Inaugurarea Parohiei Ortodoxe Românești din Zagreb

Duminică, 9 aprilie 2017, praznicul Intrării Domnului în Ierusalim a fost sărbătorit cu bucurie, pentru prima dată, și de românii ortodocși din Zagreb, capi­tala Croației, care de acum înainte vor avea propriul locaș de rugăciune. Parohia Ortodoxă Românească din Zagreb a fost înființată prin hotărârea Consiliului Național Bisericesc din data de 16 martie 2017, cu binecuvân­tarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

 

Vineri, 7 aprilie 2017, o delegație formată din Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria; protos. Joachim Bejenariu, directorul Serviciului colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor; pr. Nicolae Ceruța, preotul noii comunități ortodoxe din Croația; arhid. Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Gyula, și protopsaltul Alexandru Cantoriu, de la Catedrala Patriarhală, a sosit la Zagreb, unde a luat în primire noul locaș de cult. În după-amiaza aceleiași zile, biserica a fost amenajată cu toate obiectele de cult necesare. Acestea au fost oferite parohiei prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Prima slujbă în noua biserică a comunității românești din Zagreb a fost oficiată de Preasfin­țitul Părinte Episcop Siluan, în Sâmbăta lui Lazăr, 8 aprilie 2017, după ce ierarhul a sfințit toate obiectele liturgice, dar și locașul de cult, care a primit cu acest prilej două hramuri: „Sfântul Ioan Botezătorul” și „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. „Sunt deosebit de fericit că inițiativa noastră de a obține un locaș de rugăciune pentru comunitatea ortodoxă română din Croația s-a bucurat de succes. Aș dori să mulțumesc în mod special au­to­rităților croate, la care am găsit înțe­le­gerea necesară pentru alocarea unei biserici (proprietate a Bisericii Catolice din Croația), care va fi folosită de comunitatea ortodoxă română din Croația. Aș dori, în același timp, să aduc cele mai calde mulțumiri Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru susținerea permanentă pe care a acordat-o demersurilor noastre și pentru rapiditatea cu care au fost asigurate toate condițiile pentru ca în biserică să se poată oficia sfintele slujbe”, a precizat Exce­lența Sa, domnul Constantin Mihai Grigorie, ambasadorul României la Zagreb.

Duminică, 9 aprilie 2017, cu prilejul sărbătorii Intrarea Domnului în Ierusalim, Preas­fințitul Părinte Episcop Siluan, ca delegat al Patriarhului României, l-a prezentat credin­cioșilor prezenți pe părintele Nicolae Ceruța, slujitor la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Giulești, Protoieria Sector 6 Capitală, numit cleric misionar la parohia ortodoxă română din Zagreb. „Cu binecuvântarea și sprijinul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și prin conlucrarea exemplară cu Ambasada României la Zagreb, și în special cu Excelența Sa, domnul ambasador Constantin Mihai Grigorie, a prins contur proiectul misionar de inaugurare a unei parohii ortodoxe românești la Zagreb. Domnul ambasador Constantin Mihai Grigorie a reușit să obțină în folosință, pentru această parohie, un locaș de cult din partea Cardinalului Josip Bozanić”, ne-a declarat Preasfințitul Părinte Siluan.

Evenimentul misionar și pastoral s-a încheiat cu vizitele de prezentare a preotului Nicolae Ceruța la Mitropo­litul ortodox sârb Porfirie Perić, de Zagreb și Ljubljana, și la Cardinalul Romano-Catolic Josip Bozanić, în zilele de 10 și 11 aprilie 2017. Preasfințitul Părinte Siluan le-a înmânat celor două personali­tăți din Zagreb scrisorile de mulțumire din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru realizarea proiectului misionar-pastoral adresat comunității românești din Zagreb și l-a prezentat pe părintele Nicolae Ce­ruța, noul preot ortodox român din Zagreb.

Hramurile noii parohii româ­nești din Zagreb sunt „Sfântul Ioan Botezătorul” și „Sfinții Împă­rați Constantin și Elena”. Locașul de cult este situat într-o zonă bună, pe strada Voćarska Cesta, și aparține Parohiei Roma­no-Catolice „Sfântul Petru”, an­terior fiind cunoscută cu numele „Kapela Svetog Ivana Krstitelja”. Întreaga dotare a locașului cu veșminte, cărți de cult și obiecte bisericești a fost asigurată de Patriarhia Română.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply