Rugăciune pentru victimele de la Clubul Colectiv la Patriarhie

Pentru victimele incendiului din Clubul Colectiv s-au rugat sâmbătă, 29 octombrie 2016, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Slujba Parastasului a fost săvârșită în prezența ierarhilor români în Salonul „Sfinții Români“ din Reședința Patriarhală.

La un an de la incendiul din Clubul Colectiv din București, ierarhii Bisericii Ortodoxe Române au înălțat rugăciuni de pomenire pentru sufletele celor 64 de persoane care au decedat în urma tragicului eveniment. După terminarea ședinței de lucru a Sfântului Sinod, slujba Parastasului a fost săvârșită în prezența ierarhilor, la Reședința Patriarhală, de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori de la Catedrala Patriarhală.

În cuvântul părintesc de consolare şi comuniune pe care l-a rostit cu această ocazie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit celor care au sprijinit după această tragedie persoanele rănite și familiile victimelor.

„Mulţumim tuturor celor care, imediat după tragicul eveniment din 30 octombrie 2015, au ajutat cu rugăciunea şi cu fapta familiile îndoliate şi pe cei răniți. În mod deosebit, mulțumim eparhiilor care au ajutat financiar fiecare familie îndoliată în etape diferite, Arhiepiscopia Bucureștilor, Arhiepiscopia Clujului şi Arhiepiscopia Dunării de Jos, preoţilor de caritate din spitale, preoţilor duhovnici care i-au consolat pe cei îndoliați şi i-au îndrumat spiritual pe cei răniți, precum şi tuturor credincioșilor mireni milostivi, medici, asistenți şi donatori de sânge care au arătat compasiune cu cei îndoliați şi solidaritate cu cei răniți“, a spus Preafericirea Sa.

De asemenea, Patriarhul nostru a mai arătat că rugăciunea pentru sufletele celor decedați este o consolare pentru familiile și prietenii lor și o sporire a comuniunii sufletești cu cei plecați din această lume. „Rugăciunile de pomenire a celor decedați în incendiul de la Clubul Colectiv sunt binefacere spirituală pentru sufletele acestora, dar şi consolare pentru familiile lor îndoliate, deoarece iubirea izvorâtă din credinţă şi rugăciune este mai tare decât moartea (cf. Ioan 11, 25). Pe lângă pomenirile anterioare, şi acum, la împlinirea unui an de la tragicul eveniment din 30 octombrie 2015, Biserica săvârșește slujbe de pomenire a celor decedați atunci, sporind astfel, prin rugăciune şi prin fapte de milostenie, comuniunea de iubire frățească şi solidaritate umană cu cei îndoliați şi cu cei suferinzi în urma tragicului eveniment. Încredințați că în momentele de grea încercare din viaţa comunității rugăciunea trebuie unită cu fapta milostivă, precum în momentele grele ale tragicului eveniment de atunci, tot așa şi acum reînnoim apelul nostru pentru donare de sânge spre salvarea vieţii altor oameni grav bolnavi, participând mai intens la campania «Donează sânge! Salvează o viață!» inițiată de Patriarhia Română şi aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii noastre“, a subliniat Preafericirea Sa.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply