Părintele Vitalie Borovoi, slujirea Ortodoxiei și misiune responsabilă

Ultimul număr pe anul 2016 al revistei Ţerkov i vremya (Biserica și timpul, nr. 4[77], noiembrie-decembrie 2016), publicație oficială a Departamentului pentru relații externe bisericești al Patriarhiei Moscovei, a fost dedicat aproape în întregime marcării a o sută de ani de la nașterea protopresbiterului Vitalie Borovoi (1916-2008), în persoana căruia Biserica Ortodoxă Rusă a avut un distins teolog și diplomat bisericesc, precum și un strălucit păstor sufletesc și propovăduitor al credinței ortodoxe în vremuri de grea încercare.

Secțiunea denumită Comunicări și evocări, în legătură cu personalitatea părintelui Vitalie Borovoi, unde sunt consemnate gândurile mai multor ierarhi și profesori de teologie străini, se deschide cu cuvântul omagial adresat de Patriarhul României.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel salută cu bucurie, în scrisoarea transmisă, organizarea centenarului nașterii părintelui Vitalie Borovoi, personalitate bisericească deosebită, pe care a avut posibilitatea să o cunoască și să comunice personal în decursul anilor petrecuți în străinătate, atunci când distinsul preot și teolog rus era membru în Consiliul Mondial al Bisericilor, locțiitor de director al comisiei Credință și Constituție, cea mai importantă din cadrul organizației, și paroh al Bisericii Nașterea Maicii Domnului din Geneva. Încă de la început, Întâistătătorul Bisericii noastre subliniază importanța misiunii speciale pe care a îndeplinit-o în chip strălucit părintele Vitalie, cel care, în calitatea sa de reprezentant al Patriarhiei Moscovei pe lângă Consiliul Mondial al Bisericilor, a fost responsabil pentru relația cu organizațiile inter­creș­tine în a doua jumătate a veacului trecut.

Născut la începutul anului 1916, într-un sat din regiunea Minsk (Belarus), dintr-o familie săracă de țărani, viitorul slujitor al Bisericii a fost în anii copilăriei păstor. Simțind o deosebită aplecare spre cunoaștere și studiu, după primul ciclu de școală, cu sprijinul și binecuvântarea preotului din sat, a urmat cursurile Seminarului Teologic din Vilnius (Lituania) și apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Varșovia, unde a avut ocazia să audieze și cursul de Noul Testament susținut de viitorul Patriarh al României, Iustin Moisescu, în anii 1938-1939. La temeinica pregătire teologică, în paralel s-au adăugat și studiile Facultății de Istorie din aceeași universitate. Din cauza vicisitudinilor istorice pricinuite de ocuparea Poloniei în cel de-al Doilea Război Mondial, tânărul teolog revine în regiunea natală și predă mai multe discipline într-o școală din mediul rural, iar după închiderea acesteia devine citeț și cântăreț la Biserica Sfântul Serafim de Sarov din satul Sitțî, regiunea Dokșițk (Belarus). În anii următori se mută la Minsk, unde ocupă, pe rând, mai multe funcții în admi­nis­trația bisericească, ceea ce ulterior, pe baza experienței acumulate și a documentelor păstrate, îi va permite să joace un rol-cheie în păstrarea unității Patriarhiei Moscovei și a întregii Rusii, și anume atunci când ocupantul german susținea autonomia bisericească în Belarus. După ce a trecut prin numeroase greutăți, printre care și o arestare, în anul 1944 primește harul preoției, iar începând din 1945 va fi implicat activ în procesul învățământului teologic din Rusia. De-a lungul carierei de profesor și teolog a predat la Seminarul Teologic din Minsk, la Seminarul și Academia Teologică din Leningrad (Petersburg) și, de asemenea, mai târziu, la Academia Teologică și Institutul Teologic „Sfântul Filaret“ din Moscova.

Cu unele întreruperi, mai bine de trei decenii, începând din anul 1960, părintele Vitalie Borovoi a fost președinte adjunct al Departamentului de relații bisericești externe al Patriarhiei Moscovei. În acest post dovedindu-se un talentat organizator, a fost numit „arhitect al politicii bisericești externe”. Încă din anul 1959 a fost trimis la Geneva să cunoască îndeaproape structura Consiliului Mondial al Bisericilor, organizație în care Biserica Ortodoxă
Rusă a intrat în 1961. Important de menționat este și faptul că la inițiativa sa, la cea de a III-a Adunare generală a CMB (New Delhi, 1961), în documentele oficiale ale Consiliului, a fost introdusă o precizare clară, și anume că bazele unității diferitelor confesii creștine constau în mărturisirea dogmei Sfintei Treimi. Pe lângă participarea constantă la simpozioane interna­ționale, în forumurile panortodoxe și la întrunirile CMB, printre ascultările importante ale protopresbiterului Vitalie Borovoi mai poate fi amintită și aceea de observator al Bisericii Ortodoxe Ruse la Conciliul II Vatican (1962-1965). Aportul deosebit al părintelui Vitalie stă și la baza lucrărilor pregătitoare pentru Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, în care a fost implicat activ până la sfârșitul anilor ’90.

În ciuda multor probleme de sănătate care s-au ivit de-a lungul timpului, părintele Vitalie Borovoi a slujit cu deosebită abnegație Biserica, ajungând până la binecuvântata vârstă de 92 de ani. În timp, i-au fost acordate toate distincțiile bisericești pentru clericii de mir, precum și altele laice din partea statului. Fără exagerare, el a fost numit personalitate epocală, întrucât în viața sa de aproape un veac, ca într-o oglindă, s-a reflectat istoria secolului al XX-lea din Rusia. Din biografia și lucrările părintelui Vitalie se vede limpede slujirea jertfelnică a Bisericii Mântuitorului Hristos, mai ales pe plan extern, unde mai bine de jumătate din zilele pe care i le-a rânduit Domnul pe pământ, a purtat crucea viețuirii și a deplasărilor în străinătate. Tot acum, la ceas aniversar, numărul special al revistei Ţerkov i vremya aduce în actualitate și o parte din articolele nepublicate ale părintelui Vitalie, dintre care am vrea să amintim aici pe acela intitulat „Despre atitudinea femeii în Biserică și societate”, un material elaborat minuțios cu ocazia Conferinței „Slujirea bisericească și succesiunea apostolică”, organizată de Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Evanghelică din Germania în toamna anului 1981.

Pentru toți cei care l-au cunoscut îndeaproape, dincolo de exigențele misiunii și răspunderii sale, protopresbiterul Vitalie Borovoi a lăsat în urmă o amintire prietenoasă, caldă și cordială a unui om iubitor de semeni. Pentru el întotdeauna esențialul l-a constituit slujirea lui Dumnezeu și a Bisericii, în slujba căreia și-a pus toate darurile primite.

După multe trude pe ogorul ascultărilor bisericești, chemat din această lume la odihna cerească, s-a mutat la Domnul în ziua praznicului Bunei Vestiri din anul 2009.

Toți ierarhii și teologii români care au avut prilejul să afle de părintele Vitalie Borovoi, prin intermediul scrierilor sale, au apreciat în mod aparte curajul său de a face cunoscut jugul totalitar sub care își desfășura activitatea Biserica în Rusia, precum și în celelalte țări din Europa Centrală și de Est, în acea vreme de mari sacrificii, când o astfel de lucrare era o mărturisire făcută în împrejurări grele și cu riscuri enorme, venite din partea statului sovietic care urmărea supunerea totală a Bisericii.

La finalul cuvântului omagial adresat Patriarhiei Moscovei la împlinirea celor o sută de ani de la nașterea distinsului cleric și teolog rus, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel subliniază faptul că protopresbiterul Vitalie Borovoi a fost caracterizat de o deosebită înțelepciune și subtilitate, fiind foarte convingător și precis în argumentele sale. De asemenea, Patriarhul României își exprimă în scrisoare aprecierea pentru inițiativa Departamentului de relații bisericești externe al Patriarhiei Moscovei de a organiza acest centenar, rugând pe „Atotmilostivul Dumnezeu să așeze sufletul părintelui Vitalie în ceata drepților”.