Episcopia Devei și Hunedoarei a sărbătorit 10 ani de la înființare

Vineri, 21 iunie, Epis­copia Devei și Hunedoarei a sărbătorit într-un cadru festiv 10 ani de la înființare.

Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli
Petru și Pavel” din Deva, împreună cu Prea­sfin­țitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Din sobor au făcut parte preoți și diaconi de la Centrul eparhial, protopopi și slujitori ai catedralei.

După slujbă, a urmat șe­dința festivă a Adunării eparhiale, la care a participat și Înaltpre­a­sfințitul Părinte Lau­rențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Au fost pre­zenți reprezentanți ai insti­tuțiilor publice județene și locale, membri actuali și membri onorifici ai Adunării e­parhiale, părinți consilieri, pro­topopi, membri ai Centrului eparhial și mai mulți in­vitați.

Au luat cuvântul arhimandritul Nestor Dinculeană, vicar administrativ eparhial, Prea­sfințitul Părinte Episcop Gurie, iar pr. prof. dr. Florin Dobrei a prezentat volumul „Slujire și mărturisire. Episcopia Devei și a Hunedoarei la zece ani de la înființare” și albumul „Un deceniu în imagini”, editate tocmai pentru a marca zece ani de existență a Episcopiei de la Deva.

În continuare, Preasfințitul Părinte Gurie a înmânat tuturor celor prezenți câte o diplomă de recunoștință și o medalie aniversară la 10 ani de la întemeierea eparhiei hunedorene. Au mai luat cuvântul Înalt­prea­sfințitul Părinte Lau­rențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, și Prea­sfințitul Părinte Episcop Nicodim, precum și repre­zentanții auto­rităților jude­țene și locale, conform Episcopiei Devei și Hunedoarei.

În perioada 24-29 iunie, Episcopia Devei şi Hunedoarei a organizat seria de manifestări cultural-religioase numită „Zilele credinţei şi culturii la Deva” – ediţia a VI-a, cu ocazia prăznuirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii spirituali ai oraşului Deva.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply