Sfântul Sinod întrunit în şedinţă

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit vineri, 28 octombrie, în Aula „Teoctist Patriarhul“ din Palatul Patriarhiei, în şedinţă solemnă, dedicată „Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox“ şi „Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti“. Apoi ierarhii membri ai Sfântului Sinod s-au întrunit în şedinţă de lucru, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală. Ambele şedinţe s-au desfăşurat sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

În Catedrala Patriarhală, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de slujitori. În continuare, Preasfinţia Sa a oficiat în prezenţa Întâistătătorului Bisericii noastre şi a ierarhilor membri ai Sfântului Sinod o slujbă de Te Deum. În cuvântul de deschidere a şedinţei solemne a Sfântului Sinod, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a mulţumit tuturor ierarhilor, preoţilor, monahilor şi monahiilor, precum şi tuturor celor care s-au ocupat de buna organizare a sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. „Anul acesta a fost o ocazie deosebită de a întări comuniunea între noi şi, în acelaşi timp, de a intensifica multe activităţi pastorale, misionare, social-filantropice şi culturale, în fiecare eparhie din ţară şi din diaspora română. Această comuniune în jurul sfinţilor este pentru noi izvorul cel dintâi de luminare, de inspiraţie, de încurajare şi de coresponsabilitate în a răspunde chemării lui Hristos, de a sluji în Biserica Sa“, a spus Părintele Patriarh Daniel. În con­tinuare, Preasfinţitul Părinte ­Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal şi secretarul Sfântului Sinod, a citit raportul-sinteză intitulat „2016 – «Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox» şi «Anul come­morativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti»“. La finalul prezentării raportului-sinteză de către ­Prea­sfinţitul Părinte ­Varlaam ­Ploieşteanul, Patriarhul României a evidenţiat faptul că educaţia este cea mai mare investiţie pe care trebuie să o realizeze Biserica şi societatea.„Până acum nu a mai existat un an omagial şi comemorativ cu atât de mare şi intensă activitate misionară. Aceasta pentru că educaţia este cea mai mare investiţie pe care trebuie să o împlinească societatea şi Biserica, mai ales din punctul de vedere al educaţiei religioase. Această educaţie religioasă este o investiţie pe termen lung şi etern. Pe termen lung înseamnă toată viaţa pe pământ, şi etern înseamnă şi pentru viaţa veşnică, fiindcă de educaţia religioasă a copiilor depinde mântuirea lor, a părinţilor şi a celor care contribuie la educaţie. Lucrarea aceasta este deodată o lucrare de demnitate şi o lucrare de responsabilitate. Iar cinstirea memoriei vrednicilor păstori ai Bisericii, mai ales a celor care şi-au dat viaţa pentru apărarea credinţei, este o creştere a noastră spirituală. Nu este doar o datorie morală să pomenim pe înaintaşi, ci este o creştere a noastră spirituală, deoarece numai în comuniune există creştere spirituală. Această pomenire unită cu rugăciunea este iubirea mai tare decât moartea, decât timpul şi spaţiul care separă“, a subliniat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

În cadrul şedinţei solemne au fost lansate două volume publicate recent la Editura BASILICA a Patriarhiei Române: „Evan­ghelia slavei lui Hristos – Predici la Duminicile de peste an“, lucrare a Preafericitului Părinte Patriarh ­Daniel, şi „Monahismul Ortodox Românesc – istorie, contribuţii şi repertorizare“, volumul al 2-lea. Prezentarea lucrărilor a fost făcută de Preasfinţitul Părinte Episcop Varlaam Ploieşteanul. În cadrul aceleiaşi şedinţe au fost vizionate două filme reali­zate de TRINITAS TV, dedicate Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi tipografilor bisericeşti, iar la final, Patriarhul României a acordat distincţii tuturor celor care au sprijinit organizarea Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi din toată lumea, de anul acesta.

A urmat, sub preşedinţia Patriarhului României, şedinţa de lucru a Sfântului Sinod, desfăşurată în sala Sfântului Sinod din Reşedinţa Patriarhală. Cele mai importante subiecte aflate pe ordinea de zi au fost: aprobarea ridicării în demnitatea de Mitropolit a Înaltpreasfinţitului Părinte ­Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi; aprobarea înfiinţării unei episcopii noi în Canada, precum şi modificarea titulaturii Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi, pentru înfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi. De asemenea, Preasfinţitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi, a fost ales (cu 42 de voturi pentru şi 3 împotrivă) Episcop al nou-înfiinţatei eparhii şi s-a aprobat ridicarea în demnitatea de Mitropolit ortodox român al celor două Americi a Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae Condrea.

În cadrul aceleiaşi şedinţe a fost prezentat referatul Sectorului relaţii bisericeşti, interreligioase şi comunităţi bisericeşti externe al Administraţiei Patriarhale, privind participarea delegaţiei Patriarhiei Române la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta, Grecia, din vara acestui an. În continuare, Înalt­preasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a prezentat meditaţia duhovnicească intitulată „Grija episcopului pentru familie“.

În ziua de 29 octombrie 2016, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc a doua parte a şedinţei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în care au fost luate următoarele hotărâri:

  • anul 2018 a fost declarat în Patriarhia Română „Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam“ şi „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918“;
  • a fost aprobată organizarea la Iaşi, în perioada 9‑12 ianuarie 2019, a Conferinţei Asociaţiei Teologice Ortodoxe Internaţionale;
  • au fost semnalate existența și activitatea unor grupări schismatice, pretins ortodoxe, care produc tulburări în parohii. S‑a hotărât ca toate centrele eparhiale să ia pe plan local măsuri de informare a credincioșilor;
  • a fost evaluată activitatea celor peste 350 de asociații și fundații care funcțio­nează pe plan local cu binecuvântarea ierarhilor locului. Sfântul Sinod a apreciat activitatea acestora, aportul real la viața socială și culturală a credincioșilor și colaborarea strânsă cu Biserica;
  • a fost aprobată publicarea Mineiuluişi a Acatistierului Sfinţilor Români;
  • a fost aprobată înscrierea în Calendarul bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române a Sfintei Muceniţe Agnia (prăznuită la 21 ianuarie);
  • au fost aprobate mai multe texte liturgice: Slujba Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcii– 23 noiembrie; Acatistul Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul – 27 mai; Acatistul Sfinţilor Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan – 31 ianuarie şi 28 iunie; Acatistul Sfântului Mucenic Hermes din Bononia – 31 decembrie; Acatistul Sfântului Apostol Timotei – 22 ianuarie; Acatistul Sfinţilor Cuvioşi Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu – 5 octombrie.

La încheierea lucrărilor ședinței de lucru, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au participat la o slujbă de pomenire a celor decedați în urma tragicului incendiu de la Clubul Colectiv din 30 octombrie 2015, cf. Biroului de presă al Patriarhiei Române.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply