Prima ediție a Întâlnirii tinerilor ortodocși bihoreni

La Oradea a avut loc Întâlnirea tinerilor ortodocși bihoreni, prima ediție, eveniment la care au participat peste 700 de tineri cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani, provenind din 102 parohii din cuprinsul Episcopiei Oradiei. Tinerii implicaţi în activitățile catehetice parohiale au fost însoțiți de parohi și de profesorii de religie din localitățile de proveniență.

Cu acest prilej, Episcopia Oradiei, în colaborare cu Consiliul Județean Bihor, prin Direcţia Social-Comunitară Oradea, Mănăstirea „Sfânta Cruce“ din Oradea şi cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor au pregătit pentru par­ticipanți un program liturgic și cultural-educațional variat. Tinerii participanți, îmbrăcați în costume populare, au fost întâmpinați de către Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, și au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de preoți în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului“ și „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei“ din Oradea. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul le-a adresat tinerilor prezenți un cuvânt de prețuire și de binecuvântare.

 

Festivitate de premiere

După Sfânta Liturghie, s-a desfășurat festivitatea de premiere a elevilor care au obţinut rezultate merituoase la etapele judeţeană şi naţională a olimpiadei de religie, atât pentru învăţământul laic, cât şi pentru învăţământul teologic preuniversitar şi la Concursul naţional interdisciplinar „Cultură şi spiritualitate românească“. Cu acest prilej, 75 de elevi merituoşi au fost premiaţi de PS Episcop Sofronie cu obiecte religioase, între care icoane, candele, cărţi de rugăciuni, brelocuri şi metaniere.

A urmat un pelerinaj la Mănăstirea „Sfânta Cruce“ din Oradea, unde tinerii au vizitat sfântul locaș și au luat prânzul în trapeza mare.

Ultima parte a întâlnirii s-a desfășurat la Casa de cultură din Oradea, unde a avut loc un spectacol folcloric oferit de elevii și cadrele didactice de la Liceul de Arte din Oradea. Întâlnirea tinerilor ortodocși bihoreni se încadrează în seria de manifestări organizate de Episcopia Oradiei cu prilejul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română.

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply