Şcoală internaţională de vară la Facultatea de Teologie din Sibiu

În perioada 29 iunie-5 iulie, Sibiul a redevenit o capitală europeană, având cu acest prilej în prim-plan viaţa academică din cetatea transilvană. În cadrul manifestărilor, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ a găzduit o serie de evenimente academice organizate sub forma unei şcoli interna-
ţionale de vară.

Evenimente culturale şi academice

Proiectul „Sibiu capitală universitară europeană“ a avut ca obiectiv stimularea cercetării şi a performanţei academice în cetatea transilvană, promovând capitalul intelectual din Universitatea „Lucian Blaga“. Pe lângă Şcoala internaţională de vară de la Facultatea de Teologie Ortodoxă au fost organizate: Masa rotundă „Sibiu – Capitală Culturală Europeană/ Capitală Universitară Europeană (2007-2015)“, luni, 29 iunie, de la orele 11.00, în Sala Senatului universitar; Masa Rotundă Interdisciplinară „Identităţile Naţionale în Noul Context Global“, joi, 2 iulie, tot în Sala Senatului universitar; Conferinţa internaţională „Reconstruind Latinitatea: Abordări Interdisciplinare şi transdisciplinare“, desfăşurată în perioada 2-4 iulie în Aula Magna şi Concertul de muzică corală românească din 4 iulie de la Sala „Thalia“. În cadrul Conferinţei internaţionale „Reconstruind Lati-
nitatea: Abordări Interdisciplinare şi transdisciplinare
“, a avut loc pe 2 iulie, în aula Facultăţii de Teologie Ortodoxă, atelierul „Religie, antropologie, bioetică. Contribuţia latinităţii în context global“ la care au participat specialişti în bioetică din ţară şi străinătate.

Şcoala internaţională de vară

Şcoala internaţională de vară a fost un eveniment în premieră la vechea academie teologică din Sibiu, organizat în parteneriat cu Departamentul de Teologie Protestantă din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu şi s-a adresat în mod special doctoranzilor şi tinerilor cercetători. Tema evenimentului inedit a fost „Teologia contemporană în context global şi ecumenic“, bucurându-se de prezenţa unor cadre didactice de la o serie de universităţi din străinătate şi din ţară.

Deschiderea şcolii de vară a avut loc luni, 29 iunie, de la ora 9.30, în Aula Magna a Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu, după Sfânta Liturghie oficiată în capela Facultății de Teologie. În aceeaşi zi, arhid. prof. univ. dr. Ioan I. Ică jr a susţinut prelegerea „Canonul teologiei în dezbateri contemporane – teismul canonic al lui William J. Abraham şi noua perspectivă a lui N. T. Wright“. În zilele care au urmat, au susţinut prelegeri: prof. dr. Bin You (Beijing) – „What Christianity can learn from Confucian Reading of Scripture?“; prof. dr. Pierre-Yves Brandt (Lausanne) – „Integration of spirituality in hospital care systems: Comparison of models of spiritual care in Europe and North America“; pr. prof. dr. Porphyrios George (Balamand) – „The Legacy of Patristic Thought in 21st Century“; pr. prof. dr. Jean Boboc (Paris) – „Zigotul și Duhul Sfânt“; pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr de la Facultatea de Teologie din Sibiu, „Icoana – fereastră spre cer într-o societate dependentă de imagini deformate/pervertite“; pr. conf. dr. Daniel Buda (Sibiu/Geneva), „Noile priorități de cercetare ale Comisiei pentru Credință și Constituție“.

Atelier internaţional de bioetică: medicină şi teologie

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ a găzduit joi, 2 iulie, lucrările atelierului internaţional „Religie, antropologie, bioetică. Contribuţia latinităţii în context global“, una dintre manifestările de marcă din cadrul proiectului de la Sibiu. La eveniment au fost prezenţi Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, prorectorul Ioan Marian Ţiplic de la universitatea sibiană, decanul Facultăţii de Teologie, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, precum şi numeroşi oaspeţi, specialişti în bioetică şi în diferite domenii teologice de la universităţi din străinătate.

În cuvântul de binecuvântare de la deschiderea lucrărilor, IPS Mitropolit Laurenţiu a sub­liniat nevoia de o implicare şi mai mare a Bisericii în probleme de etică şi morală ale modernităţii. Prorectorul Ioan Marian Ţiplic a transmis mesajul rectorului Ioan Bondrea şi a felicitat conducerea facultăţii pentru organizarea unor evenimente academice de o reală valoare ştiinţifică.

Referatele au fost prezentate pe parcursul celor patru sesiuni ale lucrărilor, moderatorul fiind conf. univ. dr. Sebastian Moldovan, titularul Catedrei de teologie morală de la Facultatea de Teologie din Sibiu. Medici, profesori de bioetică şi specialişti precum Mircea Gelu Buta de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Stephane Bauzon din Italia, pr. prof. dr. Jean Boboc de la Institutul „Saint-Serge“ din Paris, Franţa, şi Pierre-Yves Brandt de la Universitatea din Lausanne, Elveţia, au susţinut prelegerile: „Rolul şi locul bioeticii creştine în sistemul medical secularizat“, „Riscurile şi ameninţările transumanismului“, „Reducerea embrionară : sacrificiu de copii?“ şi „Revigorarea relaţiei medic-pacient“. De asemenea, profesori de la Sibiu şi de la alte universităţi au pregătit referate ştiinţifice şi au contribuit la reuşita acestui eveniment academic.

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply