Sinaxa monahală a Arhiepiscopiei Bucureștilor

Stareți, starețe, egumeni și egumene de la mănăstiri și schituri din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au întrunit joi, 3 noiembrie, în sala muzeului Mănăstirii Pasărea din Brănești, Ilfov. Lucrările au fost prezidate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Sinaxa stareților, starețelor, egumenilor și egumenelor de la mănăstirile și schiturile Arhiepiscopiei Bucureștilor a cuprins pe ordinea de zi mai multe teme, între care importanța organizării arhivei și bibliotecii fiecărei mănăstiri.

În cuvântul de deschidere, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat responsabilitatea care revine starețelor și stareților în privința păstrării tuturor documentelor mănăstirii în arhivă și obligația de a îmbogăți biblioteca mănăstirii. De asemenea, Părintele Patriarh Daniel a evidențiat rolul monahiilor și monahilor de a contribui la sporirea vieții duhovnicești a credincioșilor, prin oferirea de spații de cazare și prin viața liturgică intensă și extinsă. Totodată, Preafericirea Sa a vorbit despre necesitatea sprijinirii lucrărilor începute sau care urmează să fie realizate de către așezămintele monahale. „Mulțu­mim Bunului Dumnezeu că numărul monahilor și monahiilor este în creștere și pentru activitățile desfășurate până acum. Toate mănăstirile sunt angajate în multe lucrări duhovnicești, culturale, misionare și social-filantropice, după posibilități. Dar, pentru a fi mai implicate, au nevoie să fie ajutate. Cu alte cuvinte, pentru a ajuta mai mult poporul, mănăstirile trebuie ele însele ajutate de Centrul eparhial, de sponsori, de autorități. Nu este suficient să ne mândrim cu faptul că România este «o țară a mănăstirilor», ci trebuie să le și ajutăm. Înainte ajutau mai mult voievozii. Acum, voievozii sunt de fapt oamenii milostivi”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Lucrările sinaxei monahale au continuat cu prezentarea arhim. Policarp Chițulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, despre digitizarea arhivei și bibliotecii mănăstirii, cu aplicație pe Biblioteca Sfântului Sinod.

Procesul de digitizare a colecțiilor mănăstirilor a apărut în contextul societății de azi, în care informațiile circulă rapid și în cantități mari. De aceea, a explicat arhim. Policarp Chițulescu, procesul de digitizare contribuie nu numai la păstrarea și punerea în valoare a colecțiilor muzeale din mănăstiri, ci și la misiunea Bisericii în societatea secularizată. „Cele mai mari beneficii ale digitizării sunt protejarea documentelor de uzura fizică și conservarea lor pentru o perioadă îndelungată de timp. Documentele se pot pierde și distruge în inundații, incendii etc. Copiile digitale asigură posibilitatea păstrării informațiilor în mai multe locuri în același timp, iar informațiile pot fi regăsite foarte ușor dacă sunt bine organizate. O arhivă și o bibliotecă digitală nu ocupă mult spațiu fizic, iar documentele și cărțile digitale pot fi multiplicate ușor. Desigur, există și neajunsuri specifice demersurilor de digitizare. Hardurile sau softurile se pot perima și, ca atare, ele au nevoie de verificări periodice din partea unui personal specializat. Păstrarea necorespunzătoare a aparatelor sau a hardurilor ori implicarea lor în unele accidente poate conduce la pierderea iremediabilă a informațiilor pe care acestea le conțin. Ca atare, păstrarea documentelor și cărților din arhivele și bibliotecile mănăstirilor reprezintă o datorie sfântă de respect și recunoștință față de înaintașii nevoitori din chinovii, dar și o responsabilitate contemporană pentru o bună organizare administrativă și duhovnicească”, a explicat directorul Bibliotecii Sfântului Sinod.

Arhim. Policarp Chițulescu a mai propus câteva măsuri pen tru o bună organizare a arhivei și bibliotecii fiecărei mănăstiri, precum obligativitatea conservării în condiții optime a documentelor și cărților originale, numerotarea cronologică și tematică, inițierea unor cursuri pentru formarea arhiviștilor și bibliotecarilor mănăstirilor, inclusiv pentru centrele eparhiale care dețin importante colecții de carte și documente neorganizate științific și păstrate în condiții nepotrivite.

După susținerea referatului, stareții și starețele au prezentat starea arhivelor și bibliotecilor din mănăstiri. Apoi, arhim. Nectarie Șofelea, exarh administrativ, a prezentat rezumatul diagramelor monahale trimise de către mănăstiri și schituri pentru anul 2016, în care se arată starea monahismului din mănăstirile și schiturile Arhiepiscopiei Bucureștilor. Sinaxa monahală a Arhiepiscopiei Bucureștilor s-a încheiat cu vizita la Atelierele Patriarhiei, care se află la Mănăstirea Pasărea.

Lucrările sinaxei au fost precedate de Sfânta Liturghie, săvârșită de Preasfin­țitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit diacon pe teologul Constantin Andrei, inspector la Sectorul teolo gic-educațional al Patriarhiei Române, pe seama bisericii Parohiei Parcul Rahova I, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, Protoieria Sector 5 Capitală.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply