Catedrala Națională, ocrotire divină și cinstire a eroilor

Ca locaș de cult, biserica exprimă prin arhitectura ei semnificații neîntâlnite la alte edificii ridicate de mâna omului. Fiindcă ea reprezintă un spațiu sacru. Catedrala Națională din București, o construcție care răspunde necesităților pragmatice ale timpului nostru, afirmă academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, concentrează în sine o multitudine de simboluri, de la demnitatea creștin-ortodoxă a României la grija și neuitarea cu care suntem datori eroilor acestui neam.

Domnule academician, loca­ția unde a fost ridicată Catedrala Națională este zona numită în trecut ­Dealul Arsenalului. Ce reprezenta acest areal și cum se încadrează catedrala în spațiul bucureș­tean actual?

Coborând în istorie, în secolul al XIX-lea, vă pot spune că, îna­inte, aici era situat Dealul Spirii, o parte a Bucu­reștiului mai înaltă ca relief, dar și din punctul de vedere al stării sociale a populației de aici. Era o zonă rezi­dențială dedicată burgheziei mijlocii și mici, o zonă foarte dezvoltată din punct de vedere comercial, cu case agreabile, străzi inte­resante, cu nume bizare… Era un cartier plăcut.

Bucureștiul a fost străjuit de mai multe dealuri: Dealul Patriarhiei, Dea­lul Radu Vodă, Dealul Mihai Vodă…, fiecare cu biserica lui. Ceaușescu a distrus unul dintre aceste dealuri. Era normal, într-o viziune simbolică, să se reînvie ceea ce fusese inițial cu o catedrală zidită acolo.

Cum vedeți proiectul construirii Catedralei Naționale și sfințirea ei în Anul Centenarului?

Dincolo de Anul Centenarului eu găsesc că este o realizare deosebită. Încă de când s-a putut discuta despre problema catedralei după căderea comunismului, am fost alături de Patriarhul Teoctist și l-am sprijinit în acțiunile sale pentru ca ideea de a se ridica această catedrală să fie acceptată și lucrurile să intre pe făgașul normal, dincolo de discuțiile opozabile care au fost. S-a uitat faptul că noi eram singura capitală din Europa la vremea aceea, în afară de Tirana, care nu avea catedrală. Eram singura Biserică Ortodoxă care nu avea o catedrală națio­nală. Nu era o problemă de prestigiu, ci de necesitate, pentru că nu trebuie să uităm că Bucureș­tiul este un oraș de pelerinaj. Când vin mii și mii de oameni, nu poți să îi ții întotdeauna în stradă, în ploaie ori în zăpadă. Acesta este un lucru care nu se po­trivește cu tradițiile Bisericii noastre.

Catedrala aceasta este o construcție care răspunde necesităților pragmatice ale Bisericii Ortodoxe Române, dar în același timp nu trebuie să trecem cu vederea că în neamul nostru a existat obiceiul ca, de fiecare dată când se obținea o victorie, să se ridice o biserică importantă. După ieșirea victorioasă din Primul Război Mondial, dar și după cel de-al Doilea Război Mondial, nimeni nu a ridicat o biserică monumentală. Această nouă catedrală este, conform spiritului nostru voievodal, un simbol al faptului că am fost câștigători în războaiele care au decis destinul nostru istoric.

Pe de altă parte, catedrala are o valoare simbolică și pentru românii noștri de pretutindeni. Se vrea a fi o biserică națională, în care românii să se roage pentru ei și pentru cei dragi din nea­mul lor.

Ați dori să adăugați ceva privind locul ales pentru ridicarea catedralei?

Da. Aici s-a întâmplat un lucru foarte curios. Potrivnicii Bisericii Ortodoxe Române, prin manifestările lor ostile și prin protestele lor, au împins locul Catedralei Naționale din Piața Unirii în Bulevardul Unirii, apoi în Parcul Carol și apoi pe fostul Deal al Arsenalului. Nu a fost o chestie care a izvorât din inițiativa conducerii Bisericii noastre. Ci a fost ceva care a fost impus exact de neprietenii ei, or, acesta este un lucru foarte interesant. Cum a lucrat Dumnezeu în această situație, așezând-o într-un loc cum nu se poate mai bine.

Știm încă din Neolitic că un locaș sacru se construiește la loc ­înalt, ca să domine și ca un simbol al legăturii cu cerul. Înălțimile ­s-au bucurat întotdeauna de o anumită conotație spirituală. Deci, locul este foarte bine ales, fiind cel mai înalt. Ceea ce este iarăși semnificativ: cea mai mare catedrală pe cel mai înalt deal din capitala țării. Este un aspect care concentrează în el o serie întreagă de simboluri și care s-a realizat prin ezitări, prin mutări care nu au fost provocate de către credincioși ori de Biserică. Este o lecție mare asupra modului în care lucrează Dumnezeu.

Ce va aduce nou catedrala Capitalei și României?

Aceasta depinde de orientarea fiecăruia. Sigur, pentru cei care sunt sceptici sau atei va fi încă o clădire mare în plus, care vine și face pereche cu Parlamentul, va fi supusă criticilor obișnuite.

Acest fapt este cert și nu ai cum să astupi gura lumii. Pentru ceilalți va fi o mulțumire sufletească, fiindcă s-a ridicat o catedrală care a fost dorită de mult timp, fiind materializarea unei idei vechi. Regele Ferdinand, prim-ministrul Ionel Brătianu și mulți alții și-au dorit această catedrală, dar nu au putut să o facă, pentru că după război a apărut criza economică, apoi s-a ivit cel de-al Doilea Război Mondial și s-au tot amânat aceste lucruri aproape 100 de ani. Și iată că la 100 de ani de la Marea Unire apare această Catedrală Națională. Un al doilea lucru e legat de satisfacția noastră spirituală. Catedrala e un spațiu sacru în care mii și mii de oameni pot participa la slujbele religioase și la această iradiere a harului care se produce în timpul Liturghiei.

Cum ar trebui să ne raportăm fiecare dintre noi la Catedrala Mântuirii Neamului?

Ca la unul dintre spațiile privilegiate, de importanță culturală și spirituală majoră. Chiar zilele trecute am ajuns pe acolo și am fotografiat-o. Este o catedrală frumoasă, o clădire interesantă, care cu silueta ei vine și sparge monotonia clădirilor laice, pe de o parte. Pe de altă parte, trezește acest sentiment că reprezintă un spațiu sacru special protejat de Sus, care aduce o ocrotire spirituală asupra Capitalei.

Puține proiecte au fost inaugurate în acest An Centenar. Catedrala Națională poate fi considerată cel mai important dintre marile proiecte de țară care au reușit să fie înfăptuite acum.

Când s-a început catedrala, unele persoane cu o orientare mai puțin spirituală au spus că nu se va putea duce la capăt. Iar cei care erau mai entuziaști credeau că trebuie să se întâmple o minune ca să poată fi încheiat cu succes acest proiect. Dar toți au uitat că a ridica o biserică nu e identic cu a construi un garaj, o fabrică ori un stadion, ci construiești un edificiu sacru. Iar el se bucură de protecția divinității și atunci nu poate să ne mire faptul că s-a întâmplat această minune în ciuda prevestirilor economiștilor, care erau negativi și spuneau că nu este posibil din punct de vedere financiar. Lucrurile au fost posibile printr-un fenomen mai special, o minune. Nu trebuie să ne mire acest fapt în construirea unei catedrale, care este casa lui Dumnezeu.

Sunteți medic și profesor, lucrați cu studenții, cum comentați afirmația din spațiul public că avem nevoie de școli și spitale și mai puțin de catedrale?

Eu am spus și cu altă ocazie să se facă donații publice în trei direcții: pentru biserici, pentru spitale și pentru școli. Și vom observa că toate donațiile majoritare merg la Biserică, pentru că omul are încredere în Biserică. Biserica nu este o clădire decorativă, este un spațiu sacru, care aduce după sine toate avantajele sacralității sale. Este o investiție pozitivă, cu rentabilitate mult mai mare decât alte investiții, cum cred unii. Suma care a fost acordată acestei catedrale nu acoperă nici măcar a zecea parte ori a suta parte din nevoile pe care le au rețeaua sanitară și învăță­mântul de la noi. La cât folosea acest lucru față de imensele necesități pe care le are România atât în sistemul de sănătate, cât și în domeniul educației?

Orice națiune, orice grupare umană, încă din cele mai îndepărtate timpuri ale umanității, a simțit necesitatea de a fi protejată de divinitate și de a avea un loc sacru pentru închinare, pentru cult. În toată Antichitatea, centrul cetății era locul unde se afla locașul divin. Acesta este un lucru care ține de studiul antropologic și de istoria culturii, nu este ceva descoperit acum. Afirmațiile că noi suntem oameni atei, oameni de știință și suntem împotriva transcendentului sunt alegațiile unei minorități foarte să­race din punct de vedere spiritual, care nu se potrivesc cu dorințele popula­ției majoritare de la noi, care este credin­cioasă și pentru care acest edificiu reprezintă o bucurie. Eu am văzut lucrul acesta. Și dacă ne întrebăm ce câștigăm, eu spun numai două cuvinte: protecția divină. Ridicând o catedrală, ne-am atras și posibilitatea de a avea o protecție divină mai eficientă. Ceea ce e esențial. ”