia și Principesa Maria s-au recules la catafalc, iar momentul a avut un caracter strict privat.

La momentul de reculegere organizat de Familia Regală în Sala Regilor din Palatul Elisabeta pentru Regina-mamă Elena a participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. La Palatul Elisabeta, împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel au fost Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, și Înalt­preasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal. La catafalc, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit o rugăciune pentru odihna sufletului Reginei Elena, după care a semnat în cartea de condoleanțe.

În continuare, Patriarhul României a oferit Majestății Sale Margareta o icoană din argint cu chipul Sfinților Împărați Constantin și Elena, pentru a fi așezată la Castelul Săvârșin, în memoria Reginei-mamă. De asemenea, Preafericirea Sa a oferit Custodelui Coroanei mesajul patriarhal pentru a fi citit la slujba de înmormântare.

 

Regina-mamă Elena, reînhumată
în noua Catedrală Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş

După ultimul moment de reculegere al Familiei Regale, sicriul drapat cu stindardul Reginei-mamă Elena a fost ridicat de cei opt militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” și așezat în mașina mortuară. Cortegiul regal funebru a pornit spre Curtea de Argeș. Purtat pe umeri de vânătorii de munte de la Batalionul 33 din Curtea de Argeș, ostași de elită ai Armatei Române, sicriul a fost așezat în Catedrala Arhiepiscopală pe catafalc, dimpreună cu crucea de lemn, stindardul Reginei-mamă și coroana rotundă cu flori albe.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Regale, și membri ai Familiei Regale române au participat la un ceremonial religios oficiat de Înalt­preasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, Înalt­preasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, și Înalt­preasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Vineri, după ora 17:00, și sâmbătă între orele 8:00 și 10:00, cei care au dorit au putut trece prin fața catafalcului să depună un omagiu Reginei-mamă Elena.

Sâmbătă, în jurul prânzului, a fost oficiată slujba Înmormântării Reginei Elena a României în ctitoria Sfântului Neagoe Basarab, de către Înalt­preasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei și Exarh patriarhal, Înalt­preasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, Înalt­preasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, şi Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Ar­geșului și Muscelului.

La slujba de prohodire au asistat Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, Principele Radu, Prin­cipesa Sofia, Principesa Maria alături de Ducele Amedeo De Aosta, Principesa Mafalda, fiica Ducelui De Aosta, şi Lord Peter Rosslyn, şeful Casei Principelui de Wales şi Ducesei de Cornwall.

La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon a citit mesajul transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel intitulat: „Regina-mamă Elena a României – o lumină a credinţei întărită prin suferinţă”.

În continuarea ceremoniei, sicriul a fost purtat pe umeri de militari ai Brigăzii de Gardă „Mihai Viteazul”, unitate care a asigurat în vechime și paza Familiei Regale a României, până la noua Catedrală Arhiepiscopală și Necropolă Regală din Curtea de Argeș, unde a avut loc reînhumarea osemintelor Reginei Elena. La momentul introducerii sicriului în criptă au fost trase 21 de salve de armă şi au fost intonate Imnul Naţional al României şi Imnul Regal.

După încheierea ceremoniei funerare, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, a ieşit din catedrală cu stindardul Reginei-mamă şi l-a oferit Aghiotantului Regal, pentru a fi expus ulterior în muzeul de la Săvârşin, județul Arad.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply